Curentul New Age și legătura cu soții Georgescu. „Episcopii și preoții ar trebui să avertizeze credincioșii împotriva acestor erezii și nerozii”

Curentul New Age și legătura cu soții Georgescu. „Episcopii și preoții ar trebui să avertizeze credincioșii împotriva acestor erezii și nerozii”

Din ce în ce mai multe voci avizate vorbesc despre „șarlataniile” soților Călin și Cristela Georgescu și spun că episcopii și preoții ar trebui să-i avertizeze pe credincioși asupra „neroziilor” spuse de cei doi care se pretind creștini.

Călin Georgescu adresându-li-se din sufragerie simpatizanților FOTO: sursa Youtube

Călin Georgescu adresându-li-se din sufragerie simpatizanților FOTO: sursa Youtube

New Age, curentul spiritual occidental apărut în a doua jumătate a secolului al XX-lea, transpare tot mai evident din cele susținute de-a lungul timpului de soții Călin și Cristela Georgescu. Deși candidatul independent ajuns în turul 2 pe primul loc este perceput de către alegători drept un creștin veritabil, așa cum se și pretinde, prin dibăcia cu care și-a „împachetat” spusele a reușit să treacă drept salvatorul neamului și să-și atragă susținerea multor preoți deși credința sa, o demonstrează mai multe voci avizate, are toate coordonatele New Age.

Ce este New Age

New Age (Noua Eră) este un curent care a luat amplore în a doua jumătate a secolului trecut și care propune o apropiere mai mare de spiritualitate pentru ca omenirea să poată intra într-o „nouă vârstă”. Psihologia motivațională, medicina holistică, fizica cuantică, parapsihologia, studii ale conștiinței, toate au legătură cu acest concept care are drept obiectiv o spiritualitate fără granițe. Mișcarea New Age, considerată religioasă de unii savanți, spirituală de alții, este cea care va salva omenirea, cred adepții săi. S-a inspirat mult din tradițiile ezoterice, dar și din cele mai recente, cum ar fi religiile OZN din anii 1950, contracultura din anii 1960 și Mișcarea Potențialului Uman (HPM). A devenit o mișcare majoră în anii 1970, în regatul Unit, și s-a extins pe scară largă în deceniile următoare, în special în Statele Unite ale Americii. Viziunea New Age este una care include atât știința convențională, cât și alte forme de știință „de graniță”, dar și o sinteză a religiilor orientale.

Curentul New Age s-a extins cu repeziciune și a pătruns în toate mediile. Include credințe și practici diverse, multe dintre acestea regăsindu-se în mesajele transmise de către Călin și Cristela Georgescu și devoalate de cei care atrag atenția că ceea ce ni se pune în față nu este discursul unui creștin, așa cum se prezintă și cum susținătorii săi îl prezintă.

Până nu demult toate mediile creștine tunau împotriva masoneriei şi a New Age-ului - noul păgânism.

Acum, puși în fața unui exemplu concret (în fapt, a unui cuplu, pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură), în fața unor personaje cu un evident discurs ezoteric, new age-ist, de guru sectar, se găsesc câțiva creștini care-i diminuează gravitatea afirmațiilor (le mângâie îngăduitor: năzbâtii) și îl urmează ca pe un guru, unii promovându-l chiar electoral, fără să verifice cu mai multă atenție cât de fantasmagorică e lumea lui imaginară.

Când tensiunea momentului se va fi risipit, iar creștinii și teologii vor începe să gândească la rece, familia aceasta va rămâne doar un exemplu în manualul de apologetică: „dragi studenți, ca să înțelegeți mai bine ce este acest curent pseudo-spiritual, new age, și să vedeți că adepții lui nu rămân doar în lumea lor imaginară, ci uneori invadează spațiul realității, vă voi povesti despre acest cuplu””, atrage atenția preotul Sorin Bute.

„Călin Georgescu nu e creștin. Credința lui e o „salată orientală" cu de toate”

Adrian Papahagi, filolog, profesor în cadrul UBB, arată la rândul său un lung șir de „elucubrații” ale lui Călin Georgescu, cerând totodată Bisericii să „predice ortodoxia” și „condamne erezia”.

