Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestația formulată de Astrid Fodor în contradictoriu cu ANI

Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestația formulată de Astrid Fodor în contradictoriu cu ANI

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis, joi, contestația formulată de primarul interimar al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate și, în consecință, a dispus anularea raportului de evaluare prin care ANI constatase starea de incompatibilitate a acesteia.

Hotărârea CA Alba Iulia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, competența soluționării acestuia revenind Înaltei Curți de Casație și Justiție, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instanței, Cosmin Muntean.

Considerentele care au stat la baza acestei sentințe vor putea fi făcute publice după ce hotărârea va fi motivată, a menționat Muntean.

Pe rolul CA Alba Iulia s-a aflat dosarul în care primarul interimar al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a contestat decizia prin care ANI a stabilit că aceasta s-ar fi aflat, ca viceprimar, în stare de incompatibilitate în perioada septembrie 2012 — iulie 2014.

ANI a anunțat, în decembrie 2015, că a constatat starea de incompatibilitate în cazul a 30 de aleși locali, între aceștia figurând și viceprimarii din timpul mandatului lui Klaus Iohannis la Primăria Sibiu, Virgil Popa și Astrid Fodor.

Potrivit comunicatului ANI, Astrid Cora Fodor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 septembrie 2012 — 3 iulie 2014, întrucât a deținut simultan funcția de viceprimar al municipiului Sibiu și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Colegiului Național "Samuel von Brukenthal" Sibiu.

De asemenea, potrivit sursei citate, Fodor s-a "aflat în stare de incompatibilitate și ca urmare a deținerii calității de membru în Consiliul de Administrație al Grădiniței de copii cu program prelungit nr. 37 Sibiu, în perioada 27 septembrie 2012 — 3 iulie 2014, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor