Dăianu, despre creşterea economică: Cifrele acestea pot să ameţească pe unii; trebuie să fie contextualizate

Dăianu, despre creşterea economică: Cifrele acestea pot să ameţească pe unii; trebuie să fie contextualizate

Creşterea economică din primul semestru de 6,5% şi de 13% în trimestrul doi anunţate de Institutul Naţional de Statistică trebuie contextualizate, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, care a subliniat că trebuie să avem în vedere creşterea deficitului de cont curent şi nevoia de corecţie a bugetului public.

"Trebuie să înţelegem că o creştere economică trebuie să fie robustă. Ne uităm la creşterea economică, dar hai să ne uităm si la creşterea dezechilibrelor externe. Asemenea ritmuri de creştere nu sunt sustenabile. Nu sunt sustenabile nici în economii dezvoltate care au balanţă externă echilibrată când sunt reveniri economice, rebound-uri mari după căderile economice forţate din 2020. Este impropriu spus normalizare, dar ai o creştere economică nesustenabilă prin prisma factorilor fundamentali. Numeroase economii vor avea rate de creştere inferioare, faţă de cifrele din 2021, în anii ce vin. Iar în cazul nostru, este de subliniat că avem deficit bugetar structural şi deficite externe mari. Această combinaţie ne este potrivnică şi trebuie corectată. Trebuie deci judecată această creştere din semestrul I, din trimestrul II în raport cu efectul de bază (am avut lockdown în prima parte a anului trecut), cu deficitele externe, cu un deficit bugetar structural mare. Această situaţie arată că nu trebuie să ne înfoim în pene. Şi nici să nu uităm că avem de făcut o corecţie macroeconomică majoră. Anul acesta deficitul bugetar va fi în scădere; este bine să fie şi poate fi sub 7% din PIB, chiar dacă ţinta la rectificare este de 7,13%. Semestrul II nu trebuie judecat deci în sine. Să ne uităm la balanţa externă, la dezechilibrele externe. Pentru tot anul este credibilă cifra de 7% creştere a PIB, dar ea este însoţită de o creştere a deficitului de cont curent şi ea trebuia pusă în relaţie cu absolut necesara corecţie a deficitului bugetar. Cifrele acestea, ca e 6,5% pe semestru, 7% pe tot anul, ele pot să ameţească pe unii. Trebuie să fie contextualizate", a explicat Daniel Dăianu.

Potrivit preşedintelui Consiliului Fiscal, fondurile europene au importanţă covârşitoare pentru a atenua impactul contracţionist al măsurilor inevitabile de corecţie bugetară în anii ce vin.

Acesta a menţionat că trimestrul II din acest an, comparativ cu acelaşi trimestru din anul anterior, arată o creştere mare ca urmare a efectului de bază, pentru că anul trecut în perioada respectivă a fost închisă economia.

"Nu compari fără clarificări un trimestru în care economia e în relansare cu un trimestru în care economia a fost închisă parţial", a precizat Daniel Dăianu.

Produsul intern brut (PIB) a crescut cu 6,5% în primul semestru din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, pe serie brută, şi cu 6,2% pe seria ajustată sezonier, potrivit estimării semnal publicată marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În trimestrul II din acest an, PIB-ul a crescut cu 1,8%, comparativ cu trimestrul anterior, pe serie ajustată sezonier, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2020 economia a înregistrat o majorare cu 13,6%.

Potrivit datelor INS, Produsul intern brut a înregistrat în trimestrul II din 2021 o creştere cu 13% pe serie brută, comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2020. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!