Curtea de Apel Bacău i-a plasat în arest la domiciliu pe Gabriel Berca și Mihai Banu

Curtea de Apel Bacău i-a plasat în arest la domiciliu pe Gabriel Berca și Mihai Banu

Gabriel Berca, fost ministru și consilier prezidențial, și ex-deputatul Mihai Banu au fost plasați în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile, după ce Curtea de Apel Bacău a admis, luni, cererile formulate de aceștia privind înlocuirea măsurii arestării lor preventive, instituită în luna iulie. Hotărârea judecătorilor băcăuani nu este definitivă și poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procurorii DNA îi acuză pe cei doi de comiterea unor acte de corupție într-un dosar de trafic de influență deschis în urma unui denunț făcut de Viorel Rusu, om de afaceri din Bacău.

'Din coroborarea probatoriului (...) rezultă că în perioada aprilie 2010 — începutul anului 2012, persoana cu putere de decizie în cadrul organizației județene Bacău a PDL a fost inculpatul Berca Gabriel. Din această poziție, Berca Gabriel a stabilit atât sumele ce au fost pretinse și primite de Banu Mihai de la Rusu Viorel, cât și destinația acestor sume de bani, respectiv modul de cheltuire', se arată în rechizitoriul procurorilor anticorupție.

Gabriel Berca a respins acuzațiile și continuă să-și susțină nevinovația, afirmând că nu a intervenit în favoarea lui Viorel Rusu și nici nu a avut vreo legatură cu finanțarea PDL Bacău.

Potrivit procurorilor, însă, Mihai Banu îl implică pe Gabriel Berca Berca.

,,Banu Mihai a recunoscut că, în perioada cuprinsă între toamna anului 2010 și primăvara anului 2012, a fost de mai multe ori la Rusu Viorel, de la care a luat sume de bani, în lei sau euro, totalizând, în opinia inculpatului, echivalentul a 80.000 euro. Banu Mihai a arătat că toți acești bani au fost predați lui Berca Gabriel la sediul partidului, în calitatea sa de președinte al organizației, și că acesta a stabilit destinația sumelor de bani, astfel: o parte din aceștia (aproximativ 50% din suma primită de la Rusu Viorel) erau destinați cheltuielilor partidului, iar diferența rămânea în posesia și la dispoziția lui Berca Gabriel, ca președinte de partid, cu titlul de cheltuieli de protocol', se precizează în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor, Gabriel Berca ar fi pretins și primit de la omul de afaceri Viorel Rusu, prin intermediul lui Mihai Banu, suma totală de 220.000 euro pentru a interveni pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării de bani către primăria comunei Ardeoani, sumă vizând achitarea unor lucrări de construcție realizate de firma denunțătorului.

Instanța de judecată i-a atenționat pe Gabriel Berca și Mihai Banu că, pe durata măsurii de arest la domiciliu, trebuie să îndeplinească mai multe obligații, între care de a nu comunica cu inculpați ori martori în dosar.

De asemenea, luni, judecătorii au decis menținerea controlul judiciar față de Lucian Banu, fiul lui Mihai Banu, inculpat în calitate de complice în același dosar. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

4 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

5 Ciudată poveste...