Dan despre prezenţa jandarmilor la ÎCCJ la procesul lui Dragnea: Era notificat un protest în faţa instanţei

Dan despre prezenţa jandarmilor la ÎCCJ la procesul lui Dragnea: Era notificat un protest în faţa instanţei

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că prezenţa unor echipaje ale Jandarmeriei, miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se desfăşura un termen într-un proces în care este implicat preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a fost determinată de faptul că, în prealabil, acolo fusese notificat un protest.

"Am văzut o foarte preocupare a dumneavoastră despre acest aspect, dar eu nu pot să precizez decât, încă o dată, ce am mai precizat. Aşa cum cunoaşteţi, instituţiile sunt în paza dispozitivelor de jandarmi şi, în afară de aceste dispozitive care au obligaţia de a asigura accesul persoanelor în aceste instituţii, vorbind particular despre situaţia de ieri de la Înalta Curte era notificat un protest în faţa acestei instanţe şi, firesc, dumneavoastră aţi constatat de fiecare dată că, atunci când avem adunări publice sau proteste, jandarmii sunt prezenţi. Eu nu am solicitat Jandarmeriei şi nimeni nu a solicitat Jandarmeriei să suplimenteze aceste dispozitive. Mai mult decât atât, nici nu mi se pare normal şi ar trebui să acceptăm cu toţii că nu poate nici ministrul şi nicio altă persoană să solicite Jandarmeriei altceva decât să aplice legea, iar Jandarmeria aplică legea", a afirmat, joi, ministrul de Interne. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!