Un copil abuzat sexual, așa cum s-a întâmplat în cazul elevului de la Şcoala „Nicolae Titulescu” din Capitală, poartă în suflet o traumă care îl va urmări întreaga viață. Iar pentru a putea trăi cu această dramă are nevoie de ajutor în primul rând din partea familiei. Însă, pentru a reuși să fim lângă el, trebuie să știm ce i s-a întâmplat. Iar aici ne lovim de un zid: cel al tăcerii. De cele mai multe ori, copiii nu spun prin ce au trecut. De ce se ascund de părinți și cum ne dăm seama că au trăit un abuz, ne-au explicat un psiholog și un medic legist.

Deși ar fi normal să spună părinților sau adulților prin ce trece, copilul abuzat sexual, de cele mai multe ori, refuză să vorbească și să ceară ajutor. Motivele sunt multe și complexe, este de părere medicul legist Cristian Paparau care, de-a lungul celor 15 ani de activitate, s-a confruntat cu cazuri dintre cele mai dramatice.

Un strigăt de durere mut

„Totul ține de comunicarea deficitară, în general, dintre copil și părinți. Sunt, din păcate, foarte multe familii care nu discută deloc despre sexualitate, sex, contracepție. Vă dați seama, un copil abuzat sexual și care provine dintr-o astfel de familie cu atât mai mult va refuza să vorbească.

Îi este rușine, teamă, îi este frică să nu fie certat, pedepsit de părinți sau chiar acuzat că el este, de fapt, de vină. „Sigur ai făcut și tu ceva este, din păcate, o expresie destul de des întâlnită”, explică specialistul. „Dacă acel copil a încercat, la un moment dat, în trecut, să aducă în discuție vreun subiect tabu și a fost respins de părinți, e clar că va ezita să-și mai expună vreodată astfel de probleme. El va încerca să și le rezolve singur sau nu va face nimic, așteptând ca totul să treacă de la sine. Ceea ce, de multe ori, nu se întâmplă, căci un abuz sexual nu este mereu un act singular, ci cu repetiție”, mai spune medicul legist.

Psihologul Mihaela Dinu, care activează în cadrul organizației „Salvați Copiii”, completează ideea spunând că, de multe ori, cei mici nici măcar nu recunosc un abuz sexual. „Pentru că nimeni nu le-a vorbit nici acasă, nici la școală despre ce este permis în relațiile cu colegii și adulții și ce nu este permis. Că există atingeri bune și atingeri rele. Motiv pentru care un copil poate fi abuzat fără să știe ce i se întâmplă. Însă trauma rămâne și va deveni profundă dacă nu se intervine imediat”, explică experta.

Copilul nu are capacitatea de a recunoaște abuzul mai ales dacă acesta se produce insidios și are loc pe o perioadă îndelungată de timp. Ajunge să creadă că este normal ce i se întâmplă. Iar riscurile de a perpetua un astfel de comportament în viața adultă sunt foarte mari. Medicul legist ne-a mărturisit din experiența sa personală că mulți adulți cu tulburări de personalitate au fost în trecutul lor victime.

Un copil abuzat, mai spune psihologul, nu mai are încredere în el, în cei din jur, are o stimă de sine scăzută, se simte vinovat, îi este rușine. „Psihologul lucrează în orele de terapie fix pe aceste aspecte. Îi explicăm că nu a fost vina lui, încercăm să-i reechilibrăm imaginea de sine prin discuții și jocuri de rol. Însă terapia trebuie să continue și acasă, iar pentru asta lucrăm mult și cu părinții, aparținătorii sau acele persoane în care copilul are încredere”, explică specialistul cum se desfășoară orele de terapie.

Ne trimitem copiii la grădiniță, la școală, la after school zi de zi. Ne gândim că acolo sunt supravegheați, că cineva are grijă de ei, grijă să nu li se întâmple ceva rău. Lucrurile nu stau însă mereu așa cum ne-am aștepta. Ce poți face? Cum să-ți dai seama tu, ca părinte, că mediul în care este educat cel mic este și unul sigur pentru el?

Psihologul Mihaela Dinu ne recomandă să investim timp și răbdare în consolidarea relației cu copiii și în comunicarea cu aceștia. „Să nu mai întrebăm copilul, când vine acasă: Ce ai făcut la școală?” ci, mai degrabă, „Cum te-ai simțit azi la școală?”. Îl determinăm, practic, să ne spună ce emoții l-au încercat, cu cine a vorbit, ce mesaje a primit din partea celor cu care a interacționat – alți copii sau dascăli. În funcție de răspuns, ne putem da seama dacă acel climat este unul sigur din punct de vedere fizic și emoțional pentru copil. Dacă îl întrebăm ce a făcut la școală, copilul va răspunde punctual: a citit, a scris, a făcut calcule la matematică… La vârste mici, el nu are capacitatea de a interpreta o întrebare”, spune experta.

Medicul legist Cristian Paparau a mărturisit că cele mai multe cazuri de agresiune sexuală se petrec în instituțiile de plasament. „Vorbim despre copiii instituționalizați. Acolo, în acele centre, chiar se petrec orgii între ei. Iar cele mai multe dintre ele sunt consimțite. Este cunoscut acest lucru. Dar este cumva… un acord tacit. Autoritățile știu situația, dar sunt total depășite de fenomen. Prin urmare, în unele centre fetele primesc anticoncepționale, tocmai pentru a se preveni sarcinile nedorite”, arată acesta.

Cum recunoaștem un copil abuzat

Un copil abuzat sexual, spun cei doi specialiști, are un comportament diferit.

