„Unele dintre lucrurile pe care le consideri frustrante la creierul tău ar putea fi de fapt reversul celui mai bun lucru despre creierul tău.”, arată un recent articol publicat de Fast Company, cel mai important brand media de dezvoltare din lume, cu un accent editorial unic pe inovație în tehnologie, leadership și design.

Nu există un creier „normal”. Și conform Dr. Chantel Prat, profesor în neuroștiință la Universitatea din Washington, acesta este într-adevăr un lucru foarte bun. În noua sa carte, „The Neuroscience of You”, Chantel le spune cititorilor cum a ajuns creierul lor să fie așa cum este, iar astăzi, în podcastul Next Big Idea, găzduit de Rufus Griscom pe LinkedIn, le explică cum să profite la maximum de creierul pe care îl au.

Rufus Griscom: Chantel, ați făcut ceva destul de neobișnuit. Ați studiat variația creierului uman într-un domeniu care s-a concentrat istoric pe creierul uman tipic. Și este uimitor pentru mine că domeniul neuroștiinței nu s-a concentrat mai mult pe variația creierului până acum. Ți se pare asta surprinzător? Și de ce crezi că este?

Chantel Prat: Cred că, după 25 de ani, mi se pare mai puțin surprinzător. Cu siguranță, când am intrat pe acest teren, scopul meu a fost să înțeleg ce ne face unici, ce ne face diferiți, ce creează lucrurile pe care noi le considerăm ciudate la noi înșine. Și, deci, faptul că asta nu făcea parte din metodele noastre generale sau din teoriile noastre a fost cu adevărat surprinzător pentru mine.

Rufus: Îl citați pe psihologul cognitiv Steven Pinker, care a fost invitat la această emisiune, spunând: „Toți oamenii normali au aceleași organe fizice și... cu siguranță toți avem aceleași organe mentale.” Asta e, cred, punctul de vedere convențional, care pare să te catalogheze într-adevăr în mod greșit. Crezi că Pinker încă mai crede asta? Și de ce greșește?

Chantel: Mă cataloghează greșit pentru că aici ideea este că normalul este un lucru și că este același în toată lumea. Și, de fapt, normal este un spațiu cu multă variabilitate. Nu poți defini ce este normal și anormal fără a înțelege cum variază oamenii din intervalul normal. Și așa, da, când am citit asta, m-am gândit: Nu este adevărat! Nu numai că mi-am dedicat întreaga carieră încercând să explic aceste diferențe, dar cred că a spune că nu sunt semnificative este într-adevăr ceva subiectiv.

TIPUL DE CREIER „IDEAL” DEPINDE DE TIPURILE DE PROBLEME PE CARE ÎNCERCAȚI SĂ LE REZOLVAȚI

Rufus: Am fost un înotător și nu am fost un înotător fenomenal. Am fost un înotător OK, probabil parțial din cauza unei probleme de atitudine, dar parțial, cred, a fost pentru că nu aveam corpul ideal de înotător, care se dovedește a fi un corp cu picioare foarte lungi, efectiv cu aripi - asta este ca și cum corpul lui Michael Phelps - genunchi care se îndoaie înapoi, ceea ce oferă o lovitură mai puternică; și un trunchi lung, un trunchi lung, ceea ce are ca rezultat o plutire mai bună. Probabil ai putea trece în revistă fiecare sport și ți-ai da seama ce tip de corp ar fi ideal pentru acel sport. Dar cel mai important lucru este că, deși avem în minte noțiunea despre care este cadrul atletic ideal, de fapt nu există un tip de corp ideal pentru a concura în toate sporturile.

Chantel: Este o metaforă perfectă. Ceea ce am spus în trecut este: dacă iei o cameră plină de oameni și calculezi înălțimea medie, este posibil ca acel număr să nu descrie de fapt nicio persoană din cameră. Este similar cu ceea ce a făcut neuroștiința. Unele dintre propriile mele cercetări au arătat că ceea ce credeam că este adevărat despre modul în care funcționează creierul este de fapt ceea ce obții atunci când amesteci două moduri cu adevărat diferite de a te comporta și că niciun individ din grup nu arăta de fapt ca media grupului. Este posibil ca media să nu descrie nicio persoană.

Puteți spune, „1,75” este înălțimea medie în această cameră”, dar este aceasta înălțimea optimă? Ei bine, depinde dacă ai de gând să pleci într-un zbor internațional sau dacă joci baschet. Creierele sunt așa. Unele dintre lucrurile pe care le găsești frustrante la creierul tău ar putea fi de fapt reversul celui mai bun lucru despre creierul tău. Depinde doar de ce fel de problemă îi cereți să rezolve .

CREZI CĂ CREIERUL TĂU NU ESTE CONECTAT SĂ FACĂ CEVA? MAI GANDESTE-TE.

Rufus: Dacă îți spui o poveste în care nu ești bun la matematică sau nu ai o memorie grozavă pe termen lung, acea poveste poate fi sau nu adevărată pentru sinele tău actual, dar poți să o faci adevărată pentru tine. Sinele viitor, pentru că avem aceste creiere ce pot fi modelate și dacă vrem să le schimbăm, trebuie să decidem să facem asta, iar asta necesită o anumită încredere în capacitatea noastră de a face acest lucru.

Chantel: Când îți spui o poveste, „Nu sunt bun la X”, aceasta devine o parte din cunoștințele tale, iar cunoștințele tale îți ghidează atenția. Observați lucrurile care sunt în concordanță cu povestea dvs.

Ai menționat plasticitatea. Vreau să vorbesc despre asta în contextul pandemiei.

Cel mai esențial lucru dintre creierul uman este că, în loc să ne naștem cu o grămadă de instincte conectate, ne naștem cu mecanisme puternice de învățare care ne permit să ne adaptăm continuu la mediul nostru. Îmi amintesc, la începutul pandemiei, când managerul meu de laborator a spus: „Deci vom merge cu toții acasă în martie”. Și am spus: „Nu, asta nu se va întâmpla”. Îmi amintesc senzația, de genul, Oh, asta este foarte tare. E ca și cum ai avea o zi cu vreme rea în care să stăm doar în casă. O să joc doar jocuri de societate timp de o săptămână. Dar apoi, după un an de stat acasă, am spus: Doamne, trebuie să mă îmbrac bine și să ies afară, nu doar să stau în casă. Ne-am adaptat acestui nou mod de a fi. Noi toți. Și toți simțim un fel de bici la revenirea la o nouă normalitate.

Pandemia este o experiență comună cu adevărat importantă, deși nu arăta la fel în fiecare persoană. Viața tuturor s-a schimbat și poți intui cum zona ta de confort și cum ți-a plăcut ceea ce ți-a plăcut și cum s-au schimbat personalitatea și deciziile tale când s-a schimbat lumea în jurul nostru.