Occidentul ar trebui să ajute Ucraina să reziste în 2024 și să se pregătească pentru o ofensivă în 2025. În caz contrar, își pierde credibilitatea și influența.

SUA și Europa greșesc foarte mult când cred că războiul a ajuns într-un impas și este timpul pentru negocieri, totuși, este încă posibil ca Ucraina să câștige avantajul în războiul din 2025, scrie Foreign Affairs.

În urma eșecului operațiunilor ofensive din 2023, atât din partea Ucrainei, cât și a Rusiei, se conturează o poveste conform căreia războiul a ajuns într-un impas. Percepția unui conflict incert, dar static, provoacă un sentiment de oboseală în capitalele partenerilor Ucrainei. La urma urmei, dacă niciuna dintre părți nu face progrese semnificative, status quo-ul pare stabil și nu necesită o atenție politică urgentă.

Cu toate acestea, această percepție a impasului este profund eronată. Atât Moscova, cât și Kievul concurează pentru a recâștiga puterea de luptă ofensivă. Într-un conflict de o asemenea amploare, acest proces va dura mult timp.

În timp ce prima jumătate a anului 2024 poate aduce puține schimbări în controlul asupra teritoriului ucrainean, activele materiale, pregătirea personalului și pierderile pe care fiecare parte le va suferi în următoarele câteva luni vor determina traiectoria pe termen lung a conflictului. De fapt, "Occidentul se confruntă acum cu o alegere decisivă: să sprijine Ucraina, astfel încât liderii săi să-și poată apăra teritoriul și să se pregătească pentru o ofensivă în 2025, sau să cedeze, favorizând irevocabil Rusia” , spune Jack Watling cercetător în domeniul războiului terestru la Institutul Regal al Forțelor Comune (RUSI) .

Incertitudinea cu privire la asistența pe termen lung acordată Ucrainei nu numai că riscă să ofere Rusiei un avantaj pe câmpul de luptă, dar poate, de asemenea, să dea încredere Moscovei. Ezitarea a subminat deja încercările de a determina Rusia să negocieze, deoarece Kremlinul crede acum că poate rezista mai mult decât Occidentul. Dacă nu vor exista angajamente clare la începutul anului 2024, hotărârea Kremlinului nu va face decât să se întărească.

"Ceea ce vor face SUA și Europa în următoarele 6 luni va determina ce se va întâmpla în viitor“

"Ceea ce vor face SUA și Europa în următoarele 6 luni va determina ce se va întâmpla în viitor. Ori Ucraina ar putea să-și consolideze forțele pentru a relua operațiunile ofensive și să slăbească puterea militară a Rusiei până la punctul în care Kievul poate intra în negocieri cu pârghii pentru a impune o pace durabilă. Ori, în caz contrar, o lipsă de provizii și de personal instruit va arunca Ucraina într-o luptă care va duce la epuizare și, în cele din urmă, la supunere", scrie Wotling.

El îi sfătuiește pe partenerii internaționali ai Ucrainei să-și amintească că primul rezultat este de dorit nu numai pentru ucraineni. Este necesar să se protejeze norma internațională conform căreia statele nu își schimbă granițele cu forța. O Rusia mobilizată și încurajată va reprezenta o amenințare constantă pentru NATO, necesitând eforturi nesfârșite de descurajare din partea SUA în Europa. Acest lucru ar limita capacitatea americană de a proiecta puterea în regiunea Indo-Pacific și ar crește semnificativ pericolul de conflict asupra Taiwanului. Occidentul poate alege ce direcție va lua povestea. Dar mai întâi trebuie să recunoască gravitatea deciziei aflate în fața lui.

Presiunea timpului

Dacă ofensiva militară ucraineană din 2023 ar fi decurs conform planului, aceasta ar fi străpuns așa-numita Linie Surovikin din regiunea Zaporojie și ar fi eliberat Melitopolul, tăind drumurile care leagă Rusia de Crimeea. Combinat cu operațiunile navale ucrainene, acest lucru ar fi dus la un asediu al Crimeei.

"Acest obiectiv era ambițios, dar realizabil. Principalul motiv al eșecului a fost faptul că unitățile ucrainene desemnate să conducă ofensiva nu au avut suficient timp să se antreneze și să se pregătească", crede expertul britanic.

