„Dacă nu aș fi fugit, mi-ar fi luat viața”/O româncă susține că a fost răpită și violată de un polițist elvețian
Românca, fostă lucrătoare sexuală în Elveția, acuză un polițist că a răpit-o și violat-o, iar colegii lui au mușamalizat incidentul.
Românca a declarat pentru publicația RTS faptul că în urmă cu cinci ani, mai exact în aprilie 2018 a fost răpită din cartierul Champel din Geneva. În noaptea de 2 spre 3 aprilie, femeia a povestit cum un polițist aflat în concediu a agresat-o sexual și a răpit-o. Femeia susține că totul a fost mușamalizat de către polițistul acuzat și de un ofițer superior.
“Acest bărbat m-a violat și m-a ținut în mașina lui. Dacă nu aș fi fugit, mi-ar fi luat viața”, a declarat românca a cărei identitate nu a fost dezvăluită.
Potrivit femeii, totul a început în jurul orei 22 când bărbatul a abordat-o și i-a spus să îl însoțească. Cei doi au stabilit prețul iar apoi au căutat un loc discret, scrie roelvetia.ch, care citează rts.ch.
“Acolo, am început să nu mă mai simt în siguranță. I-am tot spus că suntem prea departe. De îndată ce a parcat mașina, mi-a blocat ușa, și-a scos ecusonul și mi-a spus că este polițist. După spusele lui, trebuia să fac ce vrea, sau mă expulza în țara mea. Am început să plâng, să țip. L-am întrebat de ce face asta. Pentru mine era o chestiune de viață sau de moarte”, a povestit românca.
Fosta lucrătoare sexuală a precizat că bărbatul mirosea puternic a alcool.
Roxane, așa cum a fost numită românca de către reporterii RTS , a povestit cum bărbatul a apucat-o de gât și a bruscat-o.
“Am încercat să mă apăr și, poate, după 15 sau 20 de minute, l-am lovit în părțile intime. Nu știu cum am reușit să fac asta, cum am putut să găsesc forța”, a adăugat femeia.
Roxane a reușit să iasă din mașină, jumătate dezbrăcată și a chemat un taxi. Șoferul a apelat numărul de urgență al poliției, iar colegii lui au venit rapid la fața locului.
“I-am spus unuia dintre agenți că bărbatul m-a violat, că m-a ținut în mașina lui împotriva voinței mele, ca m-a atacat, că mi-a făcut rău. Mi-a fost rusine să spun toate astea, dar polițiștii au fost amabili cu mine”, a declarat Roxane.
Românca susține că totul s-a schimbat în momentul în care a rostit numărul de înmatriculare al mașinii atacatorului.
“Comportamentul lor s-a schimbat și nu au mai chemat ambulanța. Au început să șoptească între ei”, a povestit victima.
La scurt timp, la fața locului a sosit o mașină fără însemnele poliției iar la volanul acesteia se afla un comisar. Bărbatul i-a sugerat victimei să meargă la poliție și să depună plângere.
“I-am spus că, desigur, vreau să depun plângere, dar acest comisar m-a dus la o secție de poliție, care era închisă noaptea. Când am ajuns la secție mi-a spus să iau loc, să mă liniștesc și că bărbatul care m-a agresat nu este polițist. Mi-a spus că i-a confiscat insigna și că era de fapt o insignă de plastic”, a precizat Roxane.
Potrivit spuselor femeii, comisarul a ieșit apoi din clădire și a vorbit la telefon preț de câteva minute. Apoi s-a întors în sala de așteptare unde se afla victima și a încercat să îi cumpere tăcerea.
“Mi-a oferit 200 sau 500 de franci, pe care atacatorul meu era gata să mi-i ofere. Nu îmi amintesc suma de bani pe care mi-a dat-o pentru a uita totul. Dar nu voiam acești bani, i-am aruncat. M-am simțit ca un nimeni”, a povestit revoltată românca.
Ofițerul de poliție a amenințat-o pe femeie și i-a spus că dacă vrea să lucreze în Geneva trebuie să tacă și să accepte banii. Speriată, românca a renunțat la plângere și a plecat de la secția de poliție.
Cinci ani mai târziu, prostituata este convinsă că oamenii legii au mușamalizat cazul și au încercat să își apere colegul de serviciu. Românca a povestit că a trăit clipe de groază și în mai puțin de o săptămână de la incident a decis să se întoarcă în țară.
Polițiștii din Geneva au fost contactați de publicația RTS însă au refuzat să furnizeze detalii legate de subiect.
“După ce a citit articolul, doamna comandat Monica Bonfanti va lua, dacă va fi cazul, deciziile necesare”, au precizat reprezentanții poliției.