Nicolae Ceaușescu a făcut afaceri falimentare cu țările din lumea a treia. Acesta a crezut că se poate descurca mai bine decât capitaliști, pe seama țărilor bananiere. După ce a băgat sume uriașe în țările subzdezvoltate, în loc de profit Ceaușescu s-a trezit cu o uriașă țeapă.

În Epoca Ceaușescu economia românească a fost de fapt un dezastru total. Și nu o spun doar specialiști ci o demonstrează oricând statisticile. Mai ales începând cu anul 1975, economia României a funcționat, în mare parte, în pierdere. Și totul din cauza faptului că Ceușescu investea mult, haotic, după ureche, fără să țină cont de sfaturile adevăraților specialiști în domeniu. Disperarea pierderilor uriașe și a creditelor care tot creșteau l-au făcut pe Ceaușescu să se afunde și mai tare în tot felul de proiecte dubioase. De pe urma unor astfel de „aventuri” cu aer capitalist a lui Ceaușescu avem și astăzi de încasat datorii de pe la țările din lumea a treia.

O țară amanetată de vise megalomanice

Ceaușescu avea vise megalomanice privind industria românească, vise desprinse de realitatea economică mondială. A crezut că românii pot produce orice și oricând. În plus, a investit fără să țină cont de sfaturile adevăraților specialiști, în fabrici mamut, cu niște costuri uriașe, dar care nu reușeau nici măcar să producă pentru acoperirea cheltuielilor curente. În plus, toate aceste facilități industriale mamut erau dependente de materiile prime de import, mai ales țiței, cărbune și energie sovietică.

„În chiar anii puterii lui Ceaușescu situația resurselor economice a evoluat drastic. Dacă în 1971-1975, România se afla pe locul doi în CAER la exportul de energie electrică, după 1975 nu mai figurează printre exportatori, ci, curând, printre importatori și la această resursă importantă. Dacă era dintru-nceputul industrializării dependentă de de minereul de fier și de cărbunele cocsificabil sovietic, mai nou era și de țiței, al cărui preț explodase din 1973. În raportul dintre producția internă și importul de petrol, prelucrarea lui devine nerentabilă. Tovarășul continuă însă pe aceeași linie, legându-se mai strâns și cu mai multe sfori de dependența acestor materii prime străine” , preciza specialistul Lavinia Betea în „Ceaușescu și epoca sa” .

Din cauza pierderilor masive, Ceaușescu ajunsese să se împrumute pe la FMI sau BIRD. Adică lua credite ca să țină în viață coloșii săi industriali. „Aproximativ 19% din totalul creditelor externe s-au folosit pentru recuperarea pierderilor intreprinderilor. Economia suporta blocaje în lanț. Cu pierderi anuale de circa o sută de miliarde de lei”, se arată în ”Ceaușescu și epoca sa”.

Din dorința de a redresa această economie falimentară, Ceaușescu se precipita, tot ignorând sfaturile celor mai pricepuți, și se arunca în tot soiul de aventuri economice eronate.

Cum s-a jucat Ceaușescu „de-a capitalistul” cu țările bananiere

Una dintre aceste aventuri a fost încercarea de-a face bani cu țările din lumea a treia. În limbajul economic de atunci erau țări în curs de dezvoltare. Și aici vorbim de statele africane sau asiatice ieșite din zona colonială și care-și obținuseră recent independența. Mai era o categorie de state în curs de dezvoltare care făceau parte din blocul comunist, precum Vietnamul și Coreea de Nord, spre care Ceaușescu se va orienta ulterior.

Ceaușescu spera ca prin legăturile cu țările africane să aibă acces la resursele rare ale acestora, să le exploateze, și în felul acesta să plătească datoriile dar și să-și mențină în viață coloșii industriali. În special visa la diamante, lemn prețios, materiale de construcții și bumbac. În primăvara lui 1979, Ceaușescu a început un turneu prin Africa, în țări precum: Gabon, Libia, Angola, Mozambic, Burundi, Sudan.

Ceaușescu le-a dat africanilor tot ce aveau nevoie pentru a se dezvolta, sperând că va fi răsplătit înzecit cu resurse rare și prețioase.

„În anii 70, Tovarășului i s-a părut că descoperise calea aurită către prosperitate și independență față de sovietici înființând societăți mixte cu guvernanții tinerelor națiuni independente. România și-a onorat contractele. A transferat tehnologii și know-how în schimbul materiilor prime autohtone.”, preciza Lavinia Betea în „Ceaușescu și epoca sa”.

De exemplu în vara lui 1970, liderul Republicii centrafricane, Bokassa a vizitat România. Acesta i-a cerut lui Ceaușescu să-l ajute să construiască linia de cale ferată din țara sa. „Începând de astăzi, întregul subsol al Republicii Africa Centrală este la dispoziţia României“, i-a mărturisit Bokassa lui Ceaușescu.

Evident, liderul român a fost flatat și încelași timp avea deja planuri mari. Mai ales în condițiile în care în Republica Centrafricană se aflau și diamante, lemn prețios.

Dacă relațiile cu Bokassa au fost cumva fericite și încununate de un relativ succes, în mare parte aventura lui Ceaușescu cu afacerile prin Africa au fost dezastruoase. Toate companiile mixte româno-africane au falimentat.

Deși România a școlarizat peste 11.000 de tineri din țările în curs de dezvoltare, și a trimis în acele zone 15.000 de specialiști, rezultatele nu au fost cele scontate. „Unele( n.r. materiile prime) nici nu ajungea în țară, fiind valorificate pe alte piețe(...) În ianuarie 1984 s-a trecut la lichidarea unor societăți mixte falimentare din Africa. Prima desfințată a fost Somcarom din Republica Centrafricană, creată în urmă cu un deceniu,în vederea amenajării a zece mii de hectare de teren pentru cultura bumbacului. Afacerea s-a soldat cu pierderi irecuperabile de 3441 de dolari pentru români”, scria Lavinia Betea în lucrarea menționată.

A urmat închiderea tuturor societăților falimentare din Africa, Autotractor-Kinshasa din Zair, cea pentru exploatarea lemnului din Niger, cea de cauciuc din Liberia șamd. Toate cu pierderi uriașe pentru statul român. La toate acestea se adăugau și alte categorii de pierderi. De exemplu, în 1973, Libia nu a mai trimis țițeiul contractat.

România are și astăzi de recuperat datorii

În plus, Ceaușescu a făcut greșeala de a împrumuta cu lejeritate statele din lumea a treia, în ciuda instabilității politice din zonă. De multe ori vedea ori foarte greu banii înapoi, ori în cele mai multe cazuri, deloc. „Beneficii avem puține și pierderi mari”, a concluzionat până și Elena Ceaușescu. În anul 2017, România mai avea încă de recuperat peste 869 de milioane de dolari de la țările de lumea a treia împrumutate de Ceaușescu cu patru sau cinci decenii în urmă. Majoritatea sunt aproape irecuperabili sau greu recuperabili.