Curtea Supremă a Scoţiei a cerut CJUE să stabilească dacă Marea Britanie poate opri unilateral Brexit-ul

Curtea Supremă a Scoţiei a cerut CJUE să stabilească dacă Marea Britanie poate opri unilateral Brexit-ul

Curtea Supremă a Scoţiei a informat joi că a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru o hotărâre preliminară cu privire la posibilitatea ca Marea Britanie să poată revoca unilateral decizia de a ieşi din Uniunea Europeană, transmite Reuters, citând un comunicat al instanţei supreme de la Edinburgh.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, CJUE intenţionează să se pronunţe asupra acestui caz înainte de Crăciun.

Deputaţi scoţieni reprezentând circumscripţii care, la referendumul din iunie 2016, au votat masiv pentru menţinerea Regatului Unit în UE, au înaintat o petiţie Curţii Supreme, în tentativa de a dovedi că acesta are o opţiune unilaterală de a rămâne în blocul comunitar.

Ei susţin că, deşi nu există nicio incertitudine din punct de vedere juridic că Marea Britanie ar putea opri Brexit-ul cu acordul celorlalte 27 state membre, ar trebui să caute să instituie un drept juridic de a face aceasta în mod unilateral, indiferent de poziţia blocului comunitar.

Ei mai afirmă că parlamentul de la Londra ar trebui să aibă dreptul de a revoca declanşarea Articolului 50 din Tratatul UE, fără a cere permisiunea celorlalte 27 state membre ale UE.

Petiţionarii argumentează că este necesară certitudine juridică în privinţa acestui proces înaintea oricărui vot al parlamentului britanic, întrucât niciun stat nu s-a mai retras până acum din Uniunea Europeană.

Curtea Supremă a Scoţiei a admis cererea şi, după mai puţin de două săptămâni, s-a adresat CJUE, cu sediul la Luxemburg, pentru o decizie preliminară. AGERPRES


populare
astăzi

1 Istoria secretă a gladiatorilor daci. A fost unul dintre puținele popoare antice pentru care s-a construit o școală specială

2 Citiți, oameni buni, asta a fost și este România „lor”!

3 Avem documentul / Toate măsurile, de la alocații, la pensii și salariile bugetarilor

4 Foarte interesant scenariul ipotetic al lui Mark Galeotti despre impactul tragediei avionului azer asupra puterii lui Putin

5 VIDEO Cu România asta ce facem oameni buni, o anulăm și pe ea, ca să iasă cum trebuie?