Călin Georgescu nu e creștin. Credința lui e o „salată orientală" cu de toate, cum numește Părintele Simeon de la Essex spiritualitatea New Age.

Episcopii și preoții ar trebui să avertizeze credincioșii împotriva acestor erezii și nerozii, nu să-l sprijine pe purtătorul lor.

Nu cer de la Biserica mea decât să predice ortodoxia și să condamne erezia. Nu cer de la pastorii evanghelici decât să predice Evanghelia și să condamne deraierile New Age”, scrie Adrian Papahagi, redând apoi câteva dintre spusele „acestui Georgescu” și explicându-le semnificația:

- izvoare sacre vindecătoare/fântâni, izvoare de lumină cosmică (superstiție păgână, new age)

- echilibrul energetic al planetei, România centru energetic al planetei/sursă de energie cosmică (new age)

- fiecare fir de iarbă are o semnificație sacră (panteism)

- munții/pădurile sunt sanctuare ale energiilor divine (panteism)

- sufletul planetei (panteism)

- România păstrează esența purității umane (prostii; după căderea în păcat și izgonirea din rai, nu există așa ceva; puritate umană e doar la Hristos)

- Coduri ADN protejate de energia Carpaților (pseudo-știință)

- Carpații, portaluri către alte dimensiuni (UFO-logisme)

„Apa din izvoarele sacre poate vindeca nu doar trupul, ci și mintea și sufletul.”

„Carpații sunt coloanele de lumină care susțin echilibrul energetic al întregii planete.”

„Fiecare fir de iarbă din România are o semnificație sacră în echilibrul universal.”

„România este locul unde divinitatea a decis să păstreze esența purității umane.”

„Carpații nu sunt doar munți, ci sanctuare ale energiilor divine.”

„România este centrul energetic al planetei, iar Carpații sunt sursa acestei energii.”

„România este o sursă de energie cosmică care hrănește întreaga umanitate.”

„Fiecare fântână din satul românesc este un izvor de lumină cosmică.”

„Pădurile virgine ale României sunt sanctuarele unde se ascunde sufletul planetei.”

„Fiecare copac din România este un canal al energiei cosmice.”

„Codurile din ADN-ul nostru sunt protejate de energia Carpaților.” „Carpații nu sunt doar munți – sunt portaluri către alte dimensiuni.”

„Carpații sunt structuri vii, care conectează pământul cu energiile cosmice.”

„Cei care azi vă îndeamnă să scoateți calul la arat posedă vile somptuoase, dotate ultramodern”

Jurnalistul Cristi Tabără, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Oradea, scrie despre „Șarlataniile sectei Georgescu”, amintind despre clipurile video ale Cristelei Georgescu în care ne arată „cum să ne îmbunătățim circulația prin tapping pe ritmuri latino”,asta după ce am auzit cum femeia care poartă pantaloni blochează energia universului, care nu mai poate intra pe jos”, și despre spusele lui Călin Georgescu, cel care susține că femeia nu poate conduce țara și nimic altceva, ci trebuie să stea smerită în umbra unui bărbat valoros și să îl susțină.

Oameni buni, treziți-vă! Acest cuplu de tupeiști semidocți batjocorește nu doar creștinismul, ci și celelalte tradiții sau practici, precum yoga sau healingul modern. În manieră șarlatană, soții Georgescu se folosesc de concepte diverse, într-un amestec penibil și golit de orice sens, pentru a vă câștiga încrederea și mai ales voturile.

Nu vă lăsați manipulați și nu târâți țara în zeama chioară de vorbe goale a celor care, până nu demult, trăiau în acel Occident pe care acum îl hulesc. Cei care azi vă îndeamnă să scoateți calul la arat posedă vile somptuoase, dotate ultramodern. Sunteți pe cale să faceți parte dintr-o sectă ca multe altele, care au sfârșit prost”, avertizează Tabără.

