Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare cu privire la contestaţia depusă de Sorina Pintea

Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare cu privire la contestaţia depusă de Sorina Pintea

Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare, vineri, cu privire la contestaţia depusă de fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea faţă de decizia de arestare preventivă.

Vineri dimineaţă, Sorina Pintea a fost adusă în instanţă fără cătuşe la mâini iar şedinţa de judecată s-a desfăşurat cu uşile închise .

După aproape două ore de dezbateri, unul dintre avocaţii săi, Viorel Mocanu, a declarat că Sorina Pintea a negat în sala de judecată acuzaţia care i se aduce şi a solicitat înlăturarea de la dosar a mai multor probe, deoarece ar fi fost obţinute nelegal de anchetatori.

"În mod ferm, neagă acuzaţia care îi este adusă. S-a solicitat înlăturarea mai multor mijloace de probă ca fiind obţinute în mod nelegal şi chiar şi acel flagrant (...). Apărarea a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, fără o altă măsură, şi în subsidiar luarea măsurii controlului judiciar, care să fie suficientă, pentru a putea ca doamna Pintea să meargă să se interneze direct în spital. Solicitarea domniei sale nu este de a se duce acasă, chiar dacă o aşteaptă copiii, ci de a se interna, pentru a putea fi tratată de cadrele medicale, fără a avea frică că vor avea repercusiuni dacă îi vor face analizele în mod corect şi fără să fie tratată sub momentul tensiunii şi presiunii (...) Nu a putut să mănânce, nu poate în continuare să mănânce, pentru că suferă de acea disfagie, dacă nu greşesc medical, ceea ce nu îi permite să înghită nimic. Trebuie să mănânce doar prin perfuzie, lucru care nu s-a întâmplat", a spus avocatul.

Pintea a contestat decizia din 28 februarie luată de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Sorina Pintea, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare, judeţul Maramureş, este acuzată de DNA de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

"În perioada decembrie 2019 - 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina (...) ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 de lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect 'proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente', încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească (n.r. - Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare) cu societatea comercială. Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu ca manager şi ordonator de credite", se arată în ordonanţa procurorilor.

Conform sursei citate, "în data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante". AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…