Dâmboviţa: Mihai Viteazul, omagiat la Mănăstirea Dealu, unde se află capul voievodului
Domnitorul Mihai Viteazul a fost omagiat, vineri, printr-un ceremonial religios şi militar, la Mănăstirea Dealu din apropierea Târgoviştei, acolo unde se află, într-un sarcofag, capul voievodului.
"În cea mai importantă necropolă voievodală munteană, la Mânăstirea Dealu, vineri, 27 mai 2022, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon a omagiat personalitatea lui Mihai Viteazul, Domn al Ţării Româneşti şi al Moldovei şi Principe al Transilvaniei, ca 'martir şi erou al naţiunii române', conform Legii nr. 137 / 2020. Evenimentul a fost deschis de slujba de pomenire a Voievodului Martir, în faţa bisericii mânăstirii şi în pronaosul sfântului locaş, acolo unde se află, într-un sarcofag, gloriosul cap al lui Mihai Voievod Viteazul", se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Târgovişte, remis vineri AGERPRES.
Mitropolitul Nifon a reiterat, în cuvântarea sa, principalele argumente în vederea unei eventuale canonizări a Voievodului Mihai Viteazul, subliniind faptul că este cel mai puternic simbol al unităţii naţionale din întreaga noastră istorie.
"Curajul, eroismul, sfinţenia vieţii sale, sprijinul masiv şi constant acordat Bisericii, dar şi hotărârea sa în apărarea neamului nostru şi a Europei creştine fac din el unul din cele mai importante repere ale istoriei noastre naţionale, model de demnitate şi de jertfelnicie, precum şi cel mai cunoscut chip de conducător creştin muntean din epoca medievală. De aceea, amintirea faptelor sale glorioase readuce înaintea tinerelor generaţii pilda sa de credinţă, de bărbăţie şi de fidelitate faţă de valorile româneşti, creştine şi europene", se precizează în comunicatul Arhiepiscopiei Târgovişte.
Mitropolitul Nifon a prezentat şi volumele tipărite de Editura Arhiepiscopiei Târgoviştei: "Voievodul Mihai Viteazul - apărător şi mărturisitor al credinţei strămoşeşti", "Voievodul Radu cel Mare - sprijinitor al Ortodoxiei, promotor al culturii şi al tiparului", "Sfântul Ianache Văcărescu - mărturisitor al credinţei străbune dimpreună cu Sfinţii Martiri Brâncoveni", pe care le-a oferit conducerii Şcolii "Mihai Viteazul" din Târgovişte.
Corala Catedralei Mitropolitane din Târgovişte a oferit un concert de cântece patriotice, ca omagiu adus memoriei lui Mihai Viteazul.
În încheierea evenimentului, militari din cadrul Garnizoanei Târgovişte au prezentat onorul, în acordurile fanfarei, defilând prin faţa Mănăstirii Dealu, pentru a omagia personalitatea lui Mihai Viteazul.
"Cu prilejul împlinirii a 422 de la Unirea Principatelor Române - la 1600, astăzi, 27 mai 2022, Arhiepiscopia Târgoviştei, la iniţiativa Înaltpresfinţitului Părinte Nifon, Arhiepiscop şi Mitropolit al Târgoviştei, a organizat un ceremonial militar-religios, în cinstea voievodului Mihai Viteazul şi a actului istoric care, pe lângă urmările lui teritoriale, administrative, politice şi militare, s-a transformat într-un simbol a ceea ce voinţa individuală poate realiza atunci când se contopeşte cu voinţa celor ce vorbesc aceeaşi limbă şi care îşi au rădăcinile în acelaşi pământ (...). În timpul domniei lui Mihai Viteazul, la data de 27 mai 1600, s-a realizat pentru prima dată unirea politică a celor trei ţări româneşti cu un singur conducător. Tot astăzi, a fost comemorată şi împlinirea a 421 de ani de la moartea martirică a întregitorului Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei", se arată într-un comunicat al CJ Dâmboviţa.
Ctitorie a voievodului Radu cel Mare, Mănăstirea Dealu a fost restaurată în perioada 2000-2018, la iniţiativa arhiepiscopului şi mitropolitului Târgoviştei, Nifon. AGERPRES / (AS - autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)