"Spatiul public trebuie saturat cu modele pozitive, cu oameni destepti, dar si curajosi si cinstiti, dispusi nu sa-si abandoneze meseria ori cariera, ci sa faca din ele arme de lupta", afirma profesorul Ciprian Mihali, avertizand asupra faptului ca regimul Dragnea a reusit sa acapareze toata puterea si sa puna resursele strategice ale tarii in mainile catorva oameni, "ceea ce este inspaimantator".

Intr-o analiza postata recent pe Internet, Ciprian Mihali arata ca atunci cand un regim opresiv se instaureaza intr-o societate, exista la extremele ei doua minoritati: una a celor care exercita puterea si cea de a doua, a celor care se opun puterii, iar intre ele se afla trei mari categorii - diaspora, masa de manevra tacuta si aparatul de stat.

"Daca ne gandim ca pentru a pastra democratia vie este nevoie de curaj, de vointa si de putinta, atunci provocarile democratiei romanesti sunt acestea: cum sa dam putinta diasporei, cum sa dam vointa celor retrasi sau ascunsi si cum sa dam curaj celor din sistem?", a mai scris Ciprian Mihali pe Facebook.

Intr-un interviu acordat  Ziare.com in continuarea analizei sale, Ciprian Mihali vorbeste despre strategiile PSD si explica ce pot face cetatenii intre doua runde de alegeri pentru a limita sau chiar rasturna o astfel de putere discretionara.

Ciprian Mihali a predat timp de 20 de ani filosofia la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca, a fost vreme de patru ani ambasador al Romaniei in Senegal, iar din 2016 lucreaza la Bruxelles pentru Agentia universitara a Francofoniei.

Iata cateva dintre cele mai importante idei exprimate in interviul acordat Ziare.com :

- Orice putere care se permanentizeaza (iar oamenii PSD-ului nu au fost niciodata in afara jocului puterii) cauta sa devina totala.

- PSD a inteles foarte bine ca in ierarhiile de putere, care duc de la palatele bucurestene pana la ultimul consilier sau politist dintr-o comuna periferica, este nevoie de noduri umane care sa nu impiedice puterea, ci sa o faca sa circule usor si chiar sa o intensifice atunci cand vine de sus si trebuie transmisa in jos. Puterea e mai fluida prin oameni care nu i se opun, care stiu sa fie supusi fata de superiori si zbiri fata de inferiori.

- Daca obiectivul tau este sa controlezi tot, sa capturezi toate resursele unei tari, atunci trebuie sa saturezi toate nodurile ierarhiilor si institutiilor cu oameni servili, amorali, privati de posibilitatea si de dorinta de a avea initiative sau de a se revolta.

- Pentru ca o actiune politica de limitare sau chiar de rasturnare a unei puteri discretionare sa fie eficienta, este nevoie de o conjunctie intre putinta unora, vointa altora si curajul tuturor. Simpla revolta a unui grup, oricat de vocal si de activ, nu poate schimba in mod profund si durabil un regim politic.

- Pe termen scurt, solutiile provizorii si necesare nu pot veni decat din acte si manifestari de curaj public. E nevoie ca medicii sa vorbeasca public si politic despre situatia din sanatate, e nevoie ca profesorii sa se revolte public impotriva discreditarii ideii insesi de educatie, e nevoie ca magistratii sa protesteze in felul lor impotriva subjugarii justitiei si ideii de dreptate de catre o banda de infractori.

- Politica trebuie regandita din temelii si practicata altfel. Trebuie inventate forme noi de participare civica si politica.

- Avem nevoie de lideri rationali, capabili de empatie, capabili sa inteleaga nevoile celor mai saraci si mai oprimati, dar si sa se faca intelesi de catre cei bogati, lideri in stare sa tina un discurs inflacarat si pozitiv, inteligent, coerent si in acelasi timp plin de pasiune.

Explicati-ne mai intai cum s-a putut instaura "regimul opresiv" PSD-ALDE imediat dupa guvernarea tehnocrata a premierului Dacian Ciolos? Ce trebuie sa invatam din acest episod al istoriei noastre recente?

