Terra se află într-o continuă schimbare, din primele secunde ale existenței sale și până în prezent. Doctor în Ştiințele Pământului cu studii postdoctorale la Caltech, Laboratorul de seismologie, în SUA, actualmente expert în Mexic și Japonia, Vlad Manea explică, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, în ce constau aceste schimbări și cum ar putea arăta Pământul peste 200 de milioane de ani.

Terra, așa cum o cunoaștem azi, era total diferită acum circa 200 de milioane de ani, iar peste alți 200 de milioane de ani va fi total de nerecunoscut. Dacă până în urmă cu circa 175 de milioane de ani, pe Pământ exista un singur continent, ulterior el s-a împărțit și au rezultat nu mai puțin de șapte. Pangeea, fostul supercontinent și unicul care a existat la sfârșitul erei paleozoice și începutul erei mezozoice, a început să se despartă în mai multe continente cu aproximativ 250 de milioane de ani în urmă.

„Întotdeauna când analizăm planeta Pământ este bine să o analizăm la nivelul întregului Sistem Solar. De exemplu, Terra este formată dintr-un mozaic de plăci tectonice, pe când celelalte planete – Mercur, Marte, și se pare chiar și Venus – sunt planete monoplacă. Asta înseamnă că ele sunt alcătuite dintr-o singură placă, o singură carcasă de jur-împrejur, precum un ou“, spune profesorul Vlad Manea .

Plăcile continentale: indestructibile, dar cu formă schimbătoare

Terra arată total diferit acum față de cum arăta în urmă cu 250 de milioane de ani din motive ce țin de însăși evoluția sa. Însă totul pornește de la plăcile tectonice, aceleași care, prin mișcarea lor, cauzează terifiantele cutremure.

„Planeta Pământ este alcătuită din plăci tectonice oceanice și continentale, iar aceste plăci tectonice nu au avut aceeași formă ca acum. De fapt, acestea se află într-o continuă schimbare de formă, unele se nasc chiar în acest moment, altele dispar chiar în acest moment, iar altele există încă din momentul inițial de formare a Pământului. Este vorba de marile plăci continentale – America de Nord, America de Sud, Eurasia, Africa și așa mai departe“, explică Manea.

Aceste continente s-au deplasat unele față de altele de-a lungul a zeci și sute de milioane de ani, ajungându-se la configurația prezentă binecunoscută.

„Aceste plăci continentale sunt zone care au o vechime foarte mare, sunt practic zone indestructibile pe suprafața Pământului. Sunt ca niște pinteni care se deplasează lent pe suprafața Terrei, însă se pot deforma la frontieră, adică se pot mări sau se pot micșora puțin, dar ele datează de când Pământul s-a format, sau imediat (la câteva zeci sau sute de milioane de ani) după ce s-a format. Pe de altă parte, majoritatea plăcilor tectonice de natură oceanică apar și dispar. Plăcile oceanice se formează plecând de la niște sâmburi sau microplăci. În momentul de față există o serie de microplăci în Oceanul Pacific, cum ar fi microplaca Galapagos, microplaca Juan de Fuca, microplaca Easter (sau a Paștelui). Acestea se măresc în timp și reprezintă «semințele» altor plăci tectonice oceanice, așa cum s-a întâmplat și cu marea placă pacifică“, mai spune expertul.

Totuși, plăcile tectonice oceanice ajung să se autodistrugă în urma impactului tectonic dintre ele sau cu o placă de natură continentală. Practic, sunt condamnate să facă asta, dată fiind dimensiunea și forma aproape sferică a Terrei – iar tocmai asta duce la schimbare.

„Pentru că volumul Pământului rămâne constant, ele trebuie să se distrugă și se distrug acolo unde intră în coliziune cu alte plăci tectonice continentale sau oceanice, iar la zona de contact iau naștere cutremurele, vulcanii și așa mai departe. Această mișcare continuă duce la o schimbare a formei Pământului la suprafață. Pământul arată în fiecare moment diferit. Spre exemplu, acum circa 250 de milioane de ani existau o singură placă tectonică și un singur ocean“, adaugă profesorul Manea.

Terra confirmă: istoria se repetă

De altfel, savanții discută despre două scenarii. O primă ipoteză este că, în viitor, peste circa 200 de milioane de ani, toate continentele se vor deplasa spre emisfera nordică, cu o singură excepție: Antarctica. Al doilea scenariu, văzut și cel mai probabil de mulți oameni de știință, este că Terra va avea din nou un singur continent, rezultat din unirea celorlalte. Continentul acesta ar urma să se întindă de la Ecuator până în emisfera nordică și cea sudică.

