Anul trecut, ancheta jurnalistică a demonstrat cum se câştigă sute de milioane de dolari anual de pe urma turiştilor, printr-o operaţiune orchestrată de un cartel românesc, cu reţele pe patru continente, al cărui centru de operaţiuni se afla în Riviera Maya, Mexic.

Ampla investigaţie a fraudelor prin bancomate a fost realizată de Organized Crime and Corruption Reporting Project - OCCPR, în colaborare cu parteneri din Mexic şi România: Mexicanos contra la Corrupción y la Impunidad - MCCI, organizaţia Quinto Element Lab şi Rise Project .

Jurnaliştii au analizat 15.000 de pagini ale anchetei desfăşurate de autorităţile mexicane şi române. Pe fir au intrat şi FBI, dar şi autorităţile altor state implicate în schemă. OCCRP şi partenerii săi au analizat mii de documente, au intervievat oameni de pe patru continente, au urmărit reţelele sociale şi au intrat pe teren periculos pentru a asambla un puzzle transnaţional cu piese împrăştiate pe tot globul.

Astfel a ieşit la iveală povestea unui sindicat global al criminalităţii care a făcut primii paşi în Europa de Est şi a reuşit să se extindă la nivel mondial după ce şi-a înfiinţat sediul în Mexic, una dintre ţările din lume cele mai afectate de criminalitatea organizată.

Mulţi sunt cei care cred că pot să recunoască un ATM „măsluit”, după aparatul de skimmer, cu o lumină intermitentă deasupra slotului pentru card. Dar şi mai mulţi se lasă păcăliţi de sigla câte unei bănci respectate, fără să bănuiască faptul că în bancomat s-ar putea afla instalat un software care se ocupă de skimming.

Mii de turişti în Mexic s-au confruntat cu această problemă din 2012 încoace de când grupul infracţional condus de români a făcut din Cancun cartierul general al operaţiunilor şi a început să manipuleze zeci de bancomate din zonă.

Skimmer-urile sunt dispozitive care pot fi introduse într-un bancomat şi utilizate pentru a citi banda magnetică de pe cardurile bancare, pe scurt dispozitive de clonare a cardurilor. O cameră mică înregistrează momentul în care persoana îşi introduce parola. Înarmaţi cu aceste informaţii, infractorii pot clona cardul victimei şi îl pot folosi pentru achiziţii sau pentru a retrage numerar.

Şi jurnaliştii de la Milenio au explicat faptul că ancheta UIF - Unitatea Informaţiilor Financiare din Mexic indică faptul că: „Această organizaţie criminală funcţionează modificând bancomatele instalate în hotelurile turistice la care instalează dispozitive care reuşesc să fure datele cardurilor bancare care sunt introduse, precum şi numărul lor de identificare personală (PIN), pentru efectuarea ulterioară a retragerilor în conturile menţionate, care au fost introduse în sistemul financiar prin funcţionarea companiilor frontale constituite de membrii organizaţiei ”.

Cancun - Mexic, cu peste şapte milioane de turişti străini pe an, a fost locul perfect pentru a lansa o operaţiune de skimming profitabilă. Fluxul constant de vizitatori, care stau zile sau chiar săptămâni, garantează o aprovizionare permanentă cu carduri bancare furate din întreaga lume. Şi mai multe carduri înseamnă mai mulţi bani.

Victimele au avut mai multe dificultăţi în a conecta jafurile cu vacanţele lor mexicane. Şi chiar dacă au reuşit să facă legătura, Cancun şi Riviera au un număr atât de mare de bancomate încât cu greu ar putea localiza maşina exactă unde a fost clonată cardul lor.

Prin urmare, ideea ca operaţiunile de skimming să se concentreze pe zonele turistice a fost una briliantă, mai ales dacă era făcută corect. Ceea ce i-a şi reuşit grupării de la Riviera Maya. De multe ori, membrii grupării au aşteptat luni întregi, înainte de a retrage bani cu carduri clonate, folosite aproape întotdeauna în zone depărtate de locul în care au fost furate sau în care locuiau victimele.

OCCRP a numit gruparea mafioţilor români Banda Riviera Maya sau banda de la Riviera Maya, după ce a descoperit că membrii grupării furau sistematic datele de pe cardurile bancare, care erau ulterior copiate pe carduri „virgine”, carduri clonate. O altă grupare importantă era însărcinată să se ocupe de retragerea banilor de la o bancă, din altă parte a lumii.

Povestea grupării a început într-un loc foarte diferit de cerul însorit şi albastru din Mexic, în România, în oraşe în care criminalitatea organizată a prosperat, alimentată de corupţia locală endemică care a scăpat în mare măsură de sub controlul statului. Dacă în ancheta jurnaliştilor mexicani şi a colaboratorilor este pomenită doar Craiova, pe reţelele de socializare când vine vorba despre membrii grupării sunt amintite şi oraşe precum Râmnicu Vâlcea - Hackerville şi Bucureşti.

Nu este foarte clar care au fost începuturile Bandei Riviera Maya, dar acestea par a fi legate de afacerea de skimming ATM, pe care unii dintre membrii au dezvoltat-o până la rang de artă, dacă este să iei în considerare sumele vehiculate în legătură cu această grupare.

În România, spre exemplu erau recrutaţi oameni din anumite categorii sociale, în funcţie de necesităţi: „Ne-a cerut să primim prin Western Union nişte bani (...) din Mexic, deoarece nu putea primi suma totală, care era mare. Avea nevoie de bani pentru a termina construcţia casei sale. Am acceptat şi fiecare dintre noi a primit o bucată de hârtie cu coduri de transfer de fonduri (MTCN). Am retras 3.000 de euro de la o agenţie Western Union şi fiecare dintre băieţi a retras între 2.800 şi 3.000 de euro. Fiecare a primit 100 de lei (aproximativ 20 de euro) ”, avea să declare unul dintre oamenii racolaţi de membrii grupării.

Un scenariu care s-a repetat mereu. Banii veneau prin Western Union nu numai din Mexic, ci şi din Statele Unite şi alte ţări. Muncitorilor, studenţilor, make-up artiştilor, şomerilor şi chiar preoţilor li s-a cerut să retragă bani din Western Union pentru Banda Riviera Maya. O schemă folosită şi de aşa zişii hackeri din Vâlcea - băieţii specializaţi în anunţuri false pe net, prin care vindeau bunuri şi servicii pe care nu le deţineau, în special în ţările occidentale.

Potrivit Poliţiei Române aceasta reprezenta doar o parte din operaţiunea de spălare a banilor. Banda a continuat să trimită bani ascunşi în rame foto, pachete DHL, în maşini exportate dintr-un loc în altul, sau pur şi simplu oamenii au fost puşi să treacă frontierele având asupra lor cantităţi mari de bani.

Tot din România provin şi tehnicienii, cei care se ocupau de măsluirea bancomatelor, dar şi cea mai mare parte a membrilor grupării, organizaţi pe diverse paliere, fiecare cu rolul său clar: unii care să instaleze dispozitive de skimming şi software în bancomatele, alţii - „colecţionarii” - trimişi în toată lumea pentru a retrage numerarul din bancomate cu carduri clonate, unii care montau dispozitive de skimming şi în alte ţări pentru a obţine noi date bancare şi carduri clonate în întreaga lume, alţii fiind „cărăuşi de bani” şi tot aşa.

Potrivit unui fost membru al bandei, organizaţia a crescut la aproximativ 1.000 de membri români şi mexicani, cu un nucleu de aproximativ 50 de persoane toate originare din România.

De-a lungul timpului, deşi unii dintre membri au fost arestaţi, rareori s-au confruntat cu pedepse dure.

Despre „mafia românească”, presa mexicană, dar şi anchetatorii au subliniat faptul că nu se ocupă numai de clonarea cardurilor bancare turistice, ci şi spălare de bani, trafic de persoane pentru exploatare sexuală şi extorcarea comercianţilor, dar şi de intimidare, luare de mită şi chiar crimă. Mai mult, s-a descoperit că gruparea s-a bucurat de-a lungul timpului de protecţia politicienilor mexicani: foşti guvernatori, deputaţi, primari etc.

Numărul mare de persoane implicate, sumele imense vehiculate, suprafaţa mare pe care se întinde caracatiţa mafioţilor români, protecţia de care s-au bucurat aceştia de-a lungul timpului, corupţia, toate acestea au îngreunat ancheta la care pe lângă autorităţile mexicane, participă şi FBI-ul, poliţia română dar şi organele de anchetă ale tuturor ţărilor implicate.