Trebuie sa spunem de la bun inceput ca nu regimul opresiv PSD-ALDE s-a instaurat dupa guvernarea tehnocrata, ci regimul de putere al lui Liviu Dragnea. PSD este la putere din 2012, se fac deci in curand sapte ani de dominatie a acestui partid.

Scurta paranteza tehnocrata a fost doar un moment de repliere si de reorganizare interna a partidului in vederea preluarii guvernarii; altfel, sa nu uitam ca si in 2016 tot majoritatea PSD-ALDE controla Parlamentul, iar cele cateva schimbari in organizarea institutiilor, in numirea pe posturi sau in legislatie facute de guvernul tehnocrat au fost practic complet anulate la inceputul lui 2017.

Ce trebuie sa invatam din acest episod este ca orice putere care se permanentizeaza (iar oamenii PSD-ului nu au fost niciodata in afara jocului puterii) cauta sa devina totala; sta in esenta oricarei puteri sa vrea si mai multa putere, iar un parcurs aproape netulburat de sapte ani a ingaduit PSD sa-si rafineze toate dispozitivele si toate strategiile de dominatie. Guvernul tehnocrat a fost doar gestionarul unor afaceri curente, cu o putere foarte limitata si mai ales cu un zid in fata actiunii lui - alegerile de la sfarsitul lui 2016, care au refacut practic forma compacta a puterii PSD.

Cum ati caracteriza dvs regimul Dragnea? Cu ce alt regim din istorie vi se pare ca seamana, ce experienta repetam noi acum, intr-o alta forma?

Regimul Dragnea este regimul care a pus politica in subordinea puterii. Liviu Dragnea si cei apropiati lui, bine sfatuiti de consilieri mercenari, au inteles ca puterea politica nu este un scop in sine, ci doar un mijloc sau doar un teritoriu al puterii, care impreuna cu alte teritorii (economic-financiar, mediatic, intelligence) constituie peisajul unei puteri totale. Noi facem adeseori greseala de a interpreta actiunile lui Liviu Dragnea si ale PSD in cheie politica; dar politica nu este decat spatiul de lupta cel mai expus public, cel mai vizibil, in strategia de cucerire a puterii.

Politica democratica, asa cum o mostenim (tot mai putin) din lumea greaca si din secolele din urma, este o actiune colectiva avand ca vocatie bunastarea generala, respectarea drepturilor si libertatilor tuturor, urmarirea fericirii, construirea de institutii, infrastructuri si servicii in beneficiul cetatenilor etc. Intr-un regim politic democratic, puterea este unul din instrumentele prin care aceste scopuri pot fi atinse urmand un program sau altul, o doctrina sau alta. De aceea, o putere democratica incearca sa mobilizeze cele mai bune resurse umane ale sale ca sa aiba certitudinea ca programul sau poate fi pus in practica.

Ceea ce aduce nou regimul Dragnea este rasturnarea completa a raportului dintre politica si putere si instaurarea unui nou tip de relatii intre oameni. De la inceputul lui 2017 incoace, scopul PSD-ului lui Dragnea a fost sa subordoneze politica puterii, sa ajunga prin politica la dominatia maxima in societate. Asta explica asalturile violente, dinspre politica, asupra celorlalte domenii: justitie, economie, banci, media, servicii secrete.

Legiferarea abuziva, haotica si pe alocuri violenta are acest scop ultim, de cucerire rand pe rand a acestor teritorii ramase partial in afara dominatiei PSD. Fiecare dintre acestea este un spatiu al puterii care trebuie supus complet, iar acolo unde oameni (Kovesi, Lazar, Isarescu) sau institutii rezista, ei/ele suporta o presiune uriasa care in final ii face/ le face sa cedeze.

