Cunoscut alpinist, cădere mortală într-o prăpastie de 100 de metri, la Lacul Roşu

Cunoscut alpinist, cădere mortală într-o prăpastie de 100 de metri, la Lacul Roşu

Un alpinist din Iaşi, care venise la Lacul Roşu, împreună cu doi amici, pentru a face escaladă, a căzut într-o prăpastie de 100 de metri, din Suhardul Mic. Tragicul eveniment a fost, se pare, un accident provocat de nesocotirea regulilor nescrise ale muntelui.

Sfârşit tragic pentru un alpinist din Iaşi, Radu Mişu Tudorachi, în vârstă de 53 de ani, membru al Alpin Club Repedea, care a decedat la sfârşitul săptămânii trecute la Lacu Roşu, judeţul Harghita, după ce s-a prăbuşit într-o prăpastie de peste 100 de metri, în zona Suhardului Mic, o imensă stâncă ce domină celebrul luciu de apă.
Cei care-l cunosc spun despre ieşean că era un alpinist extrem de experimentat şi venea foarte des în Parcul Naţional Cheile Bicazului - Hăşmaş, pentru a face ascensiuni. Ultima dintre ele avea să-i fie însă fatală, pentru
că victima şi cei care-l însoţeau nu au respectat legile nescrise ale muntelui.
Cei trei ieşeni au ales să-şi petreacă noaptea la cort, pe
munte, dar au campat într-o zonă interzisă, lucru ce a dus la
producerea tragediei. Sâmbătă seara, 13 februarie 2021, după lăsarea întunericului, Salvamont Gheorgheni primea un apel de urgenţă, fiind solicitat să intervină pentru căutarea alpinistului, care fusese dat dispărut în zona Suhardul Mic, de către cei doi prieteni care-l însoţeau.
„Au apărut şi alte dificultăţi din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi terenului extrem de periculos. Din păcate, în ziua următoare, duminică, a fost găsit cadavrul victimei, care a alunecat pe o vale abruptă, peste stânci, într-un loc greu accesibil. Victima cu siguranţă a decedat în momentul accidentului, după ce a căzut mai mult de 100 de metri“, a comunicat Salvamont Gheorgheni.
Salvatorii montani au precizat că la fel de grea a fost şi misiunea de coborâre a cadavrului de pe munte, care a fost predat serviciului de medicină legală, pentru efectuarea necropsiei. La intervenţia de căutarea a alpinistului ieşean au participat şi efective de la Jandarmeria Montană Gheorgheni.
Cei care au avut misiunea de recuperare a victimei aveau să constate că cei trei şi-au instalat cortul într-o zonă greu accesibilă, iar la un moment dat Radu Tudorachi a ieşit afară, fără să le spună colegilor unde pleacă. Văzând că nu se mai întoarce şi bănuind că ceva nu este în regulă au sunat la
112.
După ce salvamontiştii şi jandarmii montani l-au descoperit fără suflare, avea să se constate că alpinistul se îndepărtase circa 100 de metri de cort, lucru ce poate fi considerat ca o greşeală enormă,
deoarece se afla într-o zonă nemarcată, extrem de periculoasă, deasupra prăpastiei.
„Noi tot atragem atenţia turiştilor să nu se abată de la traseele semnalizate“
„Noi tot atragem atenţia turiştilor să nu se abată de la traseele semnalizate şi să nu campeze în locuri nepermise, că se pot întâmpla tragedii. Misiunea de recuperare a durat toată noaptea şi a doua zi“, a
declarat Hegyi Barna, directorul Parcului Naţional Cheile Bicazului - Hăşmaş, areal situat în judeţele Neamţ şi Harghita.

Intervenţia salvamontiştilor a avut loc într-o zonă extrem de abruptă FOTO Salvamont Gheorgheni

Colegii alpinistului decedat tragic la sfârştitul săptămânii au postat pe contul de Facebook un mesaj prin care transmit condoleanţe familiei şi fac un apel către cei care pot şi doresc să o sprijine financiar pe soţia victimei:
„În urma unui tragic accident în zona Cheilor Bicazului, Alpin Club Repedea Iaşi anunţă cu tristeţe trecerea în nefiinţă a lui Radu Mişu Tudorachi - cel care a fost unul dintre primii membri ai asociaţiei noastre, un promotor activ al alpinismului de perete, mentor, prieten şi partener de coardă pentru zeci de ieşeni. În aceste momente grele, rămânem alături de familie şi de prietenii săi îndureraţi şi îi rugăm pe cei care doresc să contribuie cu un sprijin financiar să direcţioneze orice ajutor către soţia sa - Laura Ştefana Tudorachi. IBAN: RO84INGB0000999906187611; Titular: Laura Ştefana Tudorachi; Banca: INGB CENTRALĂ; Moneda: RON; SWIFT: INGBROBU; BIC: INGB. Rămâi cu bine, Mişule!“.
Acest accident tragic este al doilea care se petrece în acest an în zona masivului Ceahlău. Pe 19 ianuarie, un ieşean de 74 de ani, a plecat pe munte, urcând spre cabana Dochia în una dintre cele mai friguroase zile din acest sezon rece, iar la un moment dat i s-a făcut rău, cel mai probabil din cauza unor afecţiuni cardiace.
Nu se ştie din ce motiv nu a apelat numărul unic de urgenţă 112, deşi avea telefon, dar a avut o şansă nesperată. A fost descoperit aproape îngheţat de un grup de turişti şi transportat la cabana de pe platoul Ceahlăului. Peste noapte i s-a făcut iarăşi rău şi a fost solicitată intervenţia Salvamont Neamţ.
Când mai era circa jumătate de oră până în staţiunea Durău, acolo unde îl aştepta un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă, bătrânul a intrat în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de
resuscitare. SURSA: Adevărul


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”