Dacă în 2024 vor fi multe deşeuri PET şi de sticlă pe câmpuri, vom avea o problemă (oficial Ministerul Mediului)

Dacă în 2024 vor fi multe deşeuri PET şi de sticlă pe câmpuri, vom avea o problemă (oficial Ministerul Mediului)

România va avea o problemă foarte mare din punct de vedere financiar, dar şi de mediu, dacă, în anul 2024, se va recicla o cantitate de numai 20% din plasticul pus pe piaţă, iar multe deşeuri PET sau de sticlă vor fi în continuare pe câmpuri, consideră Cosmin Teodoru, director general în cadrul Direcţiei Generale Deşeuri, Situri Contaminate şi Substanţe Periculoase din Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

"Toţi comercianţii, toţi producătorii care pun pe piaţă astfel de produse vor trebui să implementeze acest sistem. Cum vor face asta producătorii? Evident, prin intermediul comercianţilor care vând acele produse. Toţi comercianţi vor trebui să le primească şi înapoi. Din punct de vedere al ministerului, trebuie să spunem foarte clar că există ţinte trasate de către Uniunea Europeană, ţinte care sunt extrem de ambiţioase. Ne apropiem cu paşi repezi de un termen la care va trebui să avem primele raportări pe acest subiect. În momentul de faţă dacă va trebui să raportăm mâine ceva, noi ca ţară, ca stat-membru, suntem complet descoperiţi pe acest subiect. Trebuie să înţelegem cu toţii şi cadrul mai larg. Subiectul acesta cu Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) are şi va avea în continuare o strânsă legătură cu o altă dispoziţie care a venit din partea Comisiei Europene. Este vorba despre acea taxă de 0,8 euro pe kilogram de plastic nereciclat. Dacă producătorii găsesc o soluţie mai rapidă şi mai avantajoasă să rezolve această dilemă, care se pare că va fi mai mare decât implementarea SGR-ului în sine... Dacă ne trezim că, în 2024, reciclăm doar 20% din plasticul pus pe piaţă s-ar putea să avem o problemă foarte mare, financiară, nu de altă natură. Deci, dacă ne vom trezi în 2024 cu mai multe deşeuri, că sunt PET sau de sticlă, pe câmpuri vom avea şi o problemă de mediu, evident. Acolo sunt alte sancţiuni şi însumate vor produce nişte lipsuri financiare fie la producător, fie la comerciant, fie la toţi ceilalţi actori implicaţi - primării, salubrişti etc. Va fi un fel de penalitate îmbrăcată într-o taxă şi care va costa mult", a susţinut Teodoru, joi, în cadrul unui forum de specialitate.

Oficialul MMAP a afirmat, totodată, că Sistemul de Garanţie-Returnare ar trebui să fie funcţional din luna octombrie a anului 2022.

"Celebrul Sistem Garanţie - Returnare îl aşteptăm de câţiva ani de zile. Sistemul are un istoric în România şi, din păcate, am consumat doi-trei ani de zile doar pregătindu-ne să lansăm conceptul la nivel legislativ. Avem un cadru de la care să plecăm. Proiectul şi sistemul în sine sunt extrem de complicate. Pe scurt, înseamnă că de la un moment dat toate produsele ambalate în ambalaj de sticlă, aluminiu şi PET de un anumit volum, de la 100 ml la 3 litri vor fi purtătoare de garanţie. Decizia ministerului a fost ca această garanţie să fie de 50 de bani. Asta înseamnă că fiecare produs pus pe piaţă de la un moment dat trebuie să fie purtător al acestei valori adăugate. În momentul în care am consumat produsul eu, ca şi cetăţean, beneficiar al acestui produs, mă întorc când doresc eu, unde doresc eu şi returnez acel ambalaj. În schimbul ambalajului returnat voi primi fie bani cash, fie voucher, fie orice altă contribuţie financiară. Dacă intrăm în detalii, sunt convins că şi colegii din partea producătorilor şi a retailerilor vor avea de adăugat foarte multe lucruri pe acest subiect. Legea spune că sistemul va deveni funcţional de la 1 octombrie 2022", a menţionat specialistul.

Hotărârea de Guvern care reglementează Sistemul Garanţie-Returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile (SGR), prin care se plăteşte o garanţie de 50 de bani pentru orice ambalaj de băutură achiziţionată, a fost aprobată de Guvern, în data de 4 octombrie 2021.

Prevederile acestei HG sunt aplicabile pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litri şi 3 litri, inclusiv, utilizate pentru a introduce pe piaţa naţională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase.

Conform documentului, cantităţile de ambalaje returnate în magazine vor ajunge ulterior în centre regionale pentru ca, mai apoi, să ajungă la reciclatori. Întreaga infrastructură de preluare a deşeurilor din magazine va fi organizată printr-un operator unic de sistem, la fel ca în statele în care sistemul funcţionează deja. Acest operator va fi o entitate non-profit în care se vor găsi producători sau reprezentanţi ai acestora, comercianţi, dar şi statul român, reprezentat de autoritatea centrală pentru protecţia mediului cu o pondere de 20%.

Hotărârea de Guvern prevede ca, după selectarea operatorului naţional de sistem, întreaga infrastructură să fie finalizată în luna octombrie a anului viitor.

Un studiu realizat, recent, de Alianţa Producătorilor de Băuturi, prin intermediul Kantar România, arată că nouă din zece români declară că sunt de acord cu implementarea Sistemului Garanţie-Returnare pentru că îşi doresc ca acesta să fie o soluţie prin care devin mai conştienţi de responsabilitatea pe care fiecare persoană o are pentru protejarea mediului înconjurător şi pentru a-l menţine curat.

Publicaţia Club Antreprenor organizează, joi, Forumul de management şi reciclare a deşeurilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…