Aceasta inversare de prioritate explica si felul in care PSD trateaza ocuparea posturilor in uriasa piramida functionareasca a statului. Voi explica asta spunand ca puterea este, asa cum o definesc unii teoreticieni ai ei, o actiune asupra actiunii celorlalti. Spre deosebire de forta si violenta (care este o actiune directa asupra celorlalti - bata, gazul etc.), dar si spre deosebire de autoritate (exemple extreme sunt Gandhi sau Dalai Lama, care influenteaza actiunea celorlalti prin forta exemplului lor pasiv), puterea este o actiune coordonata, rationala, masurata, menita sa modifice comportamentele celorlalti. Relatia de putere este o relatie de dominatie, in care unul trebuie sa comande si celalalt sa se supuna, pe baza unei comenzi (ordin verbal sau scris, OUG, lege etc.) . Puterea circula in societate, ea trebuie sa circule si cu cat circula mai repede, cu atat ea este mai eficienta, mai puternica, mai de temut.

Asta a inteles foarte bine PSD: ca in ierarhiile de putere care duc de la palatele bucurestene pana la ultimul consilier sau politist dintr-o comuna periferica, este nevoie de noduri umane care sa nu impiedice puterea, ci ca o faca sa circule usor si chiar sa o intensifice atunci cand vine de sus si trebuie transmisa in jos. Puterea e mai fluida prin oameni care nu i se opun, care stiu sa fie supusi fata de superiori si zbiri fata de inferiori. Daca la nivelul n+3 dintr-o ierarhie partidul instaleaza un individ competent si autonom, el risca sa blocheze procesul de punere in practica a deciziilor puterii pe toata suprafata si in toata profunzimea societatii.

Ce inseamna asta pentru noi? Inseamna ca numirea unor oameni incompetenti, vulnerabili si imorali poate fi scandaloasa din punct de vedere etic sau politic, din punctul de vedere al administrarii tarii, dar este perfect justificata din punctul de vedere al exercitarii puterii. Aduceti-va aminte cat de putin au rezistat in structurile de putere oameni foarte competenti si foarte independenti profesional (imi vine in minte numele lui Mircea Miclea sau, in alt fel, primarul din Ciugud), si ce rezistenta extraordinara dovedesc oameni complet opusi acestora, precum Liviu Pop sau altii, utili oricand si pe orice post. Primii sugruma puterea cand ajunge la ei, o incetinesc, cei din urma o intensifica si o transmit mai departe.

Daca obiectivul tau este sa controlezi tot, sa capturezi toate resursele unei tari, sa institui ca relatie privilegiata in societate relatia de supunere, atunci trebuie sa saturezi toate nodurile ierarhiilor si institutiilor cu oameni servili, amorali, privati de posibilitatea si de dorinta de a avea initiative sau de a se revolta. Putem sa privim lucrurile si invers: accederea in posturi de decizie a unor oameni nepregatiti si cu probleme de integritate (moralitate si legalitate) este un semn clar ca regimul puterii derapeaza spre autoritarism sau spre forme nedemocratice de guvernare. Mai pe scurt, PSD este primul partid care reuseste sa acapareze cu adevarat puterea, toata puterea in Romania, sa aseze controlul tuturor resurselor strategice ale tarii in mainile catorva oameni, iar asta e ceva inspaimantator.

E greu de spus cu ce seamana aceasta evolutie, pentru ca intr-un fel este unica, in alt fel este foarte repetitiva. Comparatiile istorice nu ne sunt de folos pentru a forta coincidente sau repetitii. Stim bine ca istoria nu se repeta decat cel mult ca o gluma proasta sau o caricatura. Cam cum este Dragnea fata de Ceausescu, bunaoara. Dar asta nu inseamna ca nu putem gasi similaritati in comportamente si consecinte. Iar astfel de asemanari pot fi facute si cu perioada de uzura accelerata a democratiei din anii '30, precum si cu evolutiile unor societati sud-americane in anii '60-'80 ai veacului trecut.

Nu suntem in dictatura, nu suntem nici macar in situatie de autoritarism, dar sunt numeroase semnele si tendintele care ne ingaduie sa credem ca ne indreptam accelerat spre instaurarea in Romania a unui regim nou de putere, pe care nu l-am intalnit ca atare inca, cel putin nu in societatile politice moderne.