Tot jurnalistul Cristi Tabără explică, într-o altă postare, în detaliu cum Călin Georgescu se declară creștin ortodox, dar vorbește despre un amestec de lucruri, iar toate aceste lucruri seamănă izbitor cu doctrina New Age.

Ce credință are Călin georgescu?

El spune că este creștin ortodox, dar vorbește despre un amestec de lucruri, completat fiind și de soția lui, naturopată holistă. Vă rog să citiți cu atenție cele de mai jos. Apoi tragem concluzia și răspundem la întrebare.

Doctrina New Age este un curent spiritual și cultural apărut în a doua jumătate a secolului al XX-lea, caracterizat printr-o sinteză de idei și practici provenite din diverse tradiții religioase, filozofice și ezoterice. Iată principalele elemente caracteristice ale acestei doctrine:

1. Sincretism religios și filozofic

New Age combină idei și practici din religii orientale (hinduism, buddhism, taoism), ezoterism occidental, șamanism, astrologie, gnosticism, misticism creștin și alte surse spirituale. Nu are o dogmă unică, ci încurajează explorarea personală și diversitatea convingerilor.

2. Credința într-o nouă eră spirituală

Se consideră că umanitatea este pe pragul unei tranziții către o epocă spirituală nouă, caracterizată prin pace, iluminare și armonie globală. Aceasta este văzută ca o schimbare profundă în conștiința colectivă.

3. Dezvoltare personală și auto-realizare

Accentul este pus pe creșterea spirituală individuală, prin introspecție, meditație, tehnici de relaxare și explorare a conștiinței. Fiecare individ este responsabil pentru propria evoluție spirituală.

4. Holism

New Age promovează ideea că totul în univers este interconectat – corp, minte, suflet, natură și cosmos. Această perspectivă holistică se reflectă și în medicina alternativă, ecologie și alte domenii.

5. Spiritualitate diversificată

Doctrina depășește dogmele fixe, promovând, în schimb, o spiritualitate fluidă, personalizată și descentralizată.

6. Practici alternative și ezoterice

Include practici precum:

- Meditația și yoga

- Astrologia

- Cristaloterapia

- Reiki și alte forme de vindecare energetică

- Channeling (comunicarea cu entități sau spirite)

- Tehnici de vizualizare creativă

7. Importanța energiilor

Se crede în existența energiilor subtile care influențează viața și universul. Practicile New Age se concentrează pe echilibrarea și armonizarea acestor energii.

8. Ecologia spirituală

Promovează respectul față de natură și consideră planeta ca fiind un organism viu (conceptul de Gaia). Acest aspect încurajează o viață sustenabilă și grijă pentru mediu.

9. O viziune idilică asupra viitorului

New Age vede viitorul umanității ca fiind unul al iluminării spirituale, în care conflictele vor fi rezolvate prin creșterea conștiinței colective.

10. Unele grupări New Age cred în transmigrația sufletelor între diverse planuri ale existenței și în experiențele extracorporale.

Doctrina New Age este criticată de unii teologi, filozofi și oameni de știință pentru sincretismul său și pentru lipsa unui fundament clar, logic sau teologic.

Acum, comparați toate acestea cu suma lucrurilor propovăduite de Călin Georgescu și de soția lui.

Ce credință are, deci, Călin Georgescu? Concluzia este limpede: New Age, nu creștină ortodoxă”, conchide Tabără.

În ciuda apelurilor repetate, adresate în spațiul public, către Biserica Ortodoxă Română de a sancționa derapajele lui Călin Georgescu, o poziție fermă pe această temă în continuare lipsește.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

2 Simple zvonuri?

3 Răsturnare de situație / Ăsta este de fapt „Dughin” ăla care a făcut postările imbecile despre România, pro-Georgescu

4 VIDEO Legea marțială din Coreea de sud, ridicată la câteva ore după ce a fost decretată de preşedintele Yoon Suk Yeol

5 Eșecul USR îngroapă șansele Elenei Lasconi în cursa pentru Cotroceni. Specialist: „Un singur lucru i-a mai rămas de făcut”