Dâmboviţa: Judecata asupra cererii de întrerupere a executării pedepsei a lui Hayssam, amânată; sirianul cere o nouă expertiză
Tribunalul Dâmboviţa a amânat, marţi, pentru data de 15 mai, judecata în dosarul privind cererea de întrerupere a executării pedepsei din motive medicale a lui Omar Hayssam, sirianul cerând, prin apărător, o nouă expertiză medico-legală.
Potrivit datelor furnizate AGERPRES de reprezentanţii instanţei, cauza a fost amânată pentru data de 15 mai, urmând ca, la data de 24 aprilie, judecătorii să se pronunţe asupra unor cereri formulate de către apărătorul lui Hayssam şi de procurorul de şedinţă.
Astfel, avocatul sirianului a formulat o cerere prin care solicită efectuarea unei noi expertize medico-legale de către INML Mina Minovici, la care petentul să aibă posibilitatea de a beneficia de serviciile şi cunoştinţele unui expert parte, iar procurorul de şedinţă a cerut avizarea raportului de expertiză nr. A5/12445/2017 de către Comisia superioară medico-legală din cadrul INML Mina Minovici.
Având nevoie de timp în vederea deliberării asupra acestor cereri, instanţa a amânat pronunţarea la data de 24 aprilie.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, dosarul în cauză a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 10 noiembrie 2017, în cauză fiind dispusă, chiar de la primul termen, efectuarea unei expertize medico-legale.
Senatorul Traian Băsescu, preşedinte PMP, a declarat, în data de 12 martie, că a fost contactat telefonic şi a avut o întâlnire cu soţia lui Omar Hayssam, în cadrul căreia aceasta i-a relatat că fostul afacerist, aflat în închisoare, se află într-o stare gravă de sănătate şi este pe moarte.
"Apropo, că aţi adus vorba de Omar Hayssam. Eu am fost sunat de soţia dânsului. (...) Şi am primit-o, acum o lună. Mi-a spus că e extraordinar de bolnav şi probabil o să moară în închisoare. Sigur că, nu pot spune, am pe conştiinţă faptul că l-am adus (în România pentru a fi judecat - n.r.), că mi-am făcut datoria, dar nici n-aş vrea să moară cum au mai murit alţii în puşcărie. Dacă e în fază terminală, lasă-l Dumnezeului în arest într-un spital, lasă-l să fie tratat....dacă soţia lui mi-a spus adevărul, ştii. Adică, şi aici avem o problemă, cu penitenciarele, îi ţin până mor, ca pe amărâtul ăla de la Astra, Adamescu", a declarat Traian Băsescu la TVR.
Omar Hayssam a fost condamnat de instanţele din România în mai multe dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul "Volvo Truck", trei ani de închisoare în dosarul "Foresta Nehoiu", doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.
Totodată, Hayssam a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 24 de ani şi patru luni închisoare în dosarul "Manhattan", în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea unor infracţiuni economice.
În 2006 a fugit din România, fiind adus înapoi în ţară în anul 2013, pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea. AGERPRES