Cum scapi de balonare în mod natural. 5 alimente care combat balonarea după festinul de Sărbători
După mesele bogate de Crăciun, multe persoane se confruntă cu balonarea, Vestea bună e că poate fi combătută tot prin alimentație.
Balonarea apare după mesele copioase și creează disconfort fizic și psihic FOTO Shutterstock
Suntem familiatizați cu imaginile care arată cozi interminabile la farmacii în prima și a doua zi de Crăciun. Cele mai solicitate medicamente sunt cele pentru problemele digestive, iar balonarea este una dintre cele mai întâlnite astfel de probleme după mesele bogate de Crăciun.
Balonarea este un simptom care apare în urma acumulării de gaze în intestine și poate fi însoțită de crampe abdominale și senzație generală de disconfort fizic, însă poate afecta și starea de spirit . Determină mărirea în volum a abdomenului și poate fi însoțită de flatulență, greață, eructații.
Balonarea se instalează cu precădere după masă, dacă a fost o masă copioasă, în care am amestecat multe preparate, sau dacă alimentele consumate nu sunt tolerate de stomac.
Vestea bună este că poate fi combătută și prin alimentație, iar aceste alimente combat balonarea.
Iaurtul, alimentul ideal pentru balonare
Iaurtul este un adevărat aliment-medicament. Conţine calciu, vitaminele B2, B6, B12 şi minerale precum potasiu şi magneziu. Totodată, iaurtul este o sursă importantă de probiotice care ne protejează flora intestinală împotriva bacteriilor rele. Cu alte cuvinte, probioticele sunt acele bacterii sănătoase care ajută la reglarea sistemului digestiv, reduc riscul de apariţie a constipaţiei şi a balonării, menţin sănătatea sistemului imunitar şi pot îmbunătăţi absorbţia de vitamine şi de minerale în organism.
Fulgi de ovăz
Aceste cereale sunt bogate în proteine, vitamine, minerale, carbohidraţi complecși şi în special fibre. Ovăzul conţine fibre solubile care previn constipaţia şi balonarea. Ovăzul este o sursă bună de elemente nutritive, precum vitamina E, zinc, seleniu, cupru, fier, mangan şi magneziu. Fulgii de ovăz pot fi mâncați cu iaurt, pentru mai multă eficiență.
Mentă
u o oră înainte de masă, bea o infuzie de mentă. Este o variantă de a te proteja de problemele digestive, pentru că menta este un bun antispastic, care calmează sistemul digestiv. De asemenea, are efect carminativ, de eliminare a gazelor abdominale.
Ghimbir
Ghimbirul este compus din: 50% amidon, 9% proteine , 6-8% lipide, puţin peste 2% protează (un tip de enzimă responsabilă cu descompunerea proteinelor în organism), 1-3% uleiuri volatile (de exemplu, gingerol), precum şi vitamina A şi vitamina B3. În medicina alternativă, planta are ca efect cunoscut reducerea stării de greaţă. De altfel, consumul de ghimbir poate ajuta la tratarea indigestiei cronice, având un efect uşor laxativ.
Banane
Datorită conținutului bogat în fibre, bananele sunt de ajutor atunci când te confrunţi cu constipaţia. Totodată, aceste fructe conțin o cantitate important de potasiu. Acest mineral contribuie la detoxificarea organismului și este un diuretic natural, care ajută la eliminarea toxinelor din corp.
Sursa: adevarul.ro