Avem de-a face cu o putere masiva, difuza, continua: care pastreaza aparentele democratiei (desi nu e clar cat de mult va putea sa le pastreze); care va oferi si aparentele unei bunastari materiale (in conditiile in care accesul la bunurile si serviciile de divertisment s-a democratizat putand inlocui democratia insasi); care isi subordoneaza cvasi-integralitatea mijloacelor de comunicare in masa; care supravegheaza cu precizie diabolica integralitatea aparatului de stat, supradimensionat (am prieteni in institutiile de stat care spun in soapta ca si like-urile le sunt urmarite); care isi creeaza si isi controleaza propria opozitie; care ingaduie chiar luxul existentei unei firave opozitii reale; care pretinde ca joaca extern rolul unui stat puternic, stabil, "actor regional de echilibru".

In postarea de la care a pornit acest dialog ati vorbit despre cele trei categorii aflate "la mijloc" si pentru care puterea de la Bucuresti a stabilit "strategii precise", iar la final ati pus cele trei intrebari. Care sunt raspunsurile dvs.? Ce strategii posibile vedeti dvs pentru a pune capat regimului Dragnea, pentru a declansa acea implozie despre care vorbeati in aceeasi postare?

Ceea ce am descris mai sus este unul din scenariile negative posibile, poate nu cel mai negru, dar cu siguranta unul plauzibil si ingrijorator. El se poate realiza daca cele trei categorii de oameni pe care eu le-am vazut plasate intre cei care detin puterea si cei care i se opun explicit nu fac nimic, fie pentru ca nu pot, fie pentru ca nu vor, fie pentru ca nu au curaj.

Pentru ca o actiune politica de limitare sau chiar de rasturnare a unei puteri discretionare sa fie eficienta, este nevoie de o conjunctie intre putinta unora, vointa altora si curajul tuturor, cumva. Insist asupra ideii de conjunctie, pentru ca simpla revolta a unei grup, oricat de vocal si de activ, nu poate schimba in mod profund si durabil un regim politic.

Sa avem in minte imaginea unei piramide cu o baza foarte larga si stabila. Cei din varf se pot mentine la putere in timp numai daca si pentru ca aceasta baza este stabila. Iar ceea ce a facut regimul Dragnea, dupa "lectia" Ponta, a fost sa largeasca si sa-si fidelizeze aceasta baza. In ce fel? Cu morcovul si bastonul, cum spun francezii. Printr-un sistem complex de recompense si pedepse, de la maririle de salarii si de pensii, de la avansarile masive pe posturi nemeritate pana la folosirea excluderilor, demiterilor, urmaririlor fiscale sau penale pentru cei rebeli. Sarcina unei opozitii veritabile este ingreunata de obisnuinta morcovului, de faptul ca oamenii trebuie dezvatati de a primi fara niciun raport cu competentele sau meritele lor.

Cum dam putinta (empowerment) diasporei? Redandu-i in primul rand drepturile electorale. Facilitand si incurajand revenirea in tara a celor care au deprins nu doar meserii, competente si calificari, dar si civilitate, toleranta, deschidere spre lume. Desigur, nu trebuie sa idealizam diaspora, pentru ca ea este intr-o anumita masura oglinda societatii romanesti, in diaspora avem si somitati, si functionari ori meseriasi priceputi, dar si traficanti si infractori. Dar trebuie mobilizata forta ei de influenta in societatea romaneasca, caci nici puterea si nici opozitia la putere nu se exercita strict teritorial, fizic-spatial. Partea vie si interesata din diaspora este atenta la ce se intampla in tara, este creativa si reactiva, energiile ei pot fi canalizate nu doar pentru a actiona in tara, ci si pentru a face atente celelalte tari la ceea ce se petrece in Romania.

