Dacian Cioloş: Am avut o discuţie vineri dimineaţa cu preşedintele Iohannis

Dacian Cioloş: Am avut o discuţie vineri dimineaţa cu preşedintele Iohannis

Premierul desemnat Dacian Cioloş a declarat că, vineri dimineaţa, a vorbit cu preşedintele Klaus Iohannis şi i-a prezentat cum au decurs discuţiile pentru alcătuirea noului guvern.

"Am avut o discuţie azi-dimineaţă, în care i-am spus cum au decurs discuţiile până atunci şi faptul că astăzi aşteptam o altă întâlnire după ce PNL urma, în Biroul Executiv, să ia o decizie vizavi de propunerile pe care le-am făcut. Dânsul m-a ascultat şi mi-a spus să îl ţin la curent. O să mai discut cu dânsul acum, după ce lucrurile ne sunt clare, cel puţin nouă şi cred că sunt clare şi în spaţiul public acum, pentru că PNL a arătat clar că nu e interesat de a găsi o soluţie, nici nu a oferit o altă soluţie, dar nici nu e interesat să lucreze pentru a găsi o soluţie împreună", a afirmat Cioloş, într-o emisiune la Digi 24, întrebat dacă a avut o altă discuţie cu şeful statului în afară de cea de după consultările de la Cotroceni în care l-a informat că îl va desemna candidat de premier.

Dacian Cioloş a menţionat că la consultările de la Palatul Cotroceni preşedintele Klaus Iohannis i-a spus că va lua foarte în serios propunerea sa de a forma un guvern.

"La sfârşitul discuţiei mi-a spus că va lua foarte în serios propunerea, pentru că a vrut să intrăm un pic în detalii legat de programul pe care îl avem în vedere, ce avem de gând să facem, i-am spus cum vedem şi situaţia preţurilor la energie, cam la ce măsuri ne gândim (...), am discutat de PNRR, cam ce avem de făcut acolo şi, după ce am terminat discuţiile, ne-a spus doar că se va gândi foarte serios la această propunere", a menţionat premierul desemnat. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”