Cum se marinează corect carnea pentru grătar. Chef Joseph Hadad dezvăluie secretul fripturii care se topește în gură

Cum se marinează corect carnea pentru grătar. Chef Joseph Hadad dezvăluie secretul fripturii care se topește în gură

Dacă este pregătită corect înainte, carnea preparată la grătar este un deliciu. Chef Joseph Hadad dezvăluie secretul marinadei care o face fragedă și delicioasă. Carnea pentru grătar este mai bună dacă este preparată în prealabil, lăsată la marinat în soluții gustoase.

Carnea pentru grătar este mai gustoasă dacă este lăsată înainte în marinadă FOTO Shutterstock

Carnea pentru grătar este mai gustoasă dacă este lăsată înainte în marinadă FOTO Shutterstock

Pe blogul său, cunoscutul bucătar arăta ce marinade să pregătiți în funcție de tipul de carne ales.

Marinada pentru grătarul de pui

3 linguri ulei de măsline + 1/2 linguriță usturoi tocat + 1/2 linguriță boia dulce + 1/2 linguriță curcumă + 1 lingură semințe de coriandru + 1/2 linguriță sare + 1/4 linguriță piper negru zdrobit + 2 linguri de sos de soia

Se amestecă toate ingredientele și se lasă carnea de pui peste noapte în acest mix.

Marinada pentru friptura de pui a copiilor

3 linguri ulei de floarea soarelui + 2 linguri ketchup + 2 linguri sirop de arțar + 1/2 linguriță muștar + sare și piper

Marinada pentru grătarul de vită

Puteți folosi antricot sau ceafă, nu mușchi pentru că este nevoie și de un pic de grăsime în carne.

150 ml sos dulce de chili + 5 linguri ulei de măsline + 1,5 linguriță ulei de susan + 1/2 linguriță boia dulce + 2 lingurițe pastă de roșii + 1,5 lingură miere de albine + 3 fire de cimbru tocat + sare și piper

Se amestecă toate și se lasă carnea la marinat 10-15 ore la frigider.

Marinada pentru grătarul de pește

2 fire de lemongrass tocat + 3 căței de usturoi tocați + 1 ardei iute tocat + zeama de la o limetă + 5 linguri de sos de pește + 1 lingură mentă proaspătă tocată + 1 lingură de coriandru proaspăt tocat + 1 linguriță ghimbir tocat + 1 lingură ulei de susan + 3 linguri ulei de floarea soarelui

"Ingredientele se amestecă cel mai bine în blender. Se pune peștele în marinadă și se lasă 3-4 ore înainte de a-l pune pe grătar. Acest mix thailandez merge foarte bine cu dorada, lupul de mare sau bibanul de mare, somonul și alți pești albi, dar și pentru creveți și calamari", arată chef Hadad.

Marinada pentru grătarul de oaie și miel

2 linguri zahăr + 4 linguri ulei de măsline + 4 linguri ulei de floarea soarelui + 3 căței usturoi tocați + 2 cepe tocat + 2 linguri zeamă de lămâie + 1 ardei iute tocat + 1 fir de rozmarin tocat + sare și piper

Se amestecă toate și se lasă la marinat carnea peste noapte.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…