În iulie 2022, Marea Britanie, împreună cu alți parteneri ai Ucrainei, a lansat operațiunea „Interflex” de instruire a trupelor ucrainene . La acea vreme, Ucraina avea nevoie disperată de mai multe unități pentru a deține poziții defensive, așa că Interflex a definit un program de antrenament de cinci săptămâni, acordând prioritate competențelor vitale pentru operațiunile defensive. Acest program încă există, dar misiunea sa s-a schimbat fundamental.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, armata britanică a considerat că 22 de săptămâni este timpul minim necesar pentru a antrena un soldat pentru lupta de infanterie. După această perioadă inițială, soldații au fost repartizați în unități și au participat la pregătirea colectivă în batalioane. Chiar înainte de mai 2023, era evident că trupele ucrainene nu erau suficient de pregătite pentru operațiuni ofensive și abia au avut timp să învețe cum să folosească echipamente noi. Dar având în vedere modul în care trupele ruse își întăreau pozițiile defensive, ofensiva nu a putut fi amânată.

Lipsă de pregătire și ofițeri

Personalul ucrainean a avut, de asemenea, prea puține oportunități de pregătire colectivă. Numărul de trupe dislocate nu este singurul lucru care contează în război. Eficacitatea unei armate depinde de cât de bine sunt coordonate unitățile mici, chiar dacă sunt răspândite pe o zonă mare. Geografia Ucrainei necesită o coordonare deosebit de pricepută, deoarece fâșiile de pădure împiedică unitățile să se vadă. Amenințarea bombardării artileriei crește și mai mult dispersia, astfel încât companiile sunt adesea împrăștiate pe o secțiune de aproape doi kilometri a frontului. Topografia regiunii Zaporojie încurajează în special comandanții să lupte în companii izolate. În acest context geografic, este necesară abilitatea de a sincroniza acțiunile dincolo de linia vizuală a fiecărei unități, astfel încât unitățile să se poată sprijini reciproc și să valorifice succesele reciproce.

Cu toate acestea, pregătirea colectivă în armata ucraineană a avut loc rareori peste nivelul de companie, iar nevoia de a angaja noi unități a dus, de asemenea, la faptul că majoritatea dintre ele nu au ofițeri cu experiență. "În timpul războiului, numărul trupelor ucrainene active a crescut de 5 ori, iar numărul ofițerilor de stat major instruiți nu a crescut ”, notează expertul britanic.

În condiții de luptă, o astfel de lipsă de ofițeri de teren înseamnă imposibilitatea combinării elementelor unei operațiuni de amploare într-un singur întreg. În timpul ofensivei din 2023, operațiunile ucrainene au fost conduse în principal de perechi de companii sub conducerea directă a unui post de comandă de brigadă cu personal insuficient. Drept urmare, în timp ce soldații ucraineni au fost adesea capabili să cucerească pozițiile inamice, rareori au fost capabili să exploateze breșele pe care le-au făcut sau să-și consolideze rapid câștigurile.

În schimb, au trebuit să se oprească și să planifice, dând timp forțelor ruse să se regrupeze. Dacă armata ucraineană nu poate extinde amploarea operațiunilor sale, riscă să repete această experiență. Cu toate acestea, pregătirea corectă necesită timp.

Când cea mai bună apărare este o ofensivă bună

Reformele în pregătirea trupelor ucrainene sunt necesare pentru a desfășura operațiuni ofensive mai eficiente. Dar o pregătire mai bună nu va reduce nevoia Kievului de mijloace materiale și tehnice.

„ Armata Ucrainei se va confrunta probabil cu o penurie semnificativă de echipamente în următorul an: la apogeul ofensivei din 2023, Ucraina trăgea până la 7.000 de obuze de artilerie pe zi, provocând până la 80% din pierderile de luptă ale Rusiei. Cu toate acestea, la sfârșitul anului 2023, trupele ucrainene trăgeau aproximativ 2.000 de focuri pe zi. Între timp, capacitățile de artilerie ale Rusiei au crescut dramatic, iar acum trupele ruse trag aproximativ 10.000 de obuze pe zi. Dacă Ucraina nu poate crea din nou condiții locale de superioritate a artileriei, orice nouă operațiune ofensivă va duce la pierderi inacceptabile ale trupelor ucrainene”, scrie Watling.

Fără a obține o asemenea superioritate artileriei locale, va fi dificil pentru Ucraina să respingă atacurile rusești. În prezent, Rusia a desfășurat aproximativ 340.000 de soldați în sudul Ucrainei. În cea mai mare parte a războiului, potențialul ofensiv al acestor forțe a fost limitat de probleme logistice. Dar Rusia a fost restrânsă și de nivelul ridicat al victimelor: până la 1.000 de morți și răniți pe zi în perioadele cele mai grele de ostilități. Un astfel de număr de pierderi a forțat Rusia să trimită personal nepregătit pe front. Deși acest lucru nu a împiedicat Moscova să încerce manevre ofensive, eficacitatea lor a fost limitată.

