Sâmbătă 21 decembrie, are loc solstițiul de iarnă, eveniment care marchează începutul iernii astronomice și cea mai scurtă zi a anului în emisfera nordică. Momentul cheie al său este „amiaza solară” când soarele atinge cel mai înalt punct pe cer.

În emisfera nordică, Solstițiul de iarnă din 21 decembrie (ora 11:21) marchează începutul iernii astronomice, data de la care durata zilei de la răsărit la apus este minimă, iar cea a nopții maximă.

După „cea mai scurtă zi din an”, în ce privește timpul dintre răsăritul soarelui și apus, durata zilei va crește, iar soarele va apune la momente tot mai târzii.

Ce este solstițiul de iarnă

Solstițiul de iarnă este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcării reale a Pământului în jurul Soarelui, informează Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

„La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el “urcă” – ținând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° față de orizont. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București). Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice”, arată specialiștii de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc anual în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.

Solstițiul din decembrie are loc atunci când soarele atinge punctul cel mai sudic pe cer din acest an. Momentul se va petrece sâmbătă, la ora 11:21. Evenimentul marchează începutul neoficial al sezonului de iarnă în emisfera nordică.

Iarna astronomică, tot mai scurtă

Astronomii arată că anotimpurile pământului au lungimi ușor diferite, atunci când sunt comparate duratele dintre un solstițiu și un echinocțiu.

De la solstițiul din decembrie până la echinocțiul din martie sunt mai puțin de 89 de zile. De la echinocțiul din martie până la solstițiul din iunie sunt 92,76 zile, de la solstițiul din iunie până la echinocțiul din septembrie 93,65 de zile, iar de la acest echinocțiu până la solstițiul din decembrie sunt 89,84 de zile.

Așadar, anotimpul dintre solstițiul din decembrie și echinocțiul din martie marchează începutul celui mai scurt sezon din an, iar comparabil cu vara astronomică, din perioada iunie - septembrie, este mai scurt cu cinci zile. Specialiștii oferă o explicație pentru acest lucru.

„În fiecare an, la începutul lunii ianuarie, Pământul se află cel mai aproape de soare într-un. Și acest punct cel mai apropiat se numește periheliu Pământului. Deoarece Pământul ajunge la periheliu la începutul lunii ianuarie, planeta noastră se mișcă cel mai rapid pe orbita sa în prezent. Aceasta este doar fizică: planetele se mișcă mai repede atunci când sunt mai aproape de soare decât atunci când sunt mai departe de soare. Și de aceea o iarnă în emisfera nordică (sau vara în emisfera sudică) este cea mai scurtă dintre cele patru anotimpuri. Pur și simplu, ne ia mai puține zile în această perioadă a anului pentru a trece între un solstițiu și un echinocțiu. Pe de altă parte, la începutul lunii iulie, Pământul se află la afeliu – sau cel mai îndepărtat de Soare – și se mișcă cel mai lent pe orbita sa. Deci, de aceea, cel mai lung sezon are loc în acel moment”, informează publicația de specialitate earthsky.org.

De la Stonehenge la Sarmizegetsua

Unele dintre cele mai vechi civilizații au construit edificii spectaculoase pentru a urmări mișcarea soarelui pe bolta cerească și poziția celorlați aștri.

Printre cele mai cunoscute astfel de monumente sunt ansamblul neolitic Stonehenge din Marea Britanie, citadela incașă Machu Picchu din Peru și potrivit unor oameni de știință, Piramidele și Sfinxul din Giza.

În România, potrivit unor istorici, Sarmizegetusa Regia ar fi avut un rol asemănător, de aceea a fost numită și „Stonhenge” al României. Î n zilele de solstițiu și echinocțiu, capitala dacilor din Munții Orăștiei este vizitată adesea de pasionații de astrologie și astronomie, unii încredințați că vechile sale temple și sanctuare au fost dedicate unor divinități solare ori chiar au fost folosite ca instrumente de măsurare a timpului sau pentru observații cerești.

„Marele sanctuar rotund de la Sarmizegetusa cu așezarea ritmică a stâlpilor săi presupune efectuarea unor observaţii cerești, mai naturale în cadrul cultelor solare decât în cel al adorării de divinități subpământene”, informa istoricul Hadrian Daicoviciu.

Orientarea „potcoavei” (absidei) din centrul marelui sanctuar din Sarmizegetusa Regia era spre răsăritul solstițial de iarnă al soarelui, arăta arheologul Ioan Glodariu, fapt întâlnit şi la alte temple din cetățile dacice.

Alţi cercetători susţineau că numărul blocurilor de andezit (104) şi al stâlpilor de andezit (180), din compunerea lui, dar şi modul în care au fost grupaţi puteau indica zilele anului şi erau folosite într-un sistem propriu pe care dacii îl foloseau pentru măsurarea timpului.