Dan Alexe: Întreaga conducere PSD ar trebui anchetată penal pentru incitare la violență, calomnii și răspândire de fake news din calitate oficială
Dan Alexe: Întreaga conducere PSD ar trebui anchetată penal pentru incitare la violență, calomnii și răspândire de fake news din calitate oficială.
Cea scris scriitorul și jurnalistul Dan Alexe, corespondentul Europa Liberă la Bruxelles:
„La mitingul PSD de la Galați se fac astăzi afirmații atât de mincinoase și defăimătoare, încât întreaga conducere PSD ar trebui anchetată penal pentru incitare la violență, calomnii și răspândire de fake news din calitate oficială.
Dragnea: — „Ce au făcut ei? Ură, venin, dezbinare, înjurături. Oriunde mergem noi în ţară e un grup de bătăuşi care umblă după noi. Aseară aici la Galaţi au găsit la ei bolovani, pietre şi bâte. Iohannis şi ai lui vor să conducă România cu bâte.”
Dragnea: — „L-aţi auzit pe premierul Olandei cum a venit să ne jignească din nou. Supărarea vine că nu am vrut să le vindem Portul Constanţa. Preşedintele Franţei spune că e îngrijorat. Şi eu sunt îngrijorat că mii de români sunt bătuţi pe străzile din Paris. De ce credeţi că Iohannis nu i-a pus la punct nici pe premierul Olandei, nici pe preşedintele Franţei? Pentru că este slugă, pentru că mai vrea un mandat şi să scape pentru casele furate. De asemenea, de ce credeţi că sunt supăraţi aceşti oameni? Hai să ne gândim. În doi ani de zile am obţinut producţii record în Europa. Le convine? Nu le convine.”
(Despre olandezii care ar fi supărați pe portul Constanța a mai scris și consilierul lui Dragnea, Doru Bușcu, în ultimul număr al săptămânalului PSD, Cațavencii: — „Olanda și-ar dori cu disperare Portul Constanța”, scrie mincinos, cu bună știință, Bușcu în Cațavencii.)
Dăncilă: — ”Cum ne regăsim noi în declaraţia de la Sibiu, cum sunt reprezentate dorinţele şi interesele românilor?”
Rovana Plumb: — „PSD niciodată nu va desfiinţa salariul minim pe economie, aşa cum vor să facă PNL şi USR. PNL şi USR, singurii europarlamentari care au votat împotriva propriei ţări. Din cauza lor România nu e tratată egal la nivelul UE”.
Eurodeputatul Dan Nica: — „De prea multe ori în Parlamentul European am fost trist, m-am simţit umilit, aşa cum v-aţi simţit şi voi, când Cristian Preda şi Monica Macovei vorbeau rău de România. Ei nu s-au opus să luaţi produse alimentare, farmaceutice de proastă calitate şi mai ales au vrut să fie dublu standard în justiţie.”
Anchetele penale împotriva acestui val de minciuni, fake news și incitare la ură ar trebui să demareze din oficiu.”