Cum profită escrocii de secretomania armatei ruse. Metodele prin care sunt păcălite rudele soldaților trimiși să lupte în Ucraina
De la începutul războiului în Ucraina, membrii familiilor soldaților ruși dispăruți au postat frecvent mesaje în grupuri online pentru a căuta informații despre rudele lor. Ca răspuns, aceștia primesc adesea mesaje private de la străini care se oferă să îi ajute contra cost — oferte care aproape invariabil se dovedesc a fi escrocherii.
Rudele soldaților ruși dispăruți sunt victime ale escrocheriilor / Foto: Arhivă / Profimedia
Jurnaliștii de la publicația independentă Verstka au cercetat modul în care funcționează aceste escrocherii și chiar au vorbit cu un escroc care a explicat cum el și colegul său de celulă din închisoare au pus la cale o schemă. Povestea este rezumată pe site-ul independent Meduza .
78 de dolari pentru a trimite un mesaj în vid
Vladislava și Anna locuiesc în regiunea ocupată Donețk din Ucraina. Deși nu se cunosc, au câteva lucruri în comun: amândouă au rude care au dispărut în război și amândouă au primit recent mesaje identice de la o persoană pe nume Iulia Ivanova, care pretindea că este jurnalistă la postul TV ucrainean pro-rus NewsOne, acum închis.
„Iulia Ivanova" le-a spus ambelor femei că rudele lor dispărute — unchiul Vladislavei și fratele Annei — sunt prizonieri. Ea le-a trimis apoi link-uri către ceea ce pretindea că este un formular oficial care să ajungă la comandamentul militar al autoproclamatei „Republici Populare Donețk”. Pentru a trimite un mesaj, formularul necesita o plată de aproximativ 78 dolari. Femeile au intrat la bănuieli și nu au mai continuat discuția.
Profilul „Iuliei Ivanova" de pe site-ul rus de socializare Vkontakte încă există, deși utilizatorul nu s-a mai conectat din septembrie. Numele ei nu apare nicăieri pe vechiul site NewsOne, potrivit jurnaliștilor.
Oferte de răscumpărare
Mesajul de la așa-zisa jurnalistă a fost departe de a fi prima ofertă frauduloasă pe care Anna a primit-o de când a început să-și caute fratele. În septembrie, de exemplu, ea a primit un mesaj de la o persoană care folosea numele Slavyan Gorlov și care pretindea că este un mercenar al Grupului Wagner și i-a spus imediat că este doar un „luptător obișnuit" care „nu are nevoie de nimic" de la ea.
El i-a spus Annei că fratele ei este prizonier la ucraineni, că este puțin probabil să îl recupereze printr-un schimb de prizonieri și că cea mai bună opțiune ar fi „să-l răscumpere” de la armată. După ce Gorlov s-a oferit să o ajute, Anna și-a dat seama că este un escroc și l-a blocat.
Jurnaliștii de la Verstka au aflat că „Slavyan Gorlov" este cel mai probabil un bărbat de 23 de ani din regiunea rusă Primorsky Krai, pe nume Yegor Morozov.
Diana (nume schimbat), care locuiește în Republica Komi din Rusia, își caută, de asemenea, fratele dispărut. Ea a declarat pentru Verstka că a primit un apel de la un număr necunoscut pe aplicația Viber. Când a răspuns, un bărbat i-a spus că fratele ei este ținut în captivitate în Ucraina și că trebuie să trimită bani într-un cont bancar aparținând unei persoane pe nume Alexey Kidyarov pentru a-l salva. Ca dovadă, bărbatul i-a trimis o captură de ecran dintr-un videoclip în care apăreau doi tineri în uniforme militare rusești în fața steagului ucrainean.
Potrivit Dianei, capul fratelui ei a fost „photoshopat în mod grosolan" în fotografie. Ea a refuzat să trimită banii.
Verstka a descoperit că Alexey Kidyarov este probabil un tânăr de 19 ani, rezident în Novosibirsk, care se află de ani de zile în vizorul poliției.
Abilități de medium
Alți escroci care profită de pe urma disparițiilor de soldați au o abordare diferită: pretind că sunt medium. Adesea, aceste persoane se oferă să își folosească puterile pentru a determina dacă un soldat este în viață sau mort, sau pentru a efectua ritualuri care, spun ei, îl vor determina pe soldatul dispărut să ia legătura cu ruda sa.
În unele cazuri, rudele soldaților dispăruți apelează ele însele la acești oameni cu abilități speciale. Într-un grup de socializare, rușii postează fotografii și descrieri ale membrilor familiilor lor dispăruți, cerând acestor oameni să explice ce s-a întâmplat cu ei în comentarii.
Jurnaliștii de la Verstka au trimis fotografia unui bărbat care a murit în Ucraina la începutul lunii decembrie la patru escroci din grup. Toți au spus că soldatul este în viață, fiecare spunând o poveste diferită despre unde se află bărbatul. Doi dintre ei au cerut să fie plătiți (orice sumă) pentru „munca lor".
