Curtea de Apel București a decis că masca nu e obligatorie afară în spațiile publice, dar sentința nu e definitivă și poate fi atacată cu recurs

Curtea de Apel București a decis că masca nu e obligatorie afară în spațiile publice, dar sentința nu e definitivă și poate fi atacată cu recurs

Curtea de Apel București a decis că decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind obligativitatea purtării măștii în spațiile publice deschise este nelegală, potrivit deciziei instanței.

“Anulează parţial prevederile art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427 din 17.12.2020, publicat în Monitorul oficial nr. 1257 din 18 decembrie 2020, în ceea ce priveşte instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţii deschise, în sensul înlăturării sintagmei „…şi deschise”.Cu recurs în maxim două zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal.Pronunţată în şedinţă publică azi 23.12.2020”, este decizia CAB.

Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs de CNSU și DSU la Înalta Curte.

Procesul a fost deschis de un cetățean, Ion Minodora, nemulțumit că este nevoit să poarte mască în spațiile publice deschise.


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda