Curtea de Apel București judecă astăzi contestația depusă de cele două doctorițe de la Spitalul Pantelimon

Curtea de Apel București judecă astăzi contestația depusă de cele două doctorițe de la Spitalul Pantelimon

Curtea de Apel București va analiza marți contestația depusă de doctorițele Maria Miron și Mirela Păiuș, arestate preventiv pentru omor calificat. Acuzate că au provocat decesul mai multor pacienți de la Spitalul Sfântul Pantelimon prin reducerea intenționată a dozelor de noradrenalină, ele cer eliberarea din arest.

CAB analizează astăzi cererea de eliberare din arest a celor două doctorițe -Foto Colegiul Medicilor

CAB analizează astăzi cererea de eliberare din arest a celor două doctorițe -Foto Colegiul Medicilor

Pe 8 august, Maria Miron , acuzată de omor calificat şi tentativă la omor calificat, şi Mirela Păiuş, acuzată de omor calificat, ambele cu premeditare, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Au contestat decizia Tribunalului București, iar procesul urmează să fie judecat marți la Curtea de Apel București.

Procurorii afirmă că, în lunile martie și aprilie, doctorițele au redus doza de noradrenalină unui pacient internat la terapie intensivă, substanță esențială pentru menținerea tensiunii arteriale, ceea ce a dus la instalarea unui stop cardio-respirator.

Având ca scop provocarea decesului unor pacienţi care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă, acestea au conceput şi pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale), cu consecinţa scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator. În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16,45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15 ml/h, la valoarea de 1 ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie", spun anchetatorii.

De asemenea, pe 4 aprilie 2024, la ora 13,17, cele două doctoriţe, „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1 ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15,00".

Ancheta în acest caz a fost declanșată după un denunț al Cameliei Stămătoiu, director de îngrijiri la Spitalul Sf. Pantelimon. Pe 10 aprilie, aceasta a fost contactată de o asistentă medicală care i-a dezvăluit că, între 4 și 6 aprilie, aproximativ 20 de pacienți au murit la ATI, după ce medicii de gardă, Maria Miron și Mirela Păiuș, au redus doza de noradrenalină la unii pacienți de la 15-20 ml/h la 1 ml/h sau au înlocuit-o cu ser fiziologic.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…