Cutiile negre ale Covid și bilanțul lor
Pentru toți cei ținuți închiși fără simptome au fost ratați cine știe de câte ori mai mulți care nici măcar n-au vrut să afle dacă sunt sau nu infectați ca să nu fie închiși, scrie jurnalista Ioana Ene Dogioiu pe SpotMedia.ro .
Într-o criză fără precedent precum Covid greșelile individuale și de sistem sunt inevitabile. Este însă evitabil să nu insiști în eroare după ce ea devine clară. Așa cum evitabil este să nu încerci să reinventezi apa caldă prin metode al căror rezultat este un sloi de gheață.
Între pacientul infectat, depistat, trimis către spital și pacientul externat sau decedat de Covid este o cutie neagră despre care se vorbește foarte puțin. O cutie neagră nefericită și neeuropeană numită ‘spitalul Covid’
În martie, nețînând cont de reguli europene ale dreptului omului, pacienții asimptomatici au ajuns în spitale Covid unde au fost ’deținuți’ până la negativare.
Ei au dispărut din statistica stradală, dar au încărcat aceste spitale cu pacienți în secții de specialitate.
Explicația concentrării, pentru început, putea exista: lipsa de resurse. Nu existau echipamente pentru cadrele medicale, nici măcar măștile nu erau chiar la discreție. Și atunci ce și cât ai dirijezi spre câteva spitale.
Din cauza ei a fost nevoie de mai multe spitale Covid în care stăteau oameni clinic sănătoși. Și tot din cauza ei oamenii au devenit tot mai reticenți la testare, să se ascundă.
Cunosc personal cazul unui “pozitiv” ținut 3 săptămâni închis în “Matei Balș” fară să fi strănutat măcar o dată. Omul e ieșit de acolo depresiv și nimeni din anturajul lui nu a mai acceptat vreo testare indiferent ce suspiciune a avut.
După ce chestiunea echipamentelor a fost rezolvată nu mai exista nicio justificare pentru a nu ne alinia la soluțiile din restul țărilor, măcar în spitalele unde puteau fi create circuitele diferite, adică un număr foarte mare. Mai ales că, la un moment dat, din fericire, s-a terminat și inepția internării asimptomaticilor.
Bolnavii Covid asimptomatici, dar cu alte afecțiuni oricum intrau în toate spitalele și stăteau acolo până să fie testați. Când ai transmitere comunitară, cum să mai crezi că poți pune bariera? De ce să-l mai muti, mai ales dacă trebuie să-l iei la propriu de pe masa de operație?
În plus, nimeni nu pare să se fi gândit ce sarcină uriașă cade pe infrastructura spitalelor Covid.
Terapia Covid presupune un consum foarte mare de oxigen și curent electric. O secție, două în fiecare spital înseamnă o diluare a acestei presiuni în sistem la nivel suportabil/spital. Dar când tot spitalul e doar Covid, nu e de mirare că instalația electrică cedează și că tot spitalul e îmbibat cu oxigen, deci devine un fel de bombă cu ceas.
Nici „Balș” sau „Victor Babeș” nu ar fi trebuit să fie 100%. Ce s-a întâmplat cu toată patologia infecțioasă obișnuită a acestor spitale?
Existența spitalelor Covid și suport Covid a lovit cel mai tare restul bolnavilor, într-o țară cu foarte mulți cronici. În timp ce ele erau în bună măsură goală, în afara perioadelor de sarcină maximă și cu excepția secțiilor ATI, foarte mulți bolnavi nu mai aveau acces la asistență medicală.
În orașele mari mai era cum mai era. Nu te mai puteai duce la Colentina, dar puteai găsi totuși o soluție de avarie altundeva.
Dar în orașele mici a fost dezastru.
Prof. univ. dr. Gheorghe Andrei Dan se refera la Câmpulung. Dar la fel a fost și în alte locuri, de exemplu, Medgidia sau Bârlad. Orașe mai mici, la distanță importantă de capitala de județ, au rămas fără asistență medicală și pentru bolanvii cronici, și pentru urgențe.
Cunosc cazuri de oameni care au făcut infarct și până să fie duși la cine știe câte zeci de km au murit. Poate mureau și dacă spitalul Câmpulung era deschis, dar poate aveau o mică șansă să fie stabilizați. Nu vom ști niciodată.
Știm că în luna noiembrie în România au murit cu 14 mii mai mulți oameni decât în nov. 2019, cel mai mare număr după Al Doilea Război Mondial, iar în decembrie 2020 cu 13.504 mai mulți decât în dec. 2019.
De ce s-a persitat în această organizare greșită și 100% originală?
Pe de-o parte, pentru că era mai comod. Din același motiv pentru care școlile au rămas închise și în sate care nu au avut niciun caz, deci au fost mereu verzi. Din același motiv pentru care asimptomaticii au fost închiși în spitale.
Sistemul centralizat e cel mai comod pentru că nu presupune analize de finețe, distincții, bătaie de cap, competențe manageriale.
Pe de altă parte, pentru că sistemul medical a făcut presiuni. Este vorba despre acel egoism de breaslă despre care vorbește prof. prof. univ. dr. Gheorghe Andrei Dan.
Sigur că e mai greu să faci circuite, să te echipezi, să înveți protocoalele unei boli noi. Sigur că e mai simplu să pasezi pur și simplu cartoful fierbinte altora.
Dacă au de ales, cei mai mult dintre oameni aleg calea mai simplă, de aceea, e nevoie de norme clare și corecte. Și cum aruncau cartoful, cu ce minciuni, povestește tot prof. Gheorghe Andrei Dan.
Dar nici măcar persistența în greșeală nu mi s-ar părea atât de gravă dacă ar fi fost o pură eroare de evaluare, o neînțelegere a efectelor. Dar ceea ce aflăm este că cei care avertizau erau hărțuiți cu controale până renunțau. Ceea ce înseamnă cu totul altceva.
Așa cum extrem de grav mi se pare că acest sistem nenorocit și unic în Europa rezistă, în timp ce în România se moare mult dincolo de bilanțurile Covid.
