Dan Adamescu, condamnat definitiv la 4 ani și 4 luni închisoare cu executare
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv vineri pe omul de afaceri Dan Adamescu la 4 ani și 4 luni închisoare cu executare, într-un dosar de corupție privind soluții favorabile în dosare de insolvență.
Instanța supremă a respins apelul declarat de Dan Adamescu și a menținut sentința dată de Curtea de Apel București în februarie 2015.
În același dosar, omul de afaceri Iosif Armaș, fost deputat PSD, a fost condamnat la 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare.
Mircea Moldovan, unul dintre judecătorii mituiți de omul de afaceri Dan Adamescu, a primit pedeapsa cea mai grea din dosar, respectiv 12 ani și 2 luni închisoare, cu mult mai puțin decât cei 22 de ani închisoare dați de Curtea de Apel București.
Condamnați au fost și alți trei foști judecători de la Tribunalul București: Ion Stanciu — 3 ani și 4 luni închisoare cu executare; Elena Rovența — 4 ani și 6 luni închisoare cu executare; Ciprian Sorin Viziru — 4 ani și 6 luni închisoare cu executare.
În iunie 2014, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe oamenii de afaceri Dan Adamescu și Iosif Armaș, aceștia fiind acuzați că au dat mită unor judecători de la Tribunalul București pentru a obține soluții favorabile în instanță pentru firme ale lor aflate în insolvență.
Potrivit DNA, cei patru judecători au pretins și primit sume de bani sau bunuri în scopul de a îndeplini/nu îndeplini sau a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestațiile la tabelul preliminar al creanțelor, desemnării preferențiale a unor administratori judiciari, atribuirii preferențiale a unor dosare de insolvență, pentru a-și exercita influența pe lângă alți magistrați de la diverse instanțe din București sau din țară, utilizând informații deținute prin prisma atribuțiilor de judecător.
De exemplu, în schimbul unor sume de bani, bunuri ori servicii, judecătorul Mircea Moldovan se angaja să atribuie preferențial unor societăți/practicieni în insolvență anumite ''dosare bune''. Prin sintagma ''dosare bune'' în materie de insolvență se înțelege, din punctul de vedere al lichidatorului sau administratorului judiciar, cauze cu active valoroase de valorificat, ceea ce generează obținerea unor venituri substanțiale de către societatea de insolvență, susțin procurorii.
În alte cazuri, oferta s-a materializat în prezentarea importanței dosarelor pe care le-a avut sau le avea repartizate spre judecată, demersurile fiind exercitate în scopul de a-l determina pe beneficiar să ofere sume de bani, în perspectiva desemnării ca administrator judiciar.
Potrivit rechizitoriului, judecătorul Moldovan a primit bani și bunuri în valoare de 29.935 lei, iar Ion Stanciu a primit, în cursul lunilor iunie 2013 și decembrie 2013, suma de 15.000 euro de la Dan Adamescu și de la o altă persoană, prin intermediul și cu ajutorul Monicăi Borza, pentru a pronunța o hotărâre favorabilă într-un dosar, respectiv de a accepta deschiderea procedurii insolvenței SC Baumeister SA, coordonată de Adamescu, și în schimbul numirii unei anumite societăți de insolvență drept administrator judiciar.
De asemenea, Mircea Moldovan a primit ca mită, printr-un intermediar, un pachet cu produse alimentare (carne de vită/miel) de la fostul deputat PSD Iosif Armaș, în schimbul ajutorului dat de magistrat într-un dosar de insolvență, ce privea SC Argirom International SA.
Și judecătorii Elena Rovența și Ciprian Viziru au primit bani pentru a pronunța hotărâri favorabile în mai multe dosare.
Potrivit DNA, elementele definitorii ale activității infracționale a celor patru judecători ai Secției a VII — a civilă s-au structurat pe mai multe paliere: întâlniri periodice, aparent protocolare sau profesionale, chiar în incinta Tribunalului București, în fața clădirii TB sau în proximitatea instanței; întâlniri periodice discrete, manifestate sub forma plimbării cu mașina prin București pentru a putea fi discutate aspectele infracționale, modul conspirat de comunicare, atunci când vorbeau la telefoanele mobile; identificarea dosarelor de insolvență ''bune'' în care să fie desemnați sau cele în care judecătorii puteau pronunța soluții favorabile mituitorilor și cumpărătorilor de influență.
AGERPRES