Curtea de Apel Oradea l-a condamnat pe fostul primar al Beiușului la 7 ani cu executare; episcopul Virgil Bercea achitat
Curtea de Apel Oradea a dispus, joi, condamnarea fostului primar al Beiușului, Adrian Domocoș, la o pedeapsă rezultantă de șapte ani închisoare cu executare, iar în același dosar instanța a dispus achitarea episcopului greco-catolic Virgil Bercea, a declarat joi, pentru AGERPRES, judecătoarea Claudia Rus, purtător de cuvânt la Curtea de Apel Oradea.
În dosarul respectiv fostul primar Adrian Domocoș a fost acuzat de procurorii DNA de luare de mită, efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția îndeplinită de primar, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, deținerea fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării și deținerea fără drept a munițiilor.
Adrian Domocoș a fost condamnat, în total, la o pedeapsă de șapte ani de închisoare cu executare, după ce instanța a anulat suspendarea executării pedepsei primite de fostul primar din Beiuș într-un alt dosar soluționat la Înalta Curte. Practic, în această cauză Domocoș a fost condamnat la trei ani de închisoare, la care s-a adăugat un spor de patru ani din dosarul Top Construct. De asemenea, magistrații au dispus confiscarea armei și a muniției deținute ilegal de Domocoș și i-au interzis acestuia mai multe drepturi
Potrivit acesteia, episcopul greco-catolic Virgil Bercea a fost achitat atât de acuzația de complicitate la abuz în serviciu, cât și de acuzația de dare de mită. Achitat a fost și secretarul Episcopiei Greco-Catolice, Ovidiu Constantin Mihăilă, dar și contabila instituției, Stela Iambor.
În același dosar, mai mulți funcționari ai Primăriei Beiuș au fost fie achitați, fie condamnați la pedepse cu închisoarea, dar cu suspendare, între câteva luni și până la trei ani.
Sentința magistraților orădeni nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Înalta Curte, în termen de zece zile.
Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, Domocoș ar fi cerut și ar fi primit în concesiune, în 2011, de la protopopul greco-catolic din Beiuș, o clădire, proprietatea bisericii, pentru o firmă despre care procurorii DNA Oradea susțin că i-ar aparține edilului. Imobilul a fost concesionat pentru 29 de ani, în favoarea societății Alge Dom Com SRL Beiuș, administrată de Raveca Pop, mama lui Domocoș. În schimb, primarul de Beiuș ar fi promis că va susține interesele bisericii greco-catolice în zonă. Pentru spațiul comercial primit de la biserică, firma lui Domocoș achita o chirie de numai 3.000 de lei pe an, ulterior Alge Dom Com SRL Beiuș subînchiriindu-l unei sucursale bancare pentru 2.000 de euro lunar, o sumă de zeci de ori mai mare.
În schimb, potrivit procurorilor, Adrian Domocoș ar fi favorizat Episcopia prin faptul că nu ar fi luat măsuri referitoare la neplata de către aceasta a taxelor și impozitelor datorate, dar și prin faptul că nu a sancționat biserica pentru neîngrijirea fațadelor. Concret, deși Episcopia avea nu mai puțin de 51 de spații comerciale pentru care încasa chirii, acestea nu au fost declarate la primărie și, în consecință, nu au fost achitate impozitele și taxele, prejudiciul calculat ridicându-se la peste 300.000 de lei.
Primarul nu ar fi luat măsurile impuse de lege și în cazul unui magazin de pește deținut tot de Episcopie, care funcționa fără autorizație, dar și în cazul unor lucrări la un alt imobil, tot proprietatea bisericii greco-catolice, care au fost efectuate fără autorizațiile necesare, potrivit procurorilor.
În prima fază, cercetările l-au vizat pe administratorul Episcopiei, Ovidiu Mihăilă, extinzându-se apoi și asupra contabilei instituției, iar apoi a fost pus sub acuzare și episcopul Virgil Bercea, anchetatorii considerând că primii doi au acționat cu acceptul acestuia.
AGERPRES / (A — autor: Eugenia Pașca, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)