„Provocarea pentru Ucraina este că, chiar dacă își menține o poziție defensivă, trebuie să continue să desfășoare acțiuni ofensive locale. Dacă Rusia suferă mai puține victime, capacitatea forțelor sale de pe teren se va îmbunătăți. Reducerea presiunii pe front va oferi Rusiei alte avantaje. Moscova va putea deturna trupe cu experiență pentru a antrena noi recruți, ceea ce îi va permite potențial să deschidă noi linii ofensive în a doua jumătate a anului 2024”, explică expertul.

Trupele ruse se pot concentra și pe sectoare în care pot crea o geometrie mai avantajoasă a câmpului de luptă și pot provoca pierderi mai mari Ucrainei. Dacă Ucraina va lăsa în pace suprafețe mari ale frontului, forțele ruse vor putea, de asemenea, să-și extindă semnificativ fortificațiile, ceea ce face dificilă desfășurarea viitoarelor operațiuni ofensive ucrainene. Chiar și atunci când ocupă o poziție defensivă, armata ucraineană trebuie să se străduiască să epuizeze forțele ruse cu viteză maximă.

Care este prioritatea?

Este important ca Kievul și partenerii săi să ajungă la o înțelegere comună realistă cu privire la asistența materială și formarea care pot fi furnizate și când. În ultimii doi ani, aliații occidentali ai Kievului au pierdut avantajul de timp pe care îl aveau. Ei au irosit o mare parte din 2022 și 2023 bucurându-se de euforia reculurilor inițiale ale Rusiei și imaginându-și că pot evita un conflict prelungit. În loc să încerce să extindă capacitatea industrială în statele membre NATO, prietenii Kievului au luat în cea mai mare parte muniție din stocurile naționale și de pe piața internațională și apoi au trimis-o în Ucraina.

Aceste stocuri sunt acum pe sfârșite. Pentru a putea menține superioritatea artileriei locale în viitor, Ucraina are nevoie de aproximativ 2,4 milioane de proiectile pe an. Dar va fi dificil pentru partenerii internaționali ai Ucrainei, inclusiv pentru Statele Unite, să furnizeze chiar și jumătate din această cantitate în 2024.

Lipsa de obuze de artilerie din Ucraina atrage cea mai mare atenție. Dar lipsa de resurse a Ucrainei nu se limitează în niciun caz la muniție. Pentru a restabili potențialul ofensiv și a proteja împotriva atacurilor rusești, Ucraina are nevoie de aproximativ 1.800 de noi țevi de artilerie pe an. Europa nu poate satisface această cerere. Și o mare parte din ceea ce a primit Kievul în ultimii doi ani necesită o aprovizionare fiabilă de piese de schimb.

Rachetele interceptoare pentru sistemele de apărare aeriană vor fi, de asemenea, o nevoie constantă. Rusia produce acum peste 100 de rachete de croazieră și balistice și 300 de drone de atac pe lună. Pentru a reduce daunele cauzate de aceste arme, Ucraina va avea nevoie de sisteme suplimentare de apărare aeriană. Dacă țările occidentale nu își măresc capacitatea de a produce aceste sisteme, Rusia va câștiga un avantaj.

Temându-se că sprijinul SUA va înceta după alegerile prezidențiale, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că toate teritoriile ucrainene ocupate de Rusia ar trebui să fie eliberate până în octombrie 2024. Watling consideră că acest obiectiv este de neatins, având în vedere resursele materiale de care dispune Ucraina și timpul necesar pentru ca armata sa să își antreneze corespunzător forțele.

Dar Occidentul ar fi nebun să ceară generalilor ucraineni să creeze un plan detaliat pe termen lung înainte de ași lua noi angajamente de ajutor. Fără certitudinea cu privire la echipamentele pe care se pot aștepta să le primească, comandanții militari ucraineni nu vor putea stabili ce operațiuni pot desfășura și când. Pe scurt, pregătirile pentru următoarea fază a războiului au devenit o problemă de tipul "oul și găina" între Kiev și Washington.

Preț și calitate

Un plan realist ar oferi Kievului resursele necesare pentru a menține o poziție defensivă în cea mai mare parte a anului 2024, în timp ce unitățile se antrenează și se înarmează pentru operațiuni ofensive în 2025. Pe lângă încrederea pe care acest plan o va oferi comandamentului ucrainean, acesta va trimite și un semnal către Kremlin că nu poate conta pe câștigarea unui război de uzură de mai mulți ani împotriva Ucrainei. Un angajament al SUA de a sprijini Ucraina până în 2024 ar modifica, de asemenea, stimulentele aliaților europeni de a investi mai profund în creșterea capacităților industriilor lor de apărare, ceea ce ar reduce povara SUA în 2025.

Liderii occidentali ar trebui să sublinieze că investițiile pe termen lung în capacitatea de producție sunt în întregime accesibile și vor aduce în cele din urmă beneficii aliaților Ucrainei. Bugetele combinate de apărare ale celor 54 de țări care sprijină Ucraina depășesc semnificativ 100 de miliarde de dolari pe lună. În schimb, sprijinul actual al Ucrainei costă aceste state mai puțin de 6 miliarde de dolari în fiecare lună.

