Cum sărbătoresc nemții legalizarea canabisului. Noua lege intră în vigoare la 1 aprilie
Din 1 aprilie, canabisul poate fi folosit în mod legal în Germania. Nemții se pregătesc să sărbătorească intrarea în vigoare a legii într-un mod inedit.
„Smoke-in”, pentru a celebra legalizarea canabisului în Germania - Foto Shutterstock
Luni intră în vigoare legea care le permite nemților să utilizeze în mod legal marijuana. Susținătorii actului normativ vor să întâmpline legalizarea canabisului printr-o acțiune originală, de tip „smoke-in”, adică o „reuniune pentru a fuma în grup”, potrivit DPA, citată de Agerpres.
Concret, mai multe persoane vor celebra momentul fumând împreună marijuana, lângă Poarta Branderburg, simbolul Berlinului, capitala țării.
Conform Asociației producătorilor de canabis, noua lege marchează începutul "unei noi ere".
Chiar de duminică seară, de la ora locală 23:30 (22:30 GMT), berlinezii au fost îndemnați să se adune în jurul monumentului emblematic pentru a fuma marijuana în spații publice, cu condiția să facă acest lucru numai după ora 24:00, când legea va fi pusă în aplicare.
„Puteţi să vă aprindeţi o ţigară cu marijuana la miezul nopţii”, a precizat aceeaşi asociaţie.
Mai mult decât atât, evenimentul a fost înregistrat oficial la Poliţia din Berlin cu statutul unei demonstraţii.
De asemenea, sunt programate evenimente mai mici pentru Lunea Paștelui catolic și în alte orașe germane, pentru ca „întreaga comunitate a canabisului să întâmpine şi să sărbătorească intrarea în vigoare a Legii canabisului”.
Acțiuni de tip „smoke-in” sau alte evenimente se vor desfășura și în orașe mari precum Leipzig, Hamburg, Nürnberg, Heidelberg, Regensburg, Dortmund şi Köln.
Noua lege le permite adulţilor din Germania să deţină până la 25 de grame de canabis pentru uz personal în public. Mai mult, nemții vor putea deţine în propriile locuinţe trei plante de canabis şi până la 50 de grame de canabis pentru uz personal.
În școli, baze sportive și la mai puțin de 100 de metri de aceste spații, fumatul de canabis va fi în continuare interzis.
Sursa: adevarul.ro