Cumpănă în fotbalul românesc
“Gino Iorgulescu este întors pe dos! De cînd s-a întors din Dubai, de la întîlnirea cu Victor Ponta, Sebastian Ghiță și Arpad Paszkany, Gino e mereu supărat și nu te mai poți înțelege cu el”, povestește unul dintre apropiații șefului Ligii.
Timp de un an, Iorgulescu afișase un calm de neștirbit. Părea că știe exact ce se va întîmpla. I-a dat meciurile firmei lui Paszkany, care a plătit prima tranșă de 13,6 milioane de euro plus TVA. Mulți se îndoiseră, inclusiv jurnalistul care semnează aceste rînduri. Dar Paszkany a achitat.
Tranșa a doua, tot de 13,6 milioane, urmează să fie achitată în ianuarie 2015. De prin octombrie, Iorgulescu a început să fie îngrijorat. “Ni s-a promis că ne vor da banii”, povestește cineva din Ligă. Dar Iorgulescu este negru scrum.
Peste 90% dintre cluburi depind de acești bani. Ca să fie și mai clar, doar Steaua poate continua la nivelul de acum dacă drepturile TV ar întîrzia sau nu s-ar plăti. În rest, toate cele 17 cluburi încasează între 35%, puține, și spre 80% din bugetul lor din drepturile de televizare.
Dar pe Ligă n-o doare capul numai cînd se gîndește la drepturile TV. “Autoritățile locale au început să dea înapoi în privința finanțării echipelor de Liga 1”, spune un om din LPF. De ce? Pentru că banii publici din sport au însemnat, de fapt, ocazia de a fura pentru politicieni și clienții lor. Cazurile de la Năvodari și de la Ploiești nu sînt decît vîrful aisbergului. Vorba unui suporter fidel al Petrolului, într-o scrisoare către grupul privilegiat: “V-ați lăsat cumpărați de unul precum Capră, dar banii, fraierilor, veneau tot de la voi”.
Nu că n-ar mai renta ca imagine sau fenomen social să bagi bani în sport, că niciodată Primăriile și Consiliile Locale n-au pus problema corect, ci nu mai rentează să stai mereu în poziția șperaclului, pentru că, pînă la urmă, te prind procurorii.
În aceste condiții, LPF a avertizat deja cluburile pe canale neoficiale că e groasă. E posibil ca banii de TV să nu mai vină, sigur să se reducă, iar bugetele alocate de Primării vor rămîne și ele în curînd în ierbarul de amintiri.
De partea cealaltă, Federația cheltuiește mai mult decît încasează. Banii de la Loterie, care doar par că au venit din cer, de fapt, sînt tot de la o companie de stat, au salvat pînă acum noua guvernare. Există informații, neconfirmate, că FRF are costuri lunare în jur de 1 milion de euro, sumă de nesusținut din încasările curente.
Anul 2015 va fi altfel pentru fotbalul nostru. Dintre șefii sau angajații săi, numai cine nu e sincer poate pretinde altceva.
Patronii sînt care prin pușcării, care prin procese, cabliștii nu mai pot susține din propriile împrumuturi bancare drepturile TV, iar bugetele locale încep să intre sub controlul transparent al cetățenilor, proces care nu e treaba DNA, dar, din păcate, altfel nu s-a putut.
Se închide era fotbalului profesionist condus mai degrabă de amatori și vine vremea în care doar conducerea profesionistă îl poate salva, înainte de a deveni amator.
Cătălin Tolontan www.tolo.ro