Curtea de Apel Târgu Mureș menține anularea privatizării Castelului de la Lăpușna, revendicat de Prințul Paul

Curtea de Apel Târgu Mureș menține anularea privatizării Castelului de la Lăpușna, revendicat de Prințul Paul

Curtea de Apel Târgu Mureș a decis, miercuri, menținerea hotărârii Tribunalului Mureș prin care a fost anulată privatizarea Castelului Regal de la Lăpușna, revendicat de Paul Philippe al României, după ce a respins apelurile declarate de DGFP Brașov - Administrația Finanțelor Publice Mureș, SC Grand SA, cumpărătorul castelului, și Regia Națională a Pădurilor prin Direcția Silvică Mureș.

Curtea de Apel Târgu Mureș a menținut astfel sentința civilă nr. 835 din 30 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul numărul 1038.3/289/2006 și a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească reclamantului suma de 6.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, în loc de 1.200 lei cât a fost stabilit inițial.

Prin sentința civilă nr. 835 din 30 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Mureș, Prințul Paul a reușit anularea privatizării Castelului Regal de la Lăpușna, deținut de o societate comercială, care l-a cumpărat în cadrul procesului de privatizare, de la statul român, după ce a deschis o serie de acțiuni de revendicare în baza Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Potrivit sentinței menținute miercuri de Curtea de Apel Târgu Mureș, instanța a constatat 'caracterul abuziv și nelegal' al trecerii în patrimoniul Statului român a imobilului Complexul Castel Lăpușna — compus din construcții și teren forestier de 40.627 mp (Parcul castelului de vânătoare Lăpușna) așa cum sunt descrise în Monitorul Oficial nr.121 din 27 mai 1948 și Monitorul Oficial nr.140 din 19 iunie 1948.

Hotărârea judecătorească vizează șase corpuri de clădire cu un total de 23 de camere, inclusiv Castelul Regal Lăpușna, o casă de vânătoare cu 12 camere, parcul de 4 hectare situat în Lăpușna și un alt parc de 4,05 hectare situat în Lăpușna, fostă proprietate a Regelui Carol al II-lea, situat în comuna Ibănești, județul Mureș, așa cum figurează în procesul verbal din 10 februarie 1949 încheiat între Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Silviculturii.

De asemenea, instanța a constat 'nulitatea absolută a titlului de proprietate al Statului român dobândit în baza Decretului nr. 38 din 27 mai 1948 și Deciziei Consiliului de Miniștri nr.905/19 iunie 1948 asupra imobilului în litigiu'.

Hotărârea Curții de Apel Târgu Mureș numărul 35/2016 nu este definitivă, având drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Prințul Paul a deschis dosarul având ca obiect Castelul de la Lăpușna în 2006, solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare în urma privatizării castelului și terenurilor aferente domeniului.

În 2012, Tribunalul Mureș a respins pretențiile prințului Paul, însă sentința a fost desființată de Curtea de Apel Târgu Mureș, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare.

În acțiunea sa, prințul arăta că acel castel a aparținut regelui Carol al II-lea: 'așa cum arată și actele depuse la dosar, tatăl meu, Mircea Gregorie de Hohenzollern (Lambrino) fiind fiul legitim al acestuia și succesor în cotă legală de 37,5%'.

'În același timp, Elena Lupescu, în calitate de soție supraviețuitoare a fostului rege Carol al II-lea, este succesoare cu o cotă legală de 25%. La decesul acesteia, prin testament a fost instituită unica și universala moștenitoare Monique Urdarianu, de la care subsemnatul am cumpărat drepturile succesorale', se arată în acțiunea deschisă în 2006.

Conducerea SC GRAND SA s-a apărat în instanță arătând că, potrivit unor documente din Arhivele Naționale, acest castel nu a fost naționalizat în 1948 de către statul român, ci a fost pus sub sechestru pentru recuperarea pagubelor produse statului de Regele Carol al II-lea încă din anul 1940.

Castelul Lăpușna, situat în Munții Gurghiului la o altitudine de 815 metri, în comuna Ibănești, la 70 kilometri de Târgu Mureș, a fost ridicat între anii 1925-1926, însă a fost finalizat și decorat abia în 1933, aparținând regilor României Ferdinand și Carol al II-lea.

În perioada în care Nicolae Ceaușescu s-a aflat la conducerea statului, Castelul de la Lăpușna a devenit castel de vânătoare, iar în acesta au poposit nume mari ale politicii internaționale, cum ar fi Nikita Sergheevici Hrușciov, secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1953-1964), Todor Jivkov Hristov, președinte al Bulgariei și lider al Partidului Comunist din Bulgaria (1954-1989) sau Iosip Broz Tito, fostul președinte al Iugoslaviei (1953-1980).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…