Curtea de Conturi a efectuat 949 de misiuni de audit de conformitate cu privire la gestionarea resurselor în perioada stării de urgenţă

Curtea de Conturi a efectuat 949 de misiuni de audit de conformitate cu privire la gestionarea resurselor în perioada stării de urgenţă

Curtea de Conturi a efectuat 949 de misiuni de audit de conformitate cu privire la gestionarea resurselor în perioada stării de urgenţă fiind identificate peste 800 de cazuri de abateri de la legalitate sau nereguli, a declarat, joi, Cristina Breden, director Direcţia de control al achiziţiilor publice, elaborare a metodologiei în acest domeniu şi pregătire a personalului de specialitate la Curtea de Conturi.

"În ceea ce priveşte cheltuirea banilor publici în perioada pandemiei, doresc să menţionez de la bun început că noi deţinem informaţii referitor la utilizarea fondurilor publice strict referitor la perioada stării de urgenţă. Pentru că, după cum ştiţi, în mod special în domenii care reprezintă entităţi publice care au calitate de autoritate contractantă controalele Curţii de Conturi sunt ulterioare, se referă la exerciţii bugetare încheiate astfel că noi din anul 2020 am făcut verificarea exerciţiului bugetar al anului 2019. Însă, deoarece Parlamentul României a solicitat Curţii de Conturi prin hotărârea 4 din 16 aprilie 2020 ca în termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă care a avut loc în perioada 16 martie - 15 mai să efectuăm un control al modului de gestionare a resurselor publice în perioada stării de urgenţă, au fost efectuate 949 de misiuni de audit de conformitate la tot atâtea entităţi publice cu privire la strict modul în care acestea au utilizat fondurile publice în perioada stării de urgenţă, care a fost marcată de o serie acte normative începând de la cele două decrete ale preşedintelui României privind instituirea, respectiv prelungirea stării de urgenţă, precum şi ordonanţele militare, hotărâri de guvern, ordonanţe de urgenţă care s-au succedat într-un ritm extrem de rapid", a spus Cristina Breden, la dezbaterea online "Banii publici în pandemie şi planurile bugetare pentru 2021", organizată de Expert Forum.

Ea a menţionat că au fost verificaţi 412 ordonatori principali de credite, 55 de ordonatori secundari de credite, 454 de ordonatori terţiari de credite, 8 companii naţionale şi 9 societăţi naţionale, 8 societăţi comerciale şi o singură regie autonomă.

"În perioada stării de urgenţă s-a constatat că fondurile publice destinate combaterii infecţiei cu Covid au fost de circa 5 miliarde de lei. Cea mai mare pondere, 3,7 miliarde de lei, au reprezentat-o fondurile utilizate pentru plata indemnizaţiilor acordate pe perioada suspendării contractelor individuale de muncă din iniţiativa angajatorului. 13,12%, 662 de milioane de lei au reprezentat indemnizaţii acordate altor categorii de personal. La acestea se adaugă donaţii şi sponsorizări din care cele mai multe au fost primite de administraţia publică locală. Urmare a acestor acţiuni de verificare au fost identificate peste 800 de cazuri de abateri de la legalitate sau nereguli, erori, din care cele mai multe au fost în legătură cu calitatea gestiunii economico-financiare 382, 200 de cazuri cu privire la exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situaţiile financiare şi doar 147 de cazuri în ceea ce priveşte achiziţiile publice", a afirmat Cristina Breden.

Ea a declarat că impactul financiar al constatărilor a fost de 647.000 de lei venituri suplimentare, 38 de milioane de lei prejudicii, din care aproape 90% au afectat bugetul de stat, de asemenea 659 de milioane de lei valoarea abaterilor cu caracter financiar contabil. Acestea nu au generat nici venituri, nici prejudicii, fiind doar abateri cu caracter financiar - contabil.

"Obţinerea unui tablou complet referitor la modul de utilizare a fondurilor publice în perioada pandemiei care a afectat cea mai mare partea anului 2020 o vom obţine abia la sfârşitul anului următor când se va termina verificarea execuţiei bugetare a acestui an şi se vor verifica toate cheltuielile la entităţile care intră în programul de activitate pe perioada anului 2020. Astfel că nu aş putea să vă ofer o concluzie la această dată referitor la modul de respectare a prevederilor legale în perioada pandemiei. Doar în starea de urgenţă care s-a întins pe doar două luni de zile", a spus Cristina Breden.

Reprezentantul Curţii de Conturi a precizat că principalele constatări atât în administraţia publică centrală cât şi în cea locală se pot găsi în raportul care a fost întocmit de instituţie şi care este postat încă din luna august pe pagina sa de internet. În ceea ce priveşte concluzia generală a acestui raport referitor la administraţia publică centrală, este aceea că Guvernul României, cel puţin în perioada stării de urgenţă, a acţionat rapid şi a luat din timp măsuri pentru limitarea răspândirii coronavirusului astfel că declararea stării de urgenţă a făcut ca numărul de cazuri în România, în perioada respectivă, a fost unul destul de scăzut comparativ cu cel din alte state europene, iar sistemul de sănătate la vremea respectivă a fost în măsură să facă faţă îmbolnăvirilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”