Curtea de Apel din Bari a refuzat să o extrădeze în România pe fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, şi i-a permis să execute pedeapsa în Italia

Curtea de Apel din Bari a refuzat să o extrădeze în România pe fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, şi i-a permis să execute pedeapsa în Italia

Avocatul italian Cristian di Giusto a declarat pentru publicaţia Qmagazine.ro că instanţa Curţii de Apel din Bari a refuzat să o extrădeze în România pe fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, condamnată în România la 4 ani de detenţie cu executare pentru favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender, inculpat chiar de ea pe când era procuror de caz DIICOT ( sursa ), scrie G4Media .

Avocatul Alinei Bica susţine că decizia Curții de Apel din Bari a fost luată pe 27 noiembrie 2020. Potrivit acestuia, instanţa a decis că fosta şefă a DIICOT poate executa pedeapsa în Italia.

Procuratura Generală a fost de acord cu această soluție, nu s-a opus, practic a cerut împreună cu noi, apărarea, să fie aplicată această soluție. Astfel, Curtea a admis ceea ce am cerut și noi și Procuratura Generală și așa s-a finalizat procesul privind această extrădare. Nu a fost admisă extrădarea, dar existând deja o sentință dată, a dat posibilitatea, invocată de Alina Bica, de a o executa în Italia. Dacă, într-un viitor, sentința nu va mai fi validă, se va vedea atunci. Pentru acum, aceasta este situația”, a declarat avocatul di Giusto.

Informaţia nu a putut fi confirmată din surse oficiale în condiţiile în care instanţa de executare din România – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – nu a fost încă informată de decizia Curţii de Apel Bari, iar DNA şi Ministerul român al Justiţiei susţin că nu trebuia să fie informate.

G4Media.ro a solicitat Ministerului italian al Justiţiei şi Curţii de Apel din Bari să comunice decizia în cazul Alinei Bica, însă ambele instituţii au refuzat. Ministerul Justiţiei de la Roma a invocat faptul că Alina Bica este o persoană privată în Italia, iar Curtea de Apel din Bari a spus că nu este obligată de lege să comunice astfel de informaţii presei.

Nu este clar în acest moment dacă Alina Bica va solicita, la fel ca un alt fugar, Dragoş Săvulescu, să îi fie aplicat un decret de graţiere din 2006, să i se reducă pedeapsa, iar pentru restul rămas de executat, să i se comute pedeapsa dintr-una cu executare într-una cu suspendare.

Pe 11 iulie acest an, Alina Bica a fost prinsă în Bari, în trafic, şi a fost arestată la domiciliu. În faţa instanţei, ea a cerut să execute pedeapsa în Italia.

Nu am comis nicio infracțiune și am depus un nou recurs în fața Înaltei Curți a României. Sentința se bazează pe o interpretare foarte particulară a legii, asupra căreia a existat un dezacord puternic între judecători. Nu fug, dar nu vreau să mă întorc în România, iar dacă sentința este confirmată, vă voi cere să o execut aici în Italia: în România există un singur penitenciar pentru femei și mai mult de jumătate dintre deținute au fost condamnate pe baza investigațiilor efectuate de biroul meu. Sunt o persoană educată, cunosc legea și nu pot merge la închisoare„, a declarat Bica în iulie în faţa instanţei italiene, potrivit lagazzettadelmezzogiorno.it.

Alina Bica a aplicat aceeaşi reţetă ca şi fostul acţionar de la Dinamo, Dragoş Săvulescu. În cazul lui, CA din Napoli a refuzat extrădarea în România pe motiv că are domiciliu şi afaceri în Italia, i-a permis să execute acolo pedeapsa de 5 ani şi jumătate cu executare primită în România, dar i-a redus-o cu 3 ani ca urmare a unui decret de graţiere şi, pentru restul rămas, a comutat pedeapsa într-una cu suspendare. (Foto: Alina Bica (InquamPhotos / Octav Ganea)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”