Daily Telegraph: De ce piloții militari ucraineni sunt în dezavantaj față de cei ai Forțelor Aerospațiale Ruse
Publicația afirmă că radarele de pe aeronavele rusești moderne sunt „de aproximativ patru ori mai bune” decât pe cele ucrainene, iar rachetele rusești sunt semnificativ mai bune decât vechile rachete aer-aer sovietice care au rămas în serviciul Forțelor Armate ale Ucrainei.
Mig-uri 29 pe cerul Ucrainei. Foto: EPA-EFE
Piloții militari ruși își păstrează superioritatea pe cer față de Forțele Aeriene Ucrainene prin schimbarea constantă a tacticilor de război, a scris duminică ziarul britanic The Daily Telegraph , citând militarii ucraineni.
"Rușii schimbă tactica tot timpul, așa că lupta cu ei este imprevizibilă. Ei recurg la tot felul de capcane. Ei [mai întâi] trimit un avion rusesc, astfel încât piloții ucraineni să creadă că există doar unul dintre avioanele lor pe cer. Și apoi mai apar două sau trei avioane din toate părțile, care înconjoară de fapt aeronavele ucrainene”, a spus maiorul Vadim Voroșilov.
El a menționat, de asemenea, că radarele de pe aeronavele rusești moderne sunt „de aproximativ patru ori mai bune” decât cele de pe cele ucrainene, drept urmare piloții Forțelor Aerospațiale Ruse pot monitoriza spațiul aerian la o mai mare adâncime. "De asemenea, rachetele rusești sunt semnificativ mai bune decât vechile noastre rachete sovietice. Devine din ce în ce mai periculos. Uneori nici măcar nu-i vedem pe ruși lansând rachetele, ceea ce este foarte periculos pentru piloți", a adăugat Voroșilov.
În acest sens, el a apelat la țările occidentale cu o cerere de a furniza Ucrainei avioane de luptă F-16. „Lucrăm la problema obținerii de avioane occidentale, întrucât ceea ce avem acum nu este suficient de eficient pe câmpul de luptă”, a subliniat ofițerul ucrainean.
Sursa: adevarul.ro