Dan Alexe: De ce pedeapsa cu moartea nu poate fi reintrodusă în România
Foarte rapid, în urma ororii din Caracal, au apărut pe rețelele sociale apeluri care cer reintroducerea pedepsei cu moartea în România. Unii au lansat chiar petiții pe FB în care scriu apăsat, căutând semnături, cum ar vedea ei executarea criminalilor precum cel din Caracal: prin decapitare, scrie jurnalistul Dan Alexe pe Europa Liberă .
Evident, cei aflați în spatele acestei indignări, nu întotdeauna autentică sau inocentă, nu au stat să gândească măcar o clipită că lucrul este absolut imposibil!
E limpede de ce: România este în Uniunea Europeană, iar pedeapsa cu moartea nu există în UE. Nu se poate, nu e voie, cei care o doresc pot să se indigneze cât poftesc. Așa a putut intra România în Europa, doar suprimând pedeapsa cu moartea.
Pentru a reintroduce pedeapsa cu moartea, ar însemna scoaterea țării din UE. Proces lung și extrem de complicat, iarăși la limita imposibilului. Ar trebui mai întâi un referendum național, unde o majoritate a populației să voteze pentru ieșirea din UE, or românii sunt eurofili, nu ca britanicii.
Sigur, în asaltul împotriva apartenenței României la UE, unii ar insista pe asta, doar pentru a șubrezi valorile europene și a stârni ostilitate față de Europa. Cu argumentul: facem ce vrem acasă la noi. E limpede, așadar, că scopul politic al indignării unora, insistând pe reintroducerea pedepsei cu moartea, ar fi tocmai ieșirea din UE. Măcar așa e clar.
Se aduce argumentul că mari democrații precum SUA si Japonia continuă să aplice pedeapsa cu moartea. România este însă ancorată în Europa, unde abolirea pedepsei cu moartea a fost un foarte lung proces și unde astăzi pedeapsa capitală e aplicată doar în acea bizarerie totalitară care e Bielorusia.
În mod paradoxal, ultima țară în Uniunea Europeană care a abolit formal pedeapsa capitală a fost chiar Belgia, țara care adăpostește instituțiile europene. Belgia a abolit pedeapsa cu moartea abia în 1996, însă ea era o simplă relicvă în codul penal. Ultima execuție avusese loc în Belgia în 1950, când fusese vorba de comandantul unui lagăr de concentrare.
Nu e o mirare că singurul lider european care a vorbit recent despre reintroducerea pedepsei cu moartea a fost maghiarul Viktor Orban, dar nu trebuie uitat că UE a declanșat împotriva Ungariei (ca și împotriva Poloniei) cea mai severă procedură de sancționare, care e articolul 7, ceea ce poate duce la suprimarea dreptului de vot și la înghețarea funcționării Ungariei în structurile UE și, tot așa, că partidul Fidesz al lui Orban este deocamdată suspendat din PPE.
Desigur, partizanii pedepsei cu moartea vin cu exemplul Franței, care, leagăn al democrației, a inventat în același timp, la Revoluție, ghilotina, folosită pentru ultima oară în Franța în 1977.
Acesta este un fapt istoric, dar în același timp Franța a văzut și prima formulare juridică a abolirii pedepsei cu moartea, tot la Revoluție. Lucru mai puțin cunoscut, primul jurist revoluționar care a cerut abolirea pedepsei capitale a fost celebrul scriitor provocator Marchizul de Sade, care, în scurtul său mandat de deputat în Adunarea națională revoluționară, a folosit următorul argument:
— “Un om omoară alt om”, spunea el, “iar societatea îl omoară pe asasin. In loc de un mort, societatea se regăsește cu doi morți.”
Și putem încheia cu un alt scriitor francez celebru, tot din categoria Marchizului de Sade, Georges Bataille, la rândul lui adversar al pedepsei cu moartea, care cerea ca în cazul în care ea ar fi aplicată, sa fie publică, transmisă la televizor, iar nu executată în ascuns, pentru ca tot poporul sa-si poată asuma răspunderea omorârii.
Acesta ar fi, într-adevăr, apogeul “societății spectacolului”, dar nu și cel al valorilor pentru care am dorit să fim în Europa.
