Dâmbovița: Fost șef al direcției județene a SRI, ales președinte al Consiliului Județean

Dâmbovița: Fost șef al direcției județene a SRI, ales președinte al Consiliului Județean

Fostul șef al SRI Dâmbovița, Alexandru Oprea, a fost ales, miercuri, președinte al Consiliului Județean (CJ) Dâmbovița, după ce fostul deținător al funcției, Adrian Țuțuianu, a optat pentru funcția de senator, în care a fost ales la scrutinul din decembrie.

Alexandru Oprea a fost vicepreședinte al CJ Dâmbovița și, încă din campania electorală de la parlamentare, PSD a anunțat că va fi propunerea partidului pentru a-l înlocui pe Adrian Țuțuianu.

Oprea, care a avut ca și contracandidat pe liberalul Gabriel Grozavu, fost vicepreședinte al consiliului în mandatul anterior, a obținut majoritatea voturilor consilierilor, fiind declarat câștigător cu 22 de voturi.

Spre deosebire de mandatul anterior, când președintele de consiliu județean se alegea direct de către alegători, acum este ales de către consilieri, din rândul lor.

De altfel rezultatul era previzibil, în condițiile în care PSD deține majoritatea în Consiliul Județean Dâmbovița, având 22 de consilieri din totalul de 35.

''Mulțumesc colegilor care mi-au acordat votul, mulțumesc colegilor mei din PSD pentru că m-au mandatat să fiu candidat pentru această funcție. Prioritatea mea va fi ca potențialul județului să se transforme în proiecte de anvergură a căror finalitate să aducă județului prosperitatea de care are nevoie. Voi face tot posibilul să transform proiectele județului în realitate. Printre proiectele importante sunt lărgirea DN71 Bâldana-Târgoviște la patru benzi, finalizarea drumurilor de legătură cu Prahova și Ilfov; sunt proiecte mari și o să urmăresc finalizarea lor'', a spus Alexandru Oprea, după obținerea mandatului de președinte al CJ Dâmbovița.

Oprea s-a referit și la proiecte cu finanțare de la bugetul de stat și cu fonduri europene: construirea unui stadion și reabilitarea Curții Domnești Târgoviște, dar și reabilitarea Școlii de Cavalerie.

''Îmi propun să susțin demersurile ca Padina-Peștera să devină stațiune de interes național, voi susține Universitatea Valahia Târgoviște. Voi fi aproape de toate unitățile administrativ teritoriale din județ cărora le voi susține proiectele de dezvoltare'', a mai spus Alexandru Oprea.

Alexandru Oprea a fost șef al SRI Dâmbovița, administrator public al județului în mandatul anterior, a fost director interimar al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița (în perioada când era administrator al județului, suspendându-se din această funcție), iar după alegerile locale din 2016 a fost ales vicepreședinte al CJ Dâmbovița. Funcția politică a lui Oprea este secretar executiv al PSD Dâmbovița.

Tot în ședința de miercuri a CJ Dâmbovița au fost validați doi consilieri de la PSD, în locul fostului președinte Adrian Țuțuianu și a fostul vicepreședinte Corneliu Ștefan, care a optat și el pentru un mandat de deputat.

Au fost aleși, de asemenea, de consilierii județeni Claudia Gilia și Alin Manole, ambii de la PSD, în funcțiile de vicepreședinți ai CJ Dâmbovița.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”