Cutremur de 5,6 magnitudine în Indonezia: cel puțin 44 morţi şi 300 de răniţi, bilanț provizoriu

Cutremur de 5,6 magnitudine în Indonezia: cel puțin 44 morţi şi 300 de răniţi, bilanț provizoriu

Risc Seismic

Cel puțin 44 de persoane au murit, iar alte 300 au fost rănite în urma unui seism cu magnitudinea 5,6 care s-a produs luni în provincia Java de Vest din Indonezia, potrivit timesofindia.indiatimes.com .

Cutremur indonezia, FOTO arhivă Twitter/ @QuakeAlerts

Cutremur indonezia, FOTO arhivă Twitter/ @QuakeAlerts

UIn bilanț anterior, prezentat agențiile internaționale preluate de Agerpres indica 20 de morți.


Herman Suherman, reprezentant guvernamental din localitatea Cianjur situată în provincia Java de Vest, unde a fost stabilit epicentrul cutremurului, a declarat postului de ştiri MetroTV că aproximativ 20 de persoane au murit într-un spital din regiune. .

"Din informaţiile pe care le deţin în acest moment, numai în acest spital au murit aproape douăzeci de persoane şi cel puţin 300 primesc îngrijiri medicale. Majoritatea au fracturi după ce au rămas blocate sub dărâmăturile clădirilor", a declarat Suherman, director administrativ din Cianjur.

Resimțit în capitala Jakarta

Cutremurul s-a produs în provincia Java de Vest, în apropiere de Cianjur, la aproximativ 100 de kilometri de Jakarta, conform Agenţiei de Meteorologie, Climatologie şi Geofizică din Indonezia.Seismul a avut loc la ora locală 13:21 (06.21 GMT), iar epicentrul a fost localizat la o distanţă de 10 kilometri sud-vest de Cianjur, la o adâncime de 10 kilometri, potrivit agenţiei.

Cutremurul nu a avut potenţialul de a declanşa un tsunami.

Mişcările telurice au fost resimţite puternic în capitala Jakarta, provocând panică printre locuitorii care s-au grăbit să iasă din case şi clădiri, mai arată Agerpres.

Sursa: adevarul.ro

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?