CUTREMUR/DNA a DECAPITAT Grupul UTI. CAUȚIUNE de 50.000 lei plătită de unul dintre INCULPAȚI
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29.10.2015, a inculpaților:
NICHITA GHEORGHE, primar al municipiului Iași, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită,
URDĂREANU TIBERIU, președinte al grupului de firme UTI, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile, începând cu data de 29 octombrie 2015, față de inculpatul MARDARASEVICI IULIUS GABRIEL, director SC Information Business Consulting SRL (IBC) cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Inculpatul Mardarasevici Iulius Gabriel va depune o cauțiune în valoare de 50.000 lei, care va fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, sau prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita aceleiași sumei de 50.000 lei, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție.
Totodată, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 29 octombrie 2015, față de inculpatul TĂNĂSESCU MIHAIL, vicepreședinte al grupului de firme UTI, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În luna august 2013, în contextul implementării proiectului „Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iași”, care privea fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și scăderea gradului de poluare, finanțat din fonduri europene, inculpatul Nichita Gheorghe, în calitate de primar al municipiului Iași, a pretins și primit de la ceilalți inculpați mai multe foloase necuvenite pentru a agrea câștigarea licitației de către asocierea UTI – IBC și semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei (fără TVA), precum și pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiții.
Acest lucru a avut la bază o înțelegere anterioară între inculpații Nichita Gheorghe, Mardarasevici Iulius Gabriel (pentru IBC) și Urdăreanu Tiberiu (pentru UTI), aceștia din urmă efectuând, cu sprijinul inculpatului Tănăsescu Mihail și a unei alte persoane, demersuri frauduloase pentru colectarea banilor (ce urmau a fi dați cu titlu de mită). De asemenea, demersurile au constat și în elaborarea și, ulterior, decontarea unor facturi pentru situații de lucrări conținând servicii neprestate, a căror valoare reprezenta, de fapt, suma ce se colecta, periodic, drept mită pentru primarul municipiului Iași.
Concret, până în prezent inculpatul Nichita Gheorghe a primit următoarele foloase materiale constând în:
- o parte din suma totală de 10% din valoarea contractului atribuit,
- beneficii constând în reduceri de 30-40% (în total circa 15.100 lei) din prețurile unor locuri de cazare la un hotel de lux din București, în perioada 2013-2015,
- plata, în cursul anului 2014, a unor servicii de cazare la o vizită în China, efectuată de Nichita Gheorghe, alți angajați ai primăriei, precum și oameni de afaceri, între care și inculpatul Mardarasevici Iulius Gabriel,
- beneficii constând în achiziționarea unor echipamente electronice în perioada ianuarie-februarie 2014, evaluate la circa 20.000 lei.
Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat că suma de 6,9 milioane lei, reprezentând 10% din valoarea contractului de lucrări, urma a fi remisă în raport cu cota de participare a asociaților UTI și IBC la contract, adică 80% reprezenta „contribuția” UTI, iar 20% reprezenta „contribuția” IBC la banii colectați cu titlu de mită pentru inculpatul Nichita Gheorghe, parte din aceasta fiind colectată deja în contul IBC.
Inculpaților Nichita Gheorghe, Urdăreanu Tiberiu, Tănăsescu Mihail și Mardarasevici Iulius Gabriel li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 30 octombrie 2015, inculpații Nichita Gheorghe și Urdăreanu Tiberiu urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
UTI, Urdăreanu, UNPR și contractele
Tiberiu Udrareanu este actionar majoritar al grupului UTI. Legaturile politice ale lui Urdareanu au dus de-a lungul timpului la specializarea UTI in contracte pe bani publici si fonduri europene. UTI este abonat la contracte in domeniul IT si securitate cu companii de stat, ministere si primarii.
Urdareanu este membru al conducerii UNPR din anul 2012. El detine acum functia de presedinte al Departamentul energie, resurse si politici industriale din UNPR, partidul condus de vicepremierul Gabriel Oprea.
Tiberiu Urdareanu, un personaj extrem de puternic, figura in 2014 pe locul 46 in TOP 300 Capital cu o avere evaluata la 98-100 milioane de euro.
Tiberiu Urdareanu, fost ofiter superior la Institutul de Cercetari Militare de la Clinceni, este fiul fostului general de armata Tiberiu S. Urdareanu, fostul sef al Directiei de tancuri din Ministerul Apararii Nationale.
Clienti actuali si trecuti ai UTI Grup: MApN, MAI, Parlament, Nuclearelectrica, Portul Constanta, Primaria Bucuresti, Aeroportul Otopeni.
Grupul UTI, controlat de omul de afaceri Tiberiu Urdareanu, a realizat dosarul electronic de sanatate, sistemul de plata a rovinietei si sistemul electronic de achizitii publice (SEAP).
De asemenea, UTI a castigat contracte pentru lucrari la magistrala M5 a metroului bucurestean, aeroporturile din Iasi, Bacau si Satu Mare.
Grupul a avut si contracte pentru lucrari la mai multe spitale si clinici, printre care Spitalul "Bagdasar-Arseni" din Bucuresti, Spitalul Municipal din Ploiesti si Spitalul Sfantul Spiridon din Iasi.