Uniunea Sovietică a respins Planul Marshall, programul de asistență economică destinat refacerii economiilor europene afectate de al Doilea Război Mondial.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, secretarul de stat american George Marshall a propus un program destinat refacerii economiilor europene, afectate de al Doilea Război Mondial. Planul Marshall a derivat din doctrina președintele Harry Truman care, într-un discurs susținut în faţa Congresului SUA, a prezentat un program al politicii externe americane pentru combaterea pericolului comunist în lume.

În urma propunerii lui Marshall, la 19 iunie 1947, ministrul de externe al Franței, Georges Bidault, și omologul său britanic, Ernest Bevin, au semnat un comunicat prin care au invitat 22 de state europene să trimită reprezentanți la Paris pentru a negocia planul de reconstrucție europeană. Invitația a fost adresată și țărilor din Estul Europei. Inițial, propunea a fost bine primită de conducerile țărilor comuniste din Europa de Est, însă Moscova a etichetat Planul Marshall drept „imperialism economic american” și a interzis ţărilor satelite să participe la Conferința de la Paris, relatează Historia.

România a avut mari pierderi în cel de-al Doilea Război Mondial Arhivă

Sovieticii considerau că acceptarea planului ar fi condus la desprinderea de URSS a țărilor din sfera sa de influență şi la pierderea avantajelor politice şi strategice dobândite de Kremlin în Europa Centrală şi de Est la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial.

Viaceslav Molotov, ministrul de externe al URSS, își amintea în 1979 cum a fost primită la Moscova propunerea de a participa la Planul Marshall.

”La început noi, la ministerul de Externe, am vrut să propunem să participe toate țările socialiste, dar ne-am dat seama repede că nu e corect. Ei (americanii – n.r.) ne atrăgeau compania lor, oricum, o companie supusă. Am fi depins de ei, dar nu am fi primit nimic cum se cuvine...”, spunea fostul ministru de externe al URSS, citat în cartea ”Conversații cu Molotov. În cercul puterii comuniste”, publicată la Editura Corint.

Stalin a denunțat planul şi a refuzat să participe, obligând şi celelalte state est-europene să refuze ajutorul economic.

Între 1948 şi 1951, 16 țări europene și Turcia au beneficiat de credite, mărfuri şi servicii care au însumat aproape 13 miliarde de dolari americani.

Preţul plătit de România în decursul războiului a fost de 1.100.000 militari şi civili, dintre care 315.000 ucişi în timpul luptelor sau în lagărele de concentrare naziste, 340.000 răniţi, 370.000 dispăruţi şi 100.000 deportaţi, precum şi mari pierderi materiale, greu de cuantificat, conform volumului „Istoria Militară a Românilor“.

România a intrat sub ocupația sovietică

În urma armistiţiului încheiat la 12 septembrie 1944 la Moscova între România şi Puterile Aliate (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii si Regatul Unit al Marii Britanii) şi a tratatelor de pace de la Paris, R omânia a intrat sub ocupaţia militară sovietică . Arhivele militare vorbesc despre faptul că în 1946, nu mai puţin de 615.000 militari se aflau pe teritoriul ţării noastre.

Trupele sovietice au fost retrase treptat, în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Cu toate acestea, regimul de la Bucureşti a continuat să aducă elogii Uniunii Sovietice şi au continuat măsurile represive împotriva „duşmanilor“.

Arestările au continuat, s-au organizat şedinţe publice de demascare, exact ca în anii '50. Ele, spune istoricul Ioan Scurtu, în lucrarea „Premisele schimbărilor revoluţionare din anul 1989“ publicată în „Studii şi articole de istorie LXXV“, 2009, erau menite să adoarmă vigilenţa Kremlinului, care trebuia să ştie că România rămânea o verigă puternică a lagărului socialist.

Regimul a devenit mai relaxat. Din anul 1960 s-a trecut la eliberarea deţinuţilor politic, prin mai multe decrete de amnistie. În august 1964 au fost puşi în libertate ultimii 10.000 de deţinuţi politic.