„Dacă unim America de Sud cu Africa și America de Nord cu Europa de Vest, practic am închis Oceanul Atlantic și formăm un singur continent. Dar mai sunt și celelalte: Australia, Antarctica. Formăm un singur continent, după care acest supercontinent rămâne stabil o perioadă de timp, după care începe să se fisureze, iar procesul de separare se reia în direcția opusă. Și iar se formează alte plăci oceanice“, explică Manea.

Oamenii de știință mai cred că există o anumită ciclicitate. Asta înseamnă că, periodic, Terra va avea un singur continent, un supercontinent, care ulterior se va separa în altele mai mici, pentru ca mai apoi să se revină la un alt supercontinent.

Acest ciclu se repetă la circa 500 de milioane de ani. De exemplu, înainte de Pangeea, a existat supercontinentul Rodinia, acum circa 900 de milioane de ani. Și asta nu e tot. Înainte de Rodinia, Terra a avut un alt continent imens, Nuna, în urmă cu peste un miliard și jumătate de ani.

Țara care crește anual cu doi centimetri

Există însă și lucruri și mai curioase. Spre exemplu, Islanda crește în fiecare an în dimensiuni. Anual, țara nordică crește cu aproximativ 2,5 centimetri. Nu este mult, e chiar puțin, dar la scara evoluției, peste sute de mii și milioane de ani, va fi cu mult mai mare.

„Islanda crește cu câțiva centimetri în fiecare an. Aici există activitate vulcanică ridicată, iar această activitate se produce exact în zona în care cele două plăci – placa nord-americană și cea euro-asiatică – se deplasează divergent, una într-o direcție și altă într-altă direcție. Ei bine, exact în această zonă, fix unde se despart aceste două plăci tectonice, islandezii au amplasat o centrală geotermică. Centrala a fost construită în anii ’80, iar anumite părți ale sale se deplasează una față de cealaltă anual cu aproximativ 2 centimetri pe an. De atunci și până azi, diferența de distanță între un corp și altul al clădirii se vede foarte clar, este vorba de zeci de centimetri. Islanda este o țară specială, care crește continuu în dimensiuni. Probabil va atinge dimensiuni colosale peste câteva zeci sau sute de milioane de ani“, e exemplul ales de profesorul Manea.

Islanda nu este singurul loc unde se vede această deplasare a plăcilor. „Deși America de Sud și Africa, de exemplu, se deplasează divergent cu 2-3 centimetri pe an, există zone pe Pământ care se deplasează convergent și chiar mai repede de atât, această viteză fiind și de cinci ori mai mare, poate chiar și mai mult. Asta înseamnă că unele dintre ele vor intra în coliziune, dar cu siguranță nu într-un viitor apropiat“.

Alte teorii ale schimbării

Interesant este că, în trecut, oamenii de știință aveau alte opinii, care azi ar putea să pară cumva naive. Iar una dintre ele – teoria Pământului expansiv – s-a dovedit a fi greșită, chiar dacă pornea de la o observație corectă.

„Una dintre teoriile vechi, dinainte de teoria plăcilor tectonice din anii ’60, teorie care a pus bazele corecte în ceea ce privește felul cum funcționează Terra, era cea a Pământului expansiv, o teorie total greșită. Vă puteți imagina dacă luați un balon, îl umflați puțin, apoi desenați pe el niște continente cu carioca, după care continuați să îl umflați. Evident că acele continente se depărtează unele de celelalte tot umflându-l. Însă planeta Pământ are un volum foarte bine definit și constant, iar din cauza formei aproape sferice, deplasarea acestor plăci tectonice duce inevitabil la situația în care să colizioneze unele cu altele după o anumită perioadă de timp“, explică profesorul Manea.

De altfel, tocmai această continuă schimbare și fenomenele care o însoțesc au condus la apariția vieții pe Terra, amintește profesorul român.

„Este strâns legat tot ce discutăm noi acum de activitatea vulcanică, de erupții, de cutremure, de mișcarea plăcilor tectonice, de activitatea vulcanică intensă înregistrată pe fundul oceanelor. Este strict legată de apariția și menținerea vieții pe Pământ, precum și evoluția vieții, ceea ce reprezintă un lucru și mai deosebit. Pe celelalte planete, cel puțin pe cele pe care le cunoaștem, în Sistemul Solar, nu există asemenea privilegii“, încheie Vlad Manea.