„Dacă abuzul s-a petrecut la școală, de exemplu, o să observăm la copil refuzul de a mai merge la ore. Sau de a mai participa la anumite activități din cadrul școlii. Copilul va avea un comportament ezitant față de anumite persoane, fie că vorbim despre colegi, fie de profesori abuzatori. Va refuza să mai participe la ora acestora. Dar, atenție! Nu ne va spune, concret, motivul. În schimb, va disimula problema: că nu le mai place la școală, că se plictisesc, că nu mai este interesantă ora respectivă. În spatele acestor justificări se pot ascunde însă drame teribile”, explică medicul legist.

Însă, asta nu este tot. Un copil abuzat, ne-a mărturisit și psihologul Mihaela Dinu, ar putea avea reacții „pe care noi le încadrăm în stresul acut: coșmaruri, insomnii, nu mai comunică, se închide în el, are tulburări de alimentație – ori mănâncă compulsiv, ori refuză mâncarea. Sunt schimbări ale rutinei zilnice, iar dacă acestea se mențin mai mult de două, trei săptămâni, asta ar trebui să ne îngrijoreze. Copilul poate avea atacuri de panică, anxietate, lipsă de concentrare, stări de amețeală, de vomă, ar putea fi extrem de emotiv. Ne referim la schimbări bruște de comportament, vizibile. Chiar dacă nu ne spune nimic, el ne arată. Iar adulții, fie că vorbim despre părinți, dascăli, educatori etc. ar trebui să aibă ochi să vadă și suflet să simtă durerea celui mic”, mai spune Mihaela Dinu.

Dacă nu se intervine de către un specialist, părinții ar trebui să știe că aceste schimbări de comportament nu trec de la sine. Dimpotrivă. „Se transformă în simptome din sfera anxietății și a sindromului de stres posttraumatic. Acestea se transformă apoi în tulburări somatice, de alimentație, tulburări de învățare etc. Când trăiește emoții negative puternice, un copil trebuie învățat cum să le gestioneze. Are nevoie de un ghidaj”, mai precizează psihologul.

Iubire și susținere necondiționată

Ce facem în momentul în care observăm o modificare în comportamentul copilului și care persistă în timp? „Este primul semnal de alarmă care ar trebui să ne facă să acționăm urgent. Primul pas: încercăm să vorbim cu copilul, să ne apropiem de el, să ne consolidăm relația. Să-l facem să înțeleagă că orice s-a întâmplat noi vom fi alături de el, îl vom susține, vom încerca să rezolvăm problema. Trebuie să-i dăm acea încredere care să-l facă să-și deschidă sufletul în fața noastră”, îi sfătuiește psihologul Mihaela Dinu pe părinți. Însă, recunoaște expertul, această relație bazată pe încredere nu se construiește de azi pe mâine, ci în timp. Motiv pentru care copiii trebuie încurajați de mici să vorbească fără teama că ar fi pedepsiți sau certați. „Trebuie să avem un dialog cu ei. Să-i ascultăm. Să-i credem pe cuvânt. Să încercăm să aflăm unde s-a produs incidentul. Iar după ce sunt descoperiți vinovații, trebuie să-i arătăm copilului-victimă că aceștia nu vor scăpa nepedepsiți.

Intervenția părinților este esențială. Copilul vede că facem ceva pentru el. Că îl susținem nu doar prin vorbe, ci și prin acțiuni, fapte. Că este protejat, apărat. Este și acesta un pas către vindecarea lui emoțională. Și anume: victima trebuie să vadă că cei din jur iau atitudine, nu o ignoră, ci îi caută pe vinovați, iar apoi îi pedepsesc“, mai spun specialiștii. „Evident, copilul abuzat trebuie consiliat psihologic. O astfel de traumă lasă urme adânci și nu va trece niciodată singură”, mai explică medicii. Nu în ultimul rând, spun cei doi experți, un abuz sexual trebuie raportat autorităților, organelor abilitate. „Orice problemă nesesizată, nereclamată, nu există”, mai spun aceștia.

Măsuri

Consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti, unitate de învăţământ unde un băiat ar fi fost abuzat sexual, a aprobat vineri un plan de măsuri, printre care instalarea mai multor camere de supraveghere şi îmbunătăţirea serviciului pe şcoală. De asemenea, după acest caz, în toate școlile din sectorul 1 al Capitalei ar urma să fie montate butoane de panică. Acestea vor putea fi accesate de copiii care se simt în pericol.

Ce se întâmplă în cabinetul medicului legist

Medicul legist evaluează abuzul fizic. „Vedem leziunile pe care le prezintă copilul și, în funcție de acest lucru, putem stabili, uneori, și natura agentului traumatic cu care s-au produs leziunile respective. Mai mult, se poate stabili și când au fost produse. Însă, pentru asta, un copil abuzat fizic sau sexual trebuie adus la Institutul de Medicină Legală cât mai repede. Când vorbim despre agresiuni sexuale, modificările traumatice pot să rămână în timp. Vorbim despre cicatrici care pot fi observate și ulterior. Însă, dacă trec mai mult de două săptămâni de la agresiune, nu mai putem distinge dacă leziunile s-au produs în actul traumatic relatat de copil sau cu altă ocazie. Dacă nu se consumă actul în sine, ci vorbim doar despre abuz sexual, acolo medicul legist nu are ce să verifice”, mai spune expertul. Medicul Cristian Paparau, care este și medic psihiatru, a explicat pentru „Adevărul” că, după examinare, se întocmesc documentele medico-legale, fie la cerere părinților fi la cererea organelor judiciare. Cu aceste documente se merge în instanță.