Cum sa dam vointa celor retrasi sau ascunsi? Aceasta este partea cea mai pasiva din societate; este partea fara chip anume, fara profil economic, social sau cultural definit. Din ea poate sa faca parte populatia rurala si urbana napastuita din judetele sarace ale Romaniei, dar si tinerii care lucreaza in mediul privat, care si-au construit o bula de bunastare in interiorul lumii reale si refuza sa interactioneze cu politica si cu media, care nu ar face decat sa le tulbure fragilul echilibru personal, construit uneori dupa lectii grele de dezvoltare de sine, yoga si feng shui.

In mod surprinzator, cred ca aici ii gasim pe cei mai multi dintre studenti, o masa cu forme vagi, cu foarte slabe cunostinte despre societate, cu o cultura civica precara si cu o prezenta publica practic inexistenta. Tot in randurile acestei categorii intalnim si cel mai mare absenteism la vot, exceptand diaspora, desigur. Aici santierul este imens pentru a-i face pe acesti oameni, de ordinul milioanelor, sa se intereseze si de viata publica, nu doar de supravietuirea personala si de implinirea profesionala. Chiar si in Grecia antica, saracii erau exclusi de la viata politica, deoarece grija zilei de maine nu le ingaduia ragazul de a se ocupa si de grijile cetatii. Vointa lor trece deci tot prin crearea conditiilor unei autonomii de actiune. Altfel spus, nu prin sporirea dependentei de ajutoare sociale, ci prin crearea de locuri de munca si a unor sanse de realizare a oamenilor acolo unde locuiesc, nu la oras si nu in Italia.

Cum sa dam curaj celor din sistem? Prin forta unor exemple individuale. Codruta Kovesi ori Augustin Lazar sunt modele de curaj pentru juristi. Mircea Dumitru, Emilia Sercan sau Eugen Varvaruca (profesor la Universitatea din Iasi, a initiat petitia interna impotriva lui Tudorel Toader) sunt exemple de curaj in mediul universitar. In fiecare domeniu sunt oameni curajosi. Asemeni fricii, si curajul functioneaza prin contaminare, adica prin incurajare. Resorturile lui pot fi misterioase uneori, curajul e capricios, dar el gaseste resurse nebanuite acolo unde pareau mai greu de gasit. Oamenii devin curajosi din disperare, din imbarbatare, din solidaritate, din aspiratia de mai bine, iar uneori dintr-un amestec din toate acestea. Dar asa cum arata azi societatea romaneasca, mi se pare ca sursa cea mai sigura de curaj este exemplul personal, prin actiuni si gesturi exemplare, prin asumarea de riscuri profesionale si personale.

Pot fi puse in aplicare solutiile pe care le propuneti dvs., cu actuala clasa politica, actuala mass-media si in actualul context european si international? De unde ar trebui sa incepem?

Cu riscul de a dezamagi, nu cred ca dispun eu insumi de solutii miraculoase pentru situatia jalnica a societatii romanesti de azi. Pentru ca daca prabusirea ei este un proces lung, inceput poate chiar din anii '90, atunci si renasterea ei sanatoasa, durabila, va trebui sa fie tot un proces lung.

Desigur, pe termen scurt, solutiile provizorii si necesare nu pot veni decat din acte si manifestari de curaj public. E nevoie ca medicii sa vorbeasca public si politic despre situatia din sanatate, e nevoie ca profesorii sa se revolte public impotriva discreditarii ideii insesi de educatie, e nevoie ca magistratii sa protesteze in felul lor impotriva subjugarii justitiei si ideii de dreptate de catre o banda de infractori. Cei din urma au prins curaj si incep sa-si spuna public pasurile. Dar nu-mi aduc aminte ca in 30 de ani profesorii sa fie iesit o singura data in strada ca breasla sa apere o idee, o valoare (sa zicem laicitatea in scoli sau autonomia in universitati) . 7 tineri medici din 10 viseaza sa emigreze sau chiar o fac, iar din ceilalti 3, unul e de garda, al doilea e ruda cu profesorul, iar ultimul nu mai are curaj sa se revolte.

