Cum reușește un profesor din Carei să câștige 20.000 de dolari pe lună, de șase ori mai mult decât Klaus Iohannis
În vârstă de 39 de ani, calificat ca profesor de sport, de loc din Carei, județul Satu Mare, Istvan Kovacs este, de departe, arbitrul român cu cele mai mari încasări în ultimul an și, de ce nu, din istoria arbitrajului românesc.
Istvan Kovacs și iubita lui FOTO Facebook
În ultimele zece luni, cele mai prolifice din activitatea lui, Kovacs a avut un venit, doar din arbitraj, de peste 20.000 de dolari. Cam dublu cât un director de bancă și de aproximativ de șase ori cât câștigă net președintele României, Klaus Iohannis.
Conform prosport.ro , în intervalul menționat, Istvan Kovacs a realizat câștiguri impresionante din prezența la importante evenimente internaționale, în frunte cu turneul final al Campionatului Mondial din Qatar.
De altfel, cariera sa din noiembrie 2022 până în septembrie 2023 este dedicată în proporție covârșitoare meciurilor din străinătate. Din 40 de partide pe care le-a arbitrat, a fost rezervă sau la VAR, doar 16 au fost în România, restul în străinătate.
Curios e că 5 dintre cele 15 meciuri, pe care Kovacs le-a arbitrat în România, au fost meciuri jucate de CFR Cluj. Meciuri cu echipe puternice, FCSB, Farul, Universitatea Craiova, FCU Craiova și Petrolul, partide în care clujenii nu au pierdut niciodată, obținând 4 victorii și un egal.
Practic, cariera din România a lui Istvan Kovacs, în ultimele zece luni, a fost legată în proporție de o treime de CFR Cluj.
O medie de peste 20.000 de dolari pe lună
Dintr-un calcul sumar al câștigurilor înregistrate de Istvan Kovacs rezultă suma de 234.400 dolari pe zece luni, deci 23.440 dolari pe lună.
Acceptând o marjă de eroare, în minus, de 10-15 %, întrucât nu toate sumele sunt publice, dar asta nu înseamnă neapărat că sunt mai mici decât cele luate în calcul, arbitrul Istvan Kovacs ar fi realizat un câștig aproximat undeva între 20.000 și 23.0000 de dolari pe lună , adică de peste 20 de ori mai mare decât salariu mediu net din România.
Sursa: adevarul.ro