„Cutremur“ la Ploiești: Petrolul ajunge pe mâna turcilor. Culisele proiectului și prima decizie oficială
Petrolul Ploiești s-a cam chinuit, în sezonul recent încheiat, obținând o clasare pe locul 5 din 10 în play-out. Pe scurt, mediocritate sportivă. Începând din sezonul 2024-2025 însă, lucrurile se pot schimba radical pentru una dintre cele mai iubite formații din România. Pentru că 30 la sută din acțiunile clubului vor fi preluate niște oameni de afaceri din Turcia!
Balint a rezistat doar șase meciuri pe banca Petrolului. FOTO: Arhiva Adevărul
Informația a apărut, marți, în presa turcă și, între timp, s-a și confirmat. Serhan Çetinsaya și Sertaç Güven, doi potenți oameni de afaceri, se vor implica în noul proiect de la Ploiești. Pentru început, aceștia și-au luat angajamentul de a pune 1,9 milioane de euro pe masă. Potrivit Fanatik, în urma acestei investiții, în noua stagiune, Petrolul va beneficia de un buget de peste 5 milioane de euro.
Transformarea formației prahovene a făcut deja și o victimă. Antrenorul László Balint (45 de ani), instalat după terminarea sezonului regulat, și-a anunțat plecarea pe Facebook. Pentru că, potrivit Fanatik, turcii intenționează să aducă un nume uriaș pe bancă tehnică. Concret, de pregătirea Petrolului se va ocupa fie italianul Mauro Camoranesi (47 de ani), fie turcul Mehmet Topal (38 de ani). Dacă Mauro Camoranesi are deja mai multe formații antrenate în CV, în schimb, pentru Topal o eventuală venire la Petrolul ar reprezenta debutul său în meseria de antrenor.
Până să aflăm numele noului antrenor, clubul Petrolul a confirmat, la rândul său, plecarea lui László Balint: „Colaborarea dintre FC Petrolul Ploiești și antrenorul Laszlo Balint a ajuns, astăzi, la final! Mulțumim, Laszlo Balint, și mult succes pe mai departe!“.
Sursa: adevarul.ro