Curtea Constituţională din Polonia a adoptat o decizie care contravine dreptului european

Curtea Constituţională din Polonia a adoptat o decizie care contravine dreptului european

O decizie istorică a Curţii Constituţionale poloneze, care afirmă primatul dreptului polonez asupra dreptului european, a intrat în vigoare marţi după publicarea sa în Monitorul Oficial, relatează AFP.

Această decizie, emisă joi într-un caz introdus de guvernul populist naţionalist polonez, ar putea ameninţa finanţarea Poloniei de către UE şi este considerată ca o primă etapă posibilă către ieşirea sa din Uniunea Europeană.

Decizia pune în discuţie primatul dreptului comunitar - un principiu cheie al apartenenţei la UE - prin declararea anumitor articole importante ale tratatelor Uniunii Europene ''incompatibile'' cu Constituţia poloneză.

Decizia a fost criticată de către Bruxelles, precum şi de majoritatea liderilor europeni.

Premierul ungar Viktor Orban şi-a exprimat sprijinul, solicitând UE să ''respecte limitele suveranităţii statelor membre''.

Curtea Constituţională, sub influenţa partidului de guvernământ, a cerut, de asemenea, instituţiilor europene să nu ''acţioneze dincolo de sfera competenţelor lor'', intervenind în funcţionarea sistemului judiciar polonez.

Reformele sistemului de justiţie introduse de populişti constituie un subiect de dispută major cu Bruxelles-ul, notează AFP.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!