Dacă Ucraina pierde războiul, Republica Moldova este următoarea țintă a Rusiei. Scenariul sumbru lansat de Germania

Dacă Ucraina pierde războiul, Republica Moldova este următoarea țintă a Rusiei. Scenariul sumbru lansat de Germania

Annalena Baerbock, șefa diplomației germane, a susținut marți, 17 septembrie, că asistența oferită Ucrainei asigură siguranța Republicii Moldova. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Chișinău, conform Reuters.

Annalena Baerbock

Germania este al doilea cel mai mare finanțator al Ucrainei. FOTO EPA-EFE (Arhivă)

Tot ceea ce facem pentru a sprijini Ucraina înseamnă, de asemenea, încurajarea stabilizării în ceea ce privește Moldova”, a spus ministrul german de Externe. „Este clar care este cea mai mare îngrijorare a oamenilor de aici: dacă Ucraina cade, Moldova este următoarea țară pe listă”, a mai adăugat Baerbock.

Șefa diplomației germane se află la Chișinău pentru a participa la noua ediție a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova. La această ediție participă și miniștrii de Externe ai Franței, României, Poloniei, Lituaniei, dar și ministrul de externe al Țărilor de Jos.

Germania, al doilea cel mai mare finanțator al Ucrainei, a creat Platforma după ce Moscova a lansat în luna februarie anului 2022 invazia. Scopul Platformei este de a stabiliza economia Moldovei și de a o proteja de dezinformarea rusă.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut că țara sa se confruntă cu probleme serioase și a cerut partenerilor să acorde mai mult sprijin.

„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei, pe care l-am condamnat din prima zi, a cauzat pagube enorme economiei noastre”, a spus Maia Sandu.

Incertitudinea cauzată de război continuă să împiedice serios dezvoltarea noastră economică și va continua să o împiedice atâta timp cât războiul va dura”, a mai declarat președinta Republicii Moldova.

În cadrul Platformei, au fost încheiate acorduri pentru ca R. Moldova să primească peste 300 de milioane de euro sub formă de împrumut și 80 de milioane de euro sub formă de granturi, a transmis serviciul de presă al guvernului.

Moldova își dorește să adere la blocul comunitar până în anul 2030.

Franța, Germania și Polonia și-au exprimat „sprijinul neclintit și continuu pentru Moldova” în demersul său de aderare, conform unui proiect de rezoluție consultat de sursa citată în urma unei reuniuni a diplomaților de vârf ai celor trei țări.

În luna mai, Moldova a încheiat un parteneriat de securitate și apărare cu UE, fiind prima țară care a semnat un astfel de acord cu blocul comunitar.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…