Dacă faci asta în timp ce conduci, s-ar putea să fii psihopat, spun oamenii de știință

Dacă faci asta în timp ce conduci, s-ar putea să fii psihopat, spun oamenii de știință

Uneori, când sunteţi prins în trafic, mai ales în timpul orelor de vârf, vi se poate părea că drumurile sunt pline de psihopați. S-ar putea chiar să aveţi dreptate, dacă e să dăm crezare unor studii recente care afirmă că există un obicei al şoferilor care poate fi un semn că cineva este, de fapt, psihopat.

Comportamentul la volan, un indicator pentru psihopatie, foto arhivă

Comportamentul la volan, un indicator pentru psihopatie, foto arhivă

Cercetătorii de la Universitatea din Regensburg spun că au descoperit o corelație între trăsăturile psihopatice și utilizarea telefonului mobil la volan. Astfel, afirmă ei, şoferii care au fost testați cu un nivel ridicat de trăsături „întunecate” de personalitate - triada machiavelism, narcisism și psihopatie - sunt mult mai predispuși să folosească telefonul în timp ce conduc și să se simtă mai puțin vinovați de acest lucru, potrivit DailyMail.

De asemenea, studiul a constatat că șoferii cu niveluri ridicate de psihopatie aveau cu o treime mai multe șanse decât media să fi comis o infracțiune rutieră în ultimele 12 luni.

În cadrul studiului, cercetătorii au colectat date de la 1000 de șoferi germani, dintre care aproximativ 73% femei, care au fost supuși unor sondaje pentru a testa fiecare dintre cele trei trăsături de personalitate ale triadei întunecate, clasificate pe o scară de la unu la cinci.

Sondajul lor a arătat că peste 600 de şoferi, adică aproximativ 61%, au recunoscut că își folosesc cel puțin ocazional smartphone-ul în timp ce conduc. Cercetătorii au descoperit, însă, că scorurile mai mari pentru oricare dintre cele trei trăsături specifice psihopatiei au fost legate de o utilizare sporită a telefonului în timpul condusului.

Șoferii cu scoruri mai mari la narcisism și psihopatie au fost, de asemenea, mai puțin predispuși să se simtă vinovați de comportamentul lor problematic la volan.

Cei care au obținut scoruri ridicate la machiavelism, o trăsătură de personalitate adesea legată de comportamentul manipulator, au fost mai predispuși să încerce să ascundă că folosesc constant telefonul pentru a scrie mesaje în timp ce conduc.

Predispoziţie pentru infracţiuni în trafic

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că trăsăturile psihopatice au fost un bun indicator pentru a determina dacă cineva ar fi comis o infracțiune rutieră. Pentru o persoană cu scorul minim de psihopatie de unu, cercetătorii au prezis că există o probabilitate de 9,89% ca aceasta să fi comis o infracțiune la volan în ultimele 12 luni. Pentru o persoană cu un nivel mediu de psihopatie, probabilitatea de a fi comis o infracțiune la volan este de 24%. Această probabilitate crește la 56% pentru un scor de psihopatie de 4,33, care a fost cel mai mare scor măsurat de cercetători.

Participanții au fost, de asemenea, testați pentru utilizarea problematică a smartphone-urilor (PSU), care reprezintă o utilizare excesivă a telefoanelor, până la punctul în care alte domenii ale vieții sunt afectate în mod negativ.

Cercetătorii notează că acest fenomen poate fi surprinzător de comun, 50% dintre respondenții unui sondaj spunând că nu ar putea trăi fără un smartphone.

Nu toţi psihopaţii devin criminali

Experţii precizează că a fi psihopat nu este nici pe departe echivalent cu a fi criminal în serie. Aşadar, nu toți psihopații devin ucigași. Ei prezintă trăsături diferite în funcție de tulburarea lor.

Printre semnele comune se numără străduinţa de a fi fermecător, o stimă de sine exagerată, nevoia de stimulare și impulsivitatea, minciuna patologică, capacitatea de a-i manipula pe ceilalți și lipsa de remușcări și de empatie.

Psihopații au ocazional tendința de a prezenta răspunsuri emoționale neconvingătoare, cu scăpări care includ tonul vocii sau limbajul corpului. Acest lucru se poate datora faptului că nu sunt capabili să înțeleagă emoții precum frica și dragostea, dar le pot mima.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...