Cum s-a scuzat Vlad Pascu în fața părinților celor pe care i-a ucis: „Nu mă așteptam să fie cineva la acea oră pe drum”

Cum s-a scuzat Vlad Pascu în fața părinților celor pe care i-a ucis: „Nu mă așteptam să fie cineva la acea oră pe drum”

În fața judecătorilor din Mangalia, Vlad Pascu, tânărul care s-a urcat drogat la volan și a curmat viața a doi tineri, a prezentat scuze părinților tinerilor uciși. Autorul tragediei de la 2 Mai a încercat să obțină plasarea în arest la domiciliu, însă magistrații i-au respins cererea.

Vlad Pascu

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Foto Inquam Photos/ Octav Ganea (Arhivă)

Tânărul de 20 de ani și-a început „discursul” în fața instanței cu scuze. Ulterior, el a afirmat că i-au fost refuzate două cereri, mai exact „una pentru a merge la dentist, cealaltă pentru a fi consiliat de specialiștii Agenției Naționale Antidrog”.

Le cer scuze părinților. Am mai vrut să o fac, dar nu am voie să iau legătura cu părțile din dosar. Am probleme de sănătate, probleme la un rinichi. Mi-au fost refuzate cereri de a ieși din penitenciar, una pentru a merge la dentist, cealaltă pentru a fi consiliat de specialiștii Agenției Naționale Antidrog. Am venit cu tata la Constanța cu două zile înaintea accidentului. Tocmai revenisem din Olanda, iar prietenii m-au sunat să mă invite la o petrecere în Vama Veche.

După ce am petrecut, am plecat spre Constanța, pentru că nu aveam cazare în Vama Veche. Nu ar fi trebuit să fac acest lucru, dar nu mă așteptam să fie cineva la acea oră pe drum.

Promit să respect toate măsurile în arest la domiciliu. Știu că mă voi întoarce condamnat, dar timpul petrecut acasă m-ar ajuta să decid ce voi face. În penitenciar, mama mea a făcut cerere să fiu consiliat de Agenția Națională Antidrog, dar pentru că nu sunt condamnat, solicitarea a fost respinsă", a afirmat Vlad Pascu, conform Antena3.

Amintim faptul că judecătorii din Mangalia au respins vineri, 31 mai, cererea de arest la domiciliu, iar acesta s-a întors deja după gratii, la penitenciarul Poarta Albă. Decizia nu este definitivă.

Pe data de 19 august 2023, Vlad Pascu, la acea vreme în vârstă de 19 ani, a intrat cu maşina într-un grup de pietoni pe DN 39, în apropierea localităţii Vama Veche, provocând moartea a doi tineri, de 20, respectiv 21 de ani, şi rănirea altor trei.

Șoferul a părăsit locul faptei, însă a fost depistat de oamenii legii, la scurt timp, și testat cu aparatul drugtest. Vlad Pascu a ieșit pozitiv pentru cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...