"Cele mai mari obstacole pentru ca Ucraina să nu piardă războiul sunt de natură politică. Finanțarea Ucrainei este deseori percepută ca fiind pur și simplu o donație de bani pentru Kiev. Totuși, aceasta este o percepție profund înșelătoare. O mare parte din ajutorul de care Ucraina va avea nevoie reprezintă investiții ale partenerilor săi în propria producție națională de apărare și va fi cheltuită acasă. O mare parte din ajutorul acordat Ucrainei va fi returnat în cele din urmă sub formă de impozite și va contribui la crearea de noi locuri de muncă în industriile țărilor membre NATO. Într-o perioadă de criză economică, astfel de investiții ar trebui să fie salutate pe scară largă de către publicul din țările care sprijină Kievul", scrie Wotling.

De asemenea, se sugerează adesea că sprijinul SUA pentru Ucraina se face în detrimentul voinței armatei americane de a descuraja China. Dar dacă China vede că SUA nu este capabilă să își susțină eforturile militare, fie în Europa, fie în Asia, descurajarea se va eroda. Prin urmare, extinderea producției pentru a satisface nevoile Ucrainei este vitală.

Watling recunoaște că, în timp, liderii americani ar trebui să împingă Europa să devină mai puțin dependentă de SUA, astfel încât armata americană să se poată concentra asupra descurajării în Indo-Pacific. Dar aceasta ar trebui să fie o tranziție gestionată. Dacă această tranziție are loc cu prețul înfrângerii Ucrainei, Statele Unite riscă să fie obligate să sprijine o Europă incapabilă să își apere flancul estic în timp ce China creează tensiuni în strâmtoarea Taiwan.

Un moment pentru luarea deciziilor

Unii lideri din capitalele occidentale susțin că a sosit momentul să negocieze încheierea războiului din Ucraina. Cu toate acestea, această poziție nu ține cont de amploarea obiectivelor Rusiei sau de ceea ce poate oferi Kremlinul în realitate. Moscova nu este interesată să pună mâna pur și simplu pe o bucată de teritoriu ucrainean. Vladimir Putin a declarat în repetate rânduri că dorește să schimbe logica sistemului internațional.

"Dacă Statele Unite le cer partenerilor săi să facă concesii Rusiei pentru a obține o încetare a focului simbolică, este posibil să se întâmple două lucruri. În primul rând, Rusia va persista să încalce încetarea focului, așa cum a făcut cu toate iterațiile acordurilor de la Minsk, în timp ce își reconstruiește armata pentru a finaliza sarcina de a ocupa Kievul. În al doilea rând, Rusia le va dovedi aliaților săi că Statele Unite pot fi învinse prin persistență. Acest lucru va determina probabil ca mulți dintre partenerii de securitate ai Americii să caute o alternativă, ceea ce va reduce influența Statelor Unite în întreaga lume", se arată în articol.

Rusia nu dorește un conflict direct cu NATO, dar Kremlinul caută din ce în ce mai mult să extindă sfera de aplicare a confruntărilor indirecte cu Occidentul. De când Evgheni Prigojin și-a încheiat revolta în iunie 2023, Rusia nu a făcut decât să-și dubleze ambiția de a concura cu Occidentul la scară globală. De fapt, este posibil ca rebeliunea eșuată a lui Prigojin să fi contribuit la această ambiție. Rămășițele mercenarilor săi au fost reorganizate într-un "corp expediționar" aflat sub controlul direct al GRU. Începând cu vara anului 2023, Rusia s-a angajat în mod activ cu guvernele din Africa Centrală și de Vest, promițându-le sprijin militar în schimbul expulzării trupelor occidentale și a intereselor economice.

Statele Unite și aliații lor europeni se află în fața unei alegeri. Pe de o parte, pot elabora imediat un plan de consolidare a pregătirii armatei ucrainene, pot explica publicului lor și Ucrainei că termenul limită din octombrie 2024 pentru eliberarea teritoriilor ar trebui să fie prelungit și pot oferi Kievului sprijin logistic până în 2025. Sau, pe de altă parte, ar putea continua să creadă în mod eronat că războiul a ajuns într-un impas, întârziind și dând avantaj Rusiei.

Ar fi o greșeală teribilă. Pe lângă extinderea parteneriatului în Africa, Rusia își sporește cooperarea cu China, Iran și Coreea de Nord. Și dacă înfrângerea din Ucraina demonstrează că Occidentul nu poate rezista nici unei provocări la adresa arhitecturii globale de securitate, este puțin probabil ca oponenții săi să creadă că poate face față mai multor crize deodată.