Cutremur în Maroc. O profesoară și-a pierdut toți cei 32 de elevi: „Nu știu cum pot continua să îmi trăiesc viața”

Cutremur în Maroc. O profesoară și-a pierdut toți cei 32 de elevi: „Nu știu cum pot continua să îmi trăiesc viața”

Risc Seismic

După cutremurul cu magnitudinea de 6,8 grade care a lovit în urmă cu o săptămână Marocul, Nesreen Abu ElFadel, o profesoara de limbă arabă și franceză, a plecat în căutarea elevilor săi, potrivit BBC . A rămas șocată când a aflat că toți au murit.

3.000 de morți și 6.000 de răniți este bilanțul cutremurului din Maroc. FOTO EPA EFE

3.000 de morți și 6.000 de răniți este bilanțul cutremurului din Maroc. FOTO EPA EFE

Profesoara se afla în Marrakesh când a avut loc seismul. Adaseel, satul de munte în care se aflau școala și elevii ei, era mai aproape de epicentru. Cu gândul la copii, Nesreen Abu ElFadel s-a întors să-i caute în sat.

„M-am dus în sat și am început să întreb de copiii mei: «Unde este Somaya? Unde este Youssef? Unde este această fată? Unde este băiatul acela?». Răspunsul a venit câteva ore mai târziu: «Sunt toți morți»”, a povestit profesoara pentru BBC.

Toți cei 32 de elevi ai săi cu vârste cuprinse între șase și 12 ani, muriseră.

„Mi-am imaginat cum țineam în mână foaia de prezență a clasei mele și puneam o linie pe numele unui elev după altul, până când am șters 32 de nume; acum sunt toți morți”, a mărturisit aceasta.

Mii de morți și sate complet distruse

Aproape 3.000 de oameni au murit în urma cutremurului din seara zilei de 8 septembrie, cel mai puternic înregistrat vreodată în Maroc.

Cel mai rău s-a simțit la sud de Marrakesh, unde multe sate de munte au fost complet distruse , iar Adaseel, localitatea în care se aflau cei 32 de elevi care au murit, a fost unul dintre ele.

„Nu știu cum pot continua să îmi trăiesc viața”

Nesreen Abu ElFadel a aflat cum a fost găsită una dintre elevele sale, Khadija, o fetiță în vârstă de șase ani.

„Khadija era preferata mea. Era foarte drăguță, inteligentă, activă și îi plăcea să cânte. Obișnuia să vină la mine acasă, iar mie îmi plăcea să învăț și să vorbesc cu ea”, a povestit profesoara pentru sursa citată.

Trupul copilei era întins lângă cel al fratelui ei, Mohamed, alături de cele ale surorilor sale, Mena și Hanan, în patul lor. Probabil dormeau când i-a surprins cutremurul, spune profesoara. Toți mergeau la școala la care preda Nesreen Abu ElFadel.

„Sunt încă în stare de șoc (...) Oamenii mă consideră una dintre cele mai norocoase, dar nu știu cum pot continua să îmi trăiesc viața”, a mărturisit dascălul.

Profesoara de limbi străine, care și-a descris elevii ca fiind „îngeri”, a povestit că, în ciuda faptului că se luptau cu sărăcia și cu o criză zdrobitoare a costului vieții, micuții, copiii - respectuoși și dornici să învețe - și familiile lor considerau că mersul la școală este „cel mai important lucru din lume”.

Ultima oră de curs pe care o ținuse în fața elevilor a fost în acea vineri, cu exact cinci ore înainte de cutremur.

„Învățam imnul național al Marocului și plănuisem să îl cântăm în fața întregii școli luni dimineața”, a povestit profesoara.

Adaseel este un sat populat de amazighi, marocani care vorbesc propria lor limbă, tamazight. Araba și franceza, limbile pe care le preda profesoara celor 32 de copii erau foarte greu de învățat, însă, mărturisește ea, copiii erau foarte inteligenți și aproape că vorbeau fluent ambele limbi.

Școala în care preda a fost grav avariată de cutremur. Nesreen Abu ElFadel speră ca autoritățile să o reconstruiască, astfel încât aici să aibă loc iar cursuri și să-i poată comemora pe acești 32 de copii.

530 de instituții de învățământ din Maroc au fost avariate de cutremur. Unele dintre ele s-au prăbușit complet sau au suferit daune structurale grave.

Autoritățile au întrerupt temporar cursurile în zonele cele mai afectate.

Sursa: adevarul.ro

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…