4.500 de dolari pentru un „loc de top" pe lista schimbului de prizonieri
De asemenea, escrocii obișnuiesc să pretindă că pot ajuta rudele soldaților să cumpere „locuri de top" pe lista schimbului de prizonieri a Ministerului rus al Apărării. În decembrie, de exemplu, Anna Zhukova, o femeie din orașul ocupat Horlivka din regiunea ucraineană Donețk, a primit un mesaj de la un utilizator pe nume Alexander Kisel. Acesta îi spunea că fiul ei, dispărut din septembrie, este prizonier de război și că are două opțiuni pentru a-l recupera.
Prima opțiune, spunea el, ar fi ca ea să călătorească la Moscova pentru a se întâlni cu o persoană pe nume Tatyana Sokolova, despre care susținea că „a eliberat peste 100 de bărbați". Dar dacă Anna nu putea ajunge la Moscova, a spus Kisel, ar putea pur și simplu să trimită taxa în contul bancar al lui Sokolova. El susținea că pentru 4.640 de dolari, ea putea să-i garanteze fiului ei unul dintre „primele zece" locuri pe lista schimbului de prizonieri.
De asemenea, acesta i-a spus costurile și pentru: un loc în primele 20 ar costa 3.095 de dolari, un loc în primele 30 ar costa 1.857 de dolari, iar unul în primele 60 ar costa 928 de dolari.
Când Kisel nu a putut furniza o fotografie a fiului său sau detalii despre locația acestuia, Anna a decis să nu trimită banii. A doua zi, ea a sunat la centrul unde rudele celor dispăruți pot cere informații. Un angajat al „Miliției Populare” a autoproclamatului Republici Donețk i-a spus că fiul ei se afla pe o listă de soldați uciși și a chemat-o să-i identifice cadavrul. „Sunt 80% sigură că este fiul meu, dar nu pot spune sigur. Vom face un test ADN”, a spus Anna după ce a fost la morgă.
Un corespondent de la Verstka l-a contactat pe Alexander Kisel și a cerut să se întâlnească cu Tatyana Sokolova la Moscova. Acesta a fost de acord și a aranjat o întâlnire, dar în ziua convenită, nu a mai răspuns la telefon.
Șase dolari pentru o „convorbire cu fiul tău dispărut”
O altă înșelătorie populară este aceea de a păcăli oamenii să plătească pentru „șansa de a vorbi la telefon" cu ruda lor captivă sau rănită. Svetlana, mama unui luptător Wagner dispărut, era cât pe ce să cadă în plasa unei astfel de oferte când un bărbat a contactat-o online și a pretins că fiul ei se află într-un spital din autoproclamata „Republică Populară Luhansk".
Escrocul i-a cerut femeii să trimită 6 dolari într-un cont pentru a vorbi cu fiul ei. Când Svetlana a întrebat de ce trebuie să plătească, bărbatul a spus că este pentru taxa de „roaming". În cele din urmă, ea a decis să nu o facă.
Bărbatul care a contactat-o pe Svetlana a folosit numele Vasiliy Van-Lov. Folosind unul dintre numerele de card pe care i le-a dat, Verstka a reușit să stabilească faptul că numele real al lui „Vasiliy" este Vladimir. Când un jurnalist l-a sunat prin video și l-a întrebat despre schema de șantaj, Vladimir a mărturisit totul și a explicat că ideea înșelăciunii i-a venit de la un coleg de celulă, pe vremea când făcea închisoare.
„Ultima mea condamnare [la închisoare] a fost pentru furt mărunt", a povestit el. „[Colegul meu de celulă] și cu mine am fost puși în carantină împreună. El a spus: 'Hai să facem așa: Îți voi da numele oamenilor, tu îi vei găsi pe aplicația VKontakte și vom împărți banii în trei'. [Deși] când am început schema, s-a dovedit că nu împărțeam banii doar cu trei persoane - erau zeci de persoane implicate."
Potrivit lui Vladimir, după ce a fost eliberat din închisoare în septembrie, a semnat pentru un card de debit și a început rapid să „câștige" bani. El a spus că obține datele personale ale luptătorilor Wagner de la fostul său coleg de celulă, care este încă în închisoare. Colegul de celulă primește numele de la un angajat al închisorii care este și el implicat în schemă. Jurnaliștii de la Verstka au reușit să confirme identitatea acelei persoane.
Escrocii au o singură regulă pentru ei înșiși, a spus Vladimir: Nu pot solicita o sumă mai mare de 2.500 de ruble (38 de dolari), pentru că asta ar face ca eventualele acuzații de contravenție să devină penale. În ultima lună, a declarat el pentru Verstka, a câștigat aproximativ 57.000 de ruble (880 de dolari), care reprezintă doar partea sa din cele „210.000-220.000 de ruble" (3.250-3.410 dolari) care au fost trimise de rudele persoanelor dispărute.
Potrivit înregistrărilor de la tribunal, cea mai recentă condamnare la închisoare a lui Vladimir a fost pentru furtul unei sticle de vodcă dintr-un magazin alimentar. Instanța a remarcat mai multe circumstanțe atenuante în cazul lui Vladimir: o recunoaștere a vinovăției, o plată compensatorie și obligația de a plăti pensie alimentară pentru fiica sa de cinci ani. Vladimir a spus publicației Vertska că participă la escrocherie pentru a-și putea permite plata pensiei alimentare.
Sursa: adevarul.ro