Toate aceste corpuri profesionale trebuie ele sa reactioneze impotriva nedreptatilor, abuzurilor si discreditarilor la care sunt supuse. Nu putem cere mereu acelorasi cateva mii de bucuresteni, clujeni sau sibieni sa iasa in stradade fiecare data cand grupului infractional ii mai trece prin cap vreo traznaie si sa apere onoarea justitiei, a invatamantului, daca insisi cei din aceste bresle nu o fac.

De la actuala clasa politica nu e de asteptat nimic bun; tinerii din PSD sau din ALDE, chiar unii din PNL, sunt mai sinistri decat maestrii lor si adesea mai inculti ca ei si mai suficienti in abordari (Zoana, Tapardel, Tudor Ionescu, Zetea...). Politica trebuie regandita din temelii si practicata altfel. Daca pentru moment suntem intr-un cerc vicios al neputintei si ignorantei, din cauza dependentei reciproce dintre o putere rapace si un electorat captiv, vor trebui elaborate strategii politice de iesire din acest cerc care sa conduca, intr-un prim moment, la dezactivarea publica a acestor modele de politicieni verosi, dispretuitori si agresivi si, apoi, la inlocuirea lor, macar partiala cu politicieni aflati in slujba interesului public.

Cred ca trebuie inventate forme noi de participare civica si politica. Nu e nevoie ca toata lumea sa intre in politica, sa devina membru de partid. Politica ramane in orice societate apanajul unei minoritati, dar actiunea politica trebuie diversificata prin mijloacele si competentele de care dispune fiecare. Reiau aici exemplul inalt politic al Emiliei Sercan: ea a reusit, aproape de una singura, sa-si transforme priceperea intr-o actiune politica, a reusit sa faca sa renasca in societate ideea necesitatii pedepsirii furtului intelectual, a trezit o parte a societatii impotriva plagiatului. Singura ei arma veritabila a fost si ramane curajul.

Ei bine, asemenea exemple trebuie multiplicate in cat mai multe medii profesionale, spatiul public trebuie saturat cu modele pozitive, cu oameni destepti, dar si curajosi si cinstiti, dispusi nu sa-si abandoneze meseria ori cariera, ci sa faca din ele arme de lupta: pentru cei nedreptatiti, pentru cei saraci, pentru cei neauziti, pentru propria lor breasla, pentru societatea intreaga.

Are nevoie societatea romaneasca de lideri autentici? Exista astfel de lideri (nu "tatuci" sau doar diversi capi ai unor grupuri de interese mai mult sau mai putin obscure)? 

Societatea romaneasca sufera teribil din cauza lipsei unor lideri politici autentici si a unor modele publice. In acest moment, de pilda, nu exista un singur lider politic in Romania capabil sa tina un discurs politic entuziasmant, mobilizator, in fata unui public oarecare. Nu vorbesc aici de liderii mincinosi si de manipulatori, analfabeti cu texte scrise de altii si aplaudati de oameni platiti. Ci de oameni capabili sa faca sa vibreze alti oameni prin simplitatea rostirii si, revin mereu la marota mea, prin forta exemplului personal. Lideri rationali, capabili de empatie, capabili sa inteleaga nevoile celor mai saraci si mai oprimati, dar si sa se faca intelesi de catre cei bogati, lideri in stare sa tina un discurs inflacarat si pozitiv, inteligent, coerent si in acelasi timp plin de pasiune. In lipsa lor, oamenii avizi de modele si reusite se proiecteaza fantasmatic in Simona Halep sau Codruta Kovesi, ale caror reusite sau esecuri sunt traite la o intensitate pe care un francez sau un german nu le-ar putea intelege.

Stiu ca e riscanta ideea liderului carismatic, pentru ca nu o data s-a intamplat in istorie ca astfel de lideri sa esueze in teroare sau nebunie. Dar as mentine ideea, spunand ca astfel de lideri nu trebuie sa aiba nimic din nebunia pastorilor neoprotestanti africani sau sud-americani, ci trebuie sa semene mai degraba, in forma si continutul mesajelor cu figurile cultivate ale unui Barack Obama sau Guy Verhofstadt. Liderii societatilor complexe de azi nu pot fi decat barbati sau femei cu o bogata cultura generala, cu o experienta profesionala solida si cu o mare inteligenta emotionala. Vi se pare ca Dragnea, Tariceanu sau Orban dispun de macar una dintre aceste calitati?

