Dâmboviţa: Pestă porcină confirmată la Lunguleţu, autorităţile au stabilit măsuri de combatere

Dâmboviţa: Pestă porcină confirmată la Lunguleţu, autorităţile au stabilit măsuri de combatere

Pesta porcină a fost confirmată în comuna dâmboviţeană Lunguleţu, iar, sâmbătă, s-a întrunit Centrul Local de Combatere a Bolilor din judeţ pentru a adopta măsurile care se impun, precizează un comunicat de presă al Prefecturii Dâmboviţa.

"S-a luat măsura uciderii porcinelor din gospodăria afectată, urmând a se realiza supravegherea clinică şi catagrafierea tuturor porcinelor de la nivelul întregii localităţi. În conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit două zone de restricţie şi anume: o zonă de protecţie, pe o rază de 3 km şi o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 km in jurul focarului", precizează sursa citată.

Autorităţile cer cetăţenilor să anunţe medicilor veterinari orice suspiciune de boală.

"Solicităm sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor dispuse, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele acesteia. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar din localitate, Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa şi autorităţilor locale. Reamintim că pesta porcină africană(PPA) nu afectează oamenii, neexistând nici ce mai mic risc de îmbolnăvire , ea având un puternic impact la nivel economic şi social", anunţă Prefectura Dâmboviţa.

Proprietarii ai căror animale sunt ucise sunt asiguraţi că vor fi despăgubiţi de către stat. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!