Curtea de Justiție a Uniunii Europene desființează decizia privind prescripția faptelor, care a închis mii de dosare penale și a declanșat un val de achitări
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis, luni, în urma sesizării Curtii de Apel Brașov că deciziile de încetare a proceselor penale ca urmare a prescripţiei sunt contrare dreptului european. Amintim că în baza unei decizii din mai 2022 a Curții Constituționale privind aplicarea retroactivă a prescripției, au fost închise mii de dosare penale, hotărârea declanșând un val de achitări.
Decizia CCR a dus la un val de achitări, în ultimul an fiind închise peste 5.000 de dosare. Printre beneficiari s-au numărat politicieni, oameni de afaceri, dar și persoane condamnate pentru fapte de violență, tâlhărie sau proxentism, toți fiind achitați.
Printre numele grele care au scăpat de condamnări s-au numărat Elena Udrea (dosarul Hidroelectrica), Claudiu Manda, Bogdan Olteanu, Adrian Mititelu, Cristian Boureanu sau directorii companiei Hexi Pharma.
În acest caz. CJUE a fost sesizată de Curtea de Apel Brașov după ce mai multe persoane condamnate la închisoare pentru evaziune fiscală au contestat deciziile, invocând prescripția răspunderii penale.
Luni, CJUE a decis că „instanța națională este obligată, în principiu, să înlăture normele sau jurisprudența naționale care creează un risc sistemic de impunitate pentru asemenea infracțiuni”.
Decizia a fost anunțată de CJUE printr-un comunicat de presă pe care îl redăm integral:
Motivele pentru care a fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene
- „Mai mulţi resortisanţi români condamnaţi la pedepse cu închisoarea pentru evaziune fiscală privind printre altele taxa pe valoarea adăugată (TVA), au sesizat Curtea de Apel Braşov (România) pentru a contesta condamnarea lor definitivă, invocând prescripţia răspunderii lor penale. În susţinerea poziţiei lor, aceste persoane condamnate invocă printre altele două decizii ale Curţii Constituţionale a României (pronunţate în anii 2018 şi 2022), prin care a fost invalidată o dispoziţie naţională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală, cu alte cuvinte acte de procedură sau hotărâri care întrerup prescripţia răspunderii penale. În urma acestor decizii, pentru o perioadă de aproape patru ani, dreptul român nu a prevăzut nicio cauză de întrerupere a acestui termen.
- În mod concret, aceasta înseamnă că, în această perioadă şi în aplicarea concepţiei române a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor care include normele de prescripţie, niciun act de procedură nu a putut avea ca efect întreruperea prescripţiei. În plus, persoanele condamnate susţin că această lipsă a unor cauze de întrerupere ar constitui o lege penală mai favorabilă (lex mitior), a cărei aplicare retroactivă o solicită pentru a exclude caracterul întreruptiv al unor acte de procedură îndeplinite înainte de anul 2018. Ţinând seama de data faptelor incriminate, respectivele persoane condamnate apreciază astfel că termenul de prescripţie s-ar fi împlinit înainte ca decizia de condamnare să rămână definitivă, ceea ce ar conduce la încetarea procesului penal şi la imposibilitatea de a le condamna.
- Curtea de Apel Braşov exprimă îndoieli cu privire la compatibilitatea unei astfel de interpretări cu dreptul Uniunii. Aceasta ar avea ca efect exonerarea persoanelor condamnate în cauză, dar şi a unui număr considerabil de alte persoane de răspunderea lor penală pentru infracţiuni de fraudă fiscală susceptibilă să aducă atingere intereselor financiare ale Uniunii. Pe de altă parte, Curtea de Apel Braşov subliniază că, pentru a se conforma dreptului Uniunii, ar putea fi pusă în situaţia de a trebui să lase neaplicată jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi/sau a instanţei supreme naţionale. Or, noul regim disciplinar din România ar permite sancţionarea judecătorilor care nu respectă această jurisprudenţă. Instanţa română se întreabă, în acest context, dacă supremaţia dreptului Uniunii se opune posibilităţii ca răspunderea disciplinară a judecătorilor care o compun în litigiul principal să fie angajată. Aceasta a decis, aşadar, să adreseze Curţii întrebări cu privire la fiecare dintre aceste aspecte.
Nerespectarea obligaţiei de a prevedea sancţiuni penale efective în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii încalcă dreptul Uniunii
- Dreptul Uniunii impune statelor membre să combată frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri disuasive şi efective.
- Ca atare, Curtea arată că aceste state trebuie să se asigure că normele privind prescripţia prevăzute de dreptul naţional permit o reprimare efectivă a infracţiunilor legate de astfel de fraude.
- Or, soluţiile jurisprudenţiale adoptate în România, din care rezultă că, timp de aproape patru ani, dreptul român nu a prevăzut nicio cauză de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale, ar genera un risc sistemic de impunitate pentru infracţiunile în discuţie care nu este compatibil cu cerinţele dreptului Uniunii. Acest risc este accentuat de o eventuală aplicare retroactivă a acestei lipse de cauze de întrerupere unei perioade anterioare, în temeiul principiului legii penale mai favorabile (lex mitior).