Poate ca se vor naste dintre tinerii care intra azi in politica niste buni lideri, care vor adauga maturitate discursurilor lor furioase de azi: am vazut in USR si in PLUS, dar si in DEMOS, oameni care au ce spune si stiu foarte bine cum sa o faca. Oameni cultivati si buni profesionisti, au nevoie doar sa adauge un pic de experienta si de forta expresiei lor publice. Si sa evite capcanele televiziunilor de partid.

Ce mecanisme de autoaparare are o democratie in fata abuzurilor de genul celor care s-au manifestat in timpul regimului Dragnea? Ce pot face totusi cetatenii daca protestele nu-i clintesc pe guvernanti si pana la urmatoarele alegeri economia, justitia, educatia, sanatatea se fac praf si pulbere?

Democratia este, asa cum spunea cineva, un regim de o perfectiune fragila. Regim perfect, pentru ca pana in acest moment nu a fost gasita o mai buna forma politica de convietuire umana; dar si fragil, pentru ca democratia isi secreta in permanenta propriii inamici, propriile maladii autoimune. Democratia trebuie aparata zi de zi pentru ca este o constructie fragila, pentru ca echilibrul puterilor este mai degraba presupus sau dorit, pentru ca ea are nevoie de foarte putin sa basculeze in altceva.

Diminuarea democratiei in Romania de azi e cat se poate de evidenta. Sigur, e putin probabil sa ne culcam in democratie si sa ne trezim in dictatura; mai degraba vom ramane letargici intr-o forma hibrida, care nominal si teoretic va respecta toate ritualurile democratiei, dar care practic va fi incetat sa mai fie una, daca nu decidem sa oprim cat mai repede alunecarea spre neguri istorice.

Participarea cetatenilor intr-o democratie reprezentativa nu se reduce la vot. De doi ani incoace PSD nu inceteaza sa ne bage in cap ideea ca e gata acum, asta am votat, asta avem, ca trebuie sa respectam decizia urnelor. Numai ca decizia urnelor nu este un vot neconditionat si nedeterminat, calitatea noastra cetateneasca si civica nu inceteaza odata cu votul: mandatul pe care il dam alesilor este revocabil si dependent de rezultate. E la fel de fals ce spune PSD ca protestele ar fi ilegale: intr-un regim democratic niciun protest indreptat impotriva puterii nu este ilegal, pentru ca este dreptul meu cel mai intim si cel mai public deopotriva sa ma raportez la putere nu doar sub forma supunerii, ci si sub aceea a revoltei, atunci cand puterea se intoarce impotriva drepturilor si libertatilor mele.

Ce pot face cetatenii? Gama actiunilor de protest impotriva unei puteri abuzive este foarte larga. Este sigur insa ca, in ciuda frumusetii spectaculare a protestelor de duminica seara, in ciuda si a efortului minunat depus de multi dintre protestatari, o putere nu se va clatina din loc cu jocuri de luminite si poezioare inspirate. Caderea in estetica a protestului ii diminueaza acestuia forta. Sa ne amintim ca cele mai puternice proteste din Romania au fost fie cele spontane, fie cele organizate in timpul saptamanii; asa cum e util sa vedem ca protestele vestelor galbene din Franta nu au nimic estetic in ele, nu se consuma in selfie-uri sau drapele uriase, ci infrunta direct puterea si instrumentele ei.

Sa nu se inteleaga de aici ca as fi adeptul distrugerilor sau al violentelor stradale. Dar revoltele urbane impotriva puterii pot imbraca forme mult mai putin "frumoase" si pot fi mult mai eficiente decat adunarea de duminica seara din Piata Victoriei. O adunare care are imensul merit de a pastra vii revolta si speranta, dar care se consuma inevitabil de la sine. 

Distribuie Distribuie Comentarii