Obligaţiile instanţelor naţionale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii şi necesara protecţie a drepturilor fundamentale
- Curtea aminteşte că instanţele naţionale trebuie să lase neaplicate reglementarea şi jurisprudenţa naţionale în cazul în care acestea conduc la prescrierea răspunderii penale într-un număr atât de mare de cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, încât rezultă de aici un risc sistemic de impunitate a unor astfel de infracţiuni.
- Cu toate acestea, o asemenea obligaţie poate să contravină drepturilor fundamentale. În această privinţă, Curtea consideră că, atunci când o instanţă a unui stat membru este chemată să controleze conformitatea cu drepturile fundamentale a unei dispoziţii sau a unei măsuri naţionale care, într-o situaţie în care acţiunea statelor membre nu este în întregime determinată de dreptul Uniunii, pune în aplicare acest drept, autorităţile şi instanţele naţionale sunt libere să aplice standarde naţionale de protecţie a acestor drepturi, cu condiţia ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecţie prevăzut de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi nici supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii.
- Aplicând această jurisprudenţă în speţă, Curtea distinge principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum a fost aplicat şi interpretat în jurisprudenţa naţională în discuţie, de principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior). În măsura în care această jurisprudenţă se întemeiază pe principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, Curtea, după ce a subliniat importanţa acestui principiu atât în ordinea juridică a Uniunii, cât şi în ordinile juridice naţionale, concluzionează că instanţele naţionale, prin derogare de la obligaţia lor de a asigura efectul deplin al dreptului Uniunii, nu sunt ţinute să lase neaplicată această jurisprudenţă.
- În schimb, instanţele naţionale nu sunt autorizate să aplice un standard naţional de protecţie privind principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) în împrejurări precum cele aflate la originea prezentei proceduri preliminare. În această privinţă, Curtea subliniază că, ţinând seama de necesara punere în balanţă a acestui standard, pe de o parte, şi a cerinţelor dreptului Uniunii, pe de altă parte, instanţele naţionale nu pot repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale aferentă unor acte de procedură intervenite anterior invalidării dispoziţiilor naţionale pertinente. O asemenea repunere în discuţie ar avea astfel drept consecinţă agravarea riscului sistemic de impunitate pentru infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii care decurge din simpla lipsă a unor cauze de întrerupere a prescripţiei timp de aproape patru ani în România.
Lăsarea, din oficiu, neaplicată a jurisprudenţei naţionale şi răspunderea disciplinară a judecătorilor
- În temeiul principiului supremaţiei dreptului Uniunii, o decizie pronunţată cu titlu preliminar de Curte este obligatorie pentru instanţa naţională în ceea ce priveşte interpretarea dreptului Uniunii pentru soluţionarea litigiului particular.
- În consecinţă, această instanţă nu poate fi împiedicată să dea, imediat, dreptului Uniunii o aplicare conformă cu decizia sau cu jurisprudenţa Curţii, înlăturând la nevoie o jurisprudenţă naţională care constituie un obstacol în calea deplinei eficacităţi a acestui drept. Un astfel de comportament al judecătorului naţional nu poate fi calificat nici drept abatere disciplinară”.
Decizia DNA privind dosarele cu termen de prescripție
În 3 iulie, fără a mai aștepta decizia CJUE, a cărei dată era cunoscută, procurorul șef al Secției Judiciare Penale a DNA, Irina Munteanu, a trimis o adresă către serviciile teritoriale în care anunța că la nivelul conducerii DNA s-a decis ca procurorii să ceară în instanță încetarea proceselor penale în cauzele în care este împlinit termenul general de prescripție.
În octombrie 2022, DNA spunea că decizia privind prescripția specială va duce la închiderea 557 de dosare numai la DNA. Conform datelor transmise atunci HotNews.ro, prejudiciul estimat în aceste dosare se ridica la 1,2 miliarde euro, iar valoarea totală a mitei și a traficului de influență era de 150 milioane euro.
De la decizia din 2018 în care a fost declarată neconstituțională o sintagmă din articolul din Codul penal privind cursul prescripției răspunderii penale și până la o ordonanța de urgență adoptată de guvern în 30 mai 2022, prin care a fost modificat Codul penal, în niciun dosar nu poate fi întreruptă prescripția, a stabilit, în iunie 2022, Curtea Constituțională. Parlamentul nu a făcut modificările legislative ca să pună Codul Penal în acord cu decizia Curții Constituționale, astfel că din 2018 nu au existat prevederi legale care să reglementeze întreruperea prescripției, aspect taxat prin decizia CCR din vara acestui an.
După decizia CCR, nenumărate procese au fost suspendate, instanțele cerând ICCJ să lămurească dacă deciziile Curții Constituționale privind prescripţia retroactivează pe principiul legii penale celei mai favorabile.
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât în octombrie 2022 că decizia CCR privind prescripţia se aplică retroactiv, decizia având impact